ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4132/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4132/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Consiliul Concurenței, prin cererea înregistrată sub nr. 357 din 9 ianuarie 2002, a solicitat revizuirea deciziei nr. 4115 din 10 decembrie 2001, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, în temeiul art. 322 pct. 2 C. proc. civ., întrucât: Prin decizia citată s-a casat în parte sentința civilă nr. 1317/2000 a Curții de Apel București și s-a redus amenda la 700.000.000 lei. Conform art. 60 alin. (3) din Legea concurenței, cuantumul amenzilor este stabilit de comisiile Consiliului Concurenței, numite de Președintele Consiliului. Împotriva deciziei nr. 64/1998 a Plenului Consiliului Concurenței s-a făcut acțiune și în final, s-a casat sentința civilă a Curții de Apel București, iar prin decizia nr. 2476/1999, s-a menținut amenda aplicată SC R.B.
București. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 4115/2001, a casat în parte decizia nr. 64/1998 a Plenului Consiliului Concurenței și reducând cuantumul amenzii stabilite, s-a pronunțat de fapt asupra deciziei Președintelui Consiliului Concurenței, nr. 86/1998, deciziei menținută tot de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2476/1999. Cele două hotărâri ale instanței de recurs sunt contradictorii, ambele referindu-se la aceleași părți, același obiect și având aceiași cauză. Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceiași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate.
Dispozițiile se aplică în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În speță, deciziile nr. 2476/1999 și nr. 4115/2001 au fost pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ. Prin decizia nr. 2476 din 20 octombrie 1999, s-a respins plângerea formulată de SC R.B. SA București, împotriva deciziei nr. 86 din 10 septembrie 1998 a Președintelui Consiliului Concurenței, prin care s-a menținut amenda de 1.500.000.000 lei, aplicată societății. Decizia nr. 86/1998 a fost dată pe baza deciziei nr. 64 din 23 iulie 1998 a Plenului Consiliului Concurenței, reținându-se că în Contractul de prestări servicii sunt cuprinse prevederile „înțelegerii cadru,” inclusiv dispozițiile art. 3.2 și 3.3, prin care s-a acordat noii societăți, exclusivitatea prestării activității de salubrizare în municipiul București și exclusivitate pentru întreținerea, exploatarea și ecologizarea actualei rampe de depozitare a deșeurilor.
Prin decizia nr. 4115 din 10 decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, s-a admis recursul declarat de SC R.B. București, împotriva sentinței civile nr. 1317 din 11 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. S-a modificat sentința, în sensul măsurii aplicate recurentei, în temeiul deciziei nr. 64/1998 a Plenului Consiliului Concurenței, reducându-se cuantumul amenzii de la 1.500.000.000 lei, la 700.000.000 lei. Ambele decizii ale Curții Supreme de Justiție se referă la aceleași părți, același obiect, cu aceiași cauză. Așa fiind, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fiind date două hotărâri potrivnice, se va admite cererea de revizuire împotriva deciziei, se va anula decizia nr. 4115 din 10 decembrie 2001. Se va respinge recursul declarat împotriva sentinței nr. 1317 din 11 octombrie 2000, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite cererea de revizuire formulată de Consiliul Concurenței, împotriva deciziei nr. 4115 din 10 decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Anulează decizia nr. 4115 din 10 decembrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Respinge recursul declarat împotriva sentinței nr. 1317 din 11 octombrie 2000 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.