ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7856/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 142 din 6

martie 2000, Plenul Consiliului Concurenței a hotărât că D.Ș. se face vinovat

de încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 21/1996,

constatând, pe cale consecință, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de

acțiuni nr. 21 din 13 ianuarie 1999, încheiat între F.P.S., în calitate de

vânzător și D.Ș., în calitate de cumpărător al pachetului majoritar de acțiuni la SC P. SA București.

Prin aceeași decizie s-a

stabilit că individualizarea amenzii ce urmează a fi aplicată lui D.Ș., urmează

să se facă de către Comisia ce se va desemna prin ordinul Președintelui

Consiliului Concurenței.

Această decizie a fost

contestată de D.Ș., la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, contestația formând obiectul dosarului nr. 451/2000.

Prin sentința nr. 1660 din

29 noiembrie 2000, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a admis acțiunea lui D.Ș. și a anulat decizia nr. 142 din 6 martie 2000 a

Plenului Consiliului Concurenței, sentința rămânând definitivă, prin

respingerea recursului declarat de Consiliul Concurenței.

Deși pe rolul Curții de Apel

București se aflau atât dosarul nr. 451/2000, în care se solicita anularea

deciziei nr. 142 din 6 martie 2000, cât și dosarul nr. 452/2000, în care se

solicita suspendarea executării aceleiași decizii, Consiliul Concurenței a emis

decizia nr. 210 din 18 aprilie 2000, aplicând lui D.Ș., o amendă de 10.000.000

lei, pentru faptele constatate prin decizia nr. 142 din 6 martie 2000.

Împotriva acestei a doua

decizii s-a formulat plângere la Președintele Consiliului Concurenței, plângere ce a fost respinsă prin decizia nr. 295 din 30

mai 2000.

Împotriva acestei din urmă

decizii a formulat recurs, D.Ș., solicitând anularea deciziilor nr. 210 din 18

aprilie 2000 și nr. 295 din 30 mai 2000 și exonerarea de plata amenzii de

10.000.000 lei.

În motivarea recursului s-a

susținut că cele 2 decizii sunt nelegale, încălcând atât dispozițiile Legii

concurenței nr. 21/1996, cât și principiile de drept potrivit cărora un act

administrativ, ale cărui efecte au fost suspendate, nu poate produce efecte

juridice, făcându-se, totodată, referire la decizia civilă nr. 352 din 15

aprilie 2000 a Curții de Apel București, prin care s-a suspendat executarea

deciziei nr. 210 din 18 aprilie 2000 a Consiliului Concurenței.

La data de 12 februarie

2002, Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecarea cauzei, la

cererea Consiliului Concurenței, până la soluționarea recursului formulat de

acesta, împotriva sentinței civile nr. 1660 din 29 noiembrie 2000 a Curții de

Apel București,, prin care fusese anulată decizia sa nr. 142 din 6 martie 2000,

conform dispozițiilor art. 244 alin. (2) C. proc. civ.

Ulterior, prin rezoluția

Președintelui secției de contencios administrativ, din 14 mai 2004, dosarul a

fost repus pe rol, pentru verificarea situației de fapt. La termenul stabilit,

29 iunie 2004, recurentul D.Ș. a depus la dosarul cauzei, decizia fostei Curți

Supreme de Justiție, nr. 213 din 23 ianuarie 2003, prin care s-a soluționat

irevocabil, litigiul care a constituit motivul de suspendare al cauzei.

Analizând motivele invocate

și actele noi depuse în cauză, instanța urmează să admită recursul și să

anuleze cele două decizii, nr. 210 din 18 aprilie 2000, a Consiliului

Concurenței și nr. 295 din 30 mai 2000, a Președintelui Consiliului

Concurenței.

Într-adevăr, așa cum a

susținut și recurentul, în motivele scrise, decizia nr. 210 din 18 aprilie 2000

a fost emisă în temeiul deciziei nr. 142 din 6 martie 2000, prin care se

stabileau dispozițiile legale încălcate de D.Ș. și pentru care acesta urma să

fie amendat.

Cum decizia nr. 142 din 6

martie 2000 a fost anulată, sentința fiind definitivă și irevocabilă, nu mai

rezidă motivul pentru care recurentului i s-a aplicat sancțiunea respectivă.

Pe cale de consecință,

dispare și temeiul emiterii deciziei nr. 295 din 30 mai 2000, al cărui scop era

tocmai mențiunea sancțiunii prevăzute în decizia nr. 210 din 18 aprilie 2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

D.Ș., casează decizia nr. 295 din 30 mai 2000 a Președintelui Consiliului

Concurenței și în fond, admite contestația formulată de D.Ș. Anulează decizia nr.

210 din 18 aprilie 2000 a Consiliului Concurenței și exonerează reclamantul de

plata amenzii, în sumă de 10.000.000 lei.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2004.