ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7856/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 142 din 6 martie 2000, Plenul Consiliului Concurenței a hotărât că D.Ș. se face vinovat de încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 21/1996, constatând, pe cale consecință, nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 21 din 13 ianuarie 1999, încheiat între F.P.S., în calitate de vânzător și D.Ș., în calitate de cumpărător al pachetului majoritar de acțiuni la SC P. SA București. Prin aceeași decizie s-a stabilit că individualizarea amenzii ce urmează a fi aplicată lui D.Ș., urmează să se facă de către Comisia ce se va desemna prin ordinul Președintelui Consiliului Concurenței.

Această decizie a fost contestată de D.Ș., la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, contestația formând obiectul dosarului nr. 451/2000. Prin sentința nr. 1660 din 29 noiembrie 2000, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea lui D.Ș. și a anulat decizia nr. 142 din 6 martie 2000 a Plenului Consiliului Concurenței, sentința rămânând definitivă, prin respingerea recursului declarat de Consiliul Concurenței.

Deși pe rolul Curții de Apel București se aflau atât dosarul nr. 451/2000, în care se solicita anularea deciziei nr. 142 din 6 martie 2000, cât și dosarul nr. 452/2000, în care se solicita suspendarea executării aceleiași decizii, Consiliul Concurenței a emis decizia nr. 210 din 18 aprilie 2000, aplicând lui D.Ș., o amendă de 10.000.000 lei, pentru faptele constatate prin decizia nr. 142 din 6 martie 2000. Împotriva acestei a doua decizii s-a formulat plângere la Președintele Consiliului Concurenței, plângere ce a fost respinsă prin decizia nr. 295 din 30 mai 2000. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs, D.Ș., solicitând anularea deciziilor nr. 210 din 18 aprilie 2000 și nr. 295 din 30 mai 2000 și exonerarea de plata amenzii de 10.000.000 lei.

În motivarea recursului s-a susținut că cele 2 decizii sunt nelegale, încălcând atât dispozițiile Legii concurenței nr. 21/1996, cât și principiile de drept potrivit cărora un act administrativ, ale cărui efecte au fost suspendate, nu poate produce efecte juridice, făcându-se, totodată, referire la decizia civilă nr. 352 din 15 aprilie 2000 a Curții de Apel București, prin care s-a suspendat executarea deciziei nr. 210 din 18 aprilie 2000 a Consiliului Concurenței. La data de 12 februarie 2002, Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat judecarea cauzei, la cererea Consiliului Concurenței, până la soluționarea recursului formulat de acesta, împotriva sentinței civile nr. 1660 din 29 noiembrie 2000 a Curții de Apel București,, prin care fusese anulată decizia sa nr. 142 din 6 martie 2000, conform dispozițiilor art. 244 alin. (2) C. proc.

civ. Ulterior, prin rezoluția Președintelui secției de contencios administrativ, din 14 mai 2004, dosarul a fost repus pe rol, pentru verificarea situației de fapt. La termenul stabilit, 29 iunie 2004, recurentul D.Ș. a depus la dosarul cauzei, decizia fostei Curți Supreme de Justiție, nr. 213 din 23 ianuarie 2003, prin care s-a soluționat irevocabil, litigiul care a constituit motivul de suspendare al cauzei. Analizând motivele invocate și actele noi depuse în cauză, instanța urmează să admită recursul și să anuleze cele două decizii, nr. 210 din 18 aprilie 2000, a Consiliului Concurenței și nr. 295 din 30 mai 2000, a Președintelui Consiliului Concurenței. Într-adevăr, așa cum a susținut și recurentul, în motivele scrise, decizia nr. 210 din 18 aprilie 2000 a fost emisă în temeiul deciziei nr. 142 din 6 martie 2000, prin care se stabileau dispozițiile legale încălcate de D.Ș.

și pentru care acesta urma să fie amendat. Cum decizia nr. 142 din 6 martie 2000 a fost anulată, sentința fiind definitivă și irevocabilă, nu mai rezidă motivul pentru care recurentului i s-a aplicat sancțiunea respectivă. Pe cale de consecință, dispare și temeiul emiterii deciziei nr. 295 din 30 mai 2000, al cărui scop era tocmai mențiunea sancțiunii prevăzute în decizia nr. 210 din 18 aprilie 2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.Ș., casează decizia nr. 295 din 30 mai 2000 a Președintelui Consiliului Concurenței și în fond, admite contestația formulată de D.Ș. Anulează decizia nr. 210 din 18 aprilie 2000 a Consiliului Concurenței și exonerează reclamantul de plata amenzii, în sumă de 10.000.000 lei. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2004.