ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 213/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1660,

pronunțată în dosarul nr. 451/2000, la data de 29 noiembrie 2000, Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată

de reclamanții D.Ș. și F.P.S., în contradictoriu cu Consiliul Concurenței și

intervenienta Asociația P. - SC P. București și a respins cererea de

intervenție în interesul pârâtului, formulată de această pârâtă, dispunând

anularea deciziei nr. 142 din 06 martie 2000, emisă de Plenul Consiliului

Concurenței.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 27 martie 2000 și

respectiv, 29 martie 2000, la Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, au fost înregistrate acțiunile formulate de reclamantul D.Ș. și

respectiv, F.P.S. care, prin încheierea din data de 23 mai 2000, au fost

conexate la dosarul nr. 451/2000.

În acțiunile formulate, cei doi

reclamanți au cerut anularea deciziei nr. 142 din 6 martie 2000, emisă de

Plenul Consiliului Concurenței care, în temeiul art. 54 din Legea concurenței

nr. 21/1996, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni

nr. 21 din 31 ianuarie 1998, încheiat pentru pachetul majoritar de acțiuni, pe

care Statul român le deține la SC P. SA București.

Prin decizia nr. 142 din 6 martie

2000, Plenul Consiliului Concurenței a decis ca F.P.S. să completeze

metodologiile de privatizare și a constatat nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 21 din 13 ianuarie 1999, încheiat între

F.P.S., în calitate de vânzător și D.Ș., în calitate de cumpărător al

pachetului majoritar de acțiuni la SC P. SA București, reținând că între

Comisia de negociere și D.Ș. s-a realizat o înțelegere pe verticală. care a

avut ca urmare înlăturarea de pe piață a celorlalți concurenți; fiind încălcate

prevederile art. 5 alin. (1), în special lit. g) din Legea nr. 21/1996,

denaturându-se concurența și posibilitatea obținerii unui preț avantajos pentru

acțiunile scoase la vânzare.

Totodată, s-a dispus ca o comisie

din cadrul Consiliului Concurenței să stabilească prin decizie, cuantumul

amenzilor contravenționale.

La data de 26 aprilie 2001 a fost

înregistrată cerere de intervenție în interesul Consiliului Concurenței,

formulată de Asociația P. - SC P. sa București, care a cerut respingerea

acțiunilor și menținerea deciziei nr. 142 din 6 martie 2000 a Plenului

Consiliului Concurenței, susținând, în esență, că la vânzarea-cumpărarea

pachetului de acțiuni la SC P. SA București, așa cum au constatat organele de

investigație, s-a realizat o înțelegere care a avut ca scop favorizarea

reclamantului și eliminarea asociației din competiția respectivă.

În motivarea soluției de admitere a

acțiunii reclamanților și de anulare a deciziei nr. 142 din 6 martie 2000 a

Plenului Consiliului Concurenței, instanța de fond a reținut, în principal, că

în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 21/1996,

dispozițiile acestei legi nu se aplică pieței monetare și pieței titlurilor de

valoare, în măsura în care libera concurență pe aceste piețe face obiectul unor

reglementări speciale, iar controlul de legalitate se face conform

reglementărilor speciale, adică O.U.G. nr. 88/1997, modificate prin Legea nr.

99/1999 și H.G. nr. 55/1998.

A mai reținut că Legea concurenței

nu este aplicabilă în cauză, deoarece reclamantul D.Ș. nu are calitatea de

agent economic, iar potrivit art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996,

această lege se aplică actelor și faptelor care au sau pot avea ca efect

restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței săvârșite de agenți

economici sau asociații de agenți economici.

A mai motivat că din moment ce

contractul de vânzare-cumpărare a intrat în circuitul civil, Plenul Consiliului

Concurenței nu putea constata nulitatea acestuia, aceasta fiind o prerogativă a

justiției, iar potrivit prevederilor art. 125 din Constituție, aceasta se

realizează prin Curtea Supremă de Justiție și prin celelalte instanțe

judecătorești.

Or, prin decizia nr. 4084 din 31

iulie 2000, pronunțată de secția comercială a Curții Supreme de Justiție, a fost

confirmată validitatea contractului nr. 21 din 13 ianuarie 1999, fiind admise

recursurile formulate de F.P.S. și D.Ș. și casată sentința civilă nr. 55 din 10

decembrie 1999, pronunțată de secția comercială a Curții de Apel București care

admisese acțiunea Asociației P. - SC P. SA și constatase nulitatea contractului

respectiv, de vânzare-cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni de la SC P.

SA București.

Mai mult, a motivat instanța de

fond, în mod greșit a reținut Consiliul Concurenței, încălcarea prevederilor

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, neexistând probe în sensul

celor reținute în considerentele deciziei nr. 144 din 6 martie 2000.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs intervenienta Asociația P. - SC P. SA care, la 22 ianuarie

2003, a trimis o cerere de retragere a intervenției și implicit, de renunțare

la judecata recursului, astfel că potrivit prevederilor art. 267 alin. (2) și

art. 246 C. proc. civ., se va lua act de acest fapt.

A formulat recurs și Consiliul

Concurenței, criticând soluția instanței de fond sub următoarele aspecte:

- hotărârea cuprinde motive străine

de natura cauzei (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), reținând că reclamantul nu ar

fi agent economic și că prevederile Legii nr. 21/1996, nu i-ar fi aplicabile;

- hotărârea este dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), considerând că ar

fi incidente în cauză prevederile art. 2 alin. (4) lit. b) din Legea nr.

21/1996 și că această lege nu ar fi aplicabilă în cauză, Consiliul Concurenței

neavând competență să constate nulitatea unui contract de vânzare-cumpărare de

acțiuni;

- instanța nu s-a pronunțat asupra

mijloacelor materiale de apărare de la dosar (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.),

ignorând probele indirecte care dovedeau înțelegerea existentă între fostul

F.P.S. și D.Ș., care a avut ca rezultat denaturarea concurenței în privința

privatizării SC P. SA București;

- instanța a interpretat în mod

greșit o serie de alte fapte și împrejurări, de care depindea soluționarea

legală a cauzei.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, așa cum a susținut în

mod corect instanța de fond, potrivit prevederilor art. 2 alin. (4) lit. b) din

Legea concurenței nr. 21/1996, dispozițiile acestei legi nu se aplică pieței

monetare și pieței titlurilor de valoare, în măsura în care libera concurență

pe aceste piețe face obiectul unor reglementări speciale.

Or, în materia privatizării

societăților comerciale sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 88/1997,

modificată prin Legea nr. 99/1999 și respectiv, H.G. nr. 55/1998, pentru

aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale și

vânzarea de active și Ordinul nr. 59/1998, pentru aplicarea acestor norme

metodologice.

De asemenea, în privința controlului

legalității contractului de vânzare-cumpărare a acțiunilor, instanța de fond a

reținut corect că este o prerogativă a justiției care, potrivit prevederilor

art. 125 din Constituție, se realizează prin Curtea Supremă de Justiție și

celelalte instanțe judecătorești.

Este adevărat că secția comercială a

Curții de Apel București, prin sentința civilă nr. 55 din 10 decembrie 1999,

admițând acțiunea formulată de Asociația P. - SC P. SA, împotriva pârâților

F.P.S. și D.Ș., a constatat nulitatea contractului nr. 21 din 13 ianuarie 1999,

dar secția comercială a Curții Supreme de Justiție, prin decizia nr. 4084 din

31 iulie 2000, a admis recursurile formulate de F.P.S. și D.Ș., a casat prima

hotărâre și a respins acțiunea formulată, confirmând astfel validitatea

contractului respectiv.

Astfel fiind, rezultă că primele

două motive de recurs invocate sunt neîntemeiate, iar examinarea celorlalte

motive, care se referă la fondul cauzei, este inutilă, aspectele de fond fiind

cercetate de instanțele comerciale care s-au pronunțat irevocabil în această cauză.

În concluzie, pentru considerentele

prezentate mai sus, recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Consiliul Concurenței, împotriva sentinței civile nr. 1660 din 29 noiembrie

2000 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Ia act de renunțarea la judecata

recursului declarat de Asociația P. – SC P. SA București.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 ianuarie 2003.