ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 49/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de reclamanta A.C.A. împotriva deciziei

nr.122 din 16 octombrie 2001 a Curții de Apel Timișoara – Secția civilă.

La

apelul nominal s-a prezentat: intimata-pârâtă C.N.L.R., reprezentată de

consilier juridic B.A.C., lipsind recurenta reclamantă A.C.A. și intimatul

pârât C.F.

Procedura

completă.

Se

referă faptul că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă,

potrivit dispozițiilor art.242 din Codul de Procedură Civilă.

Având

cuvântul, consilier juridic B.A.C. solicită respingerea recursului ca nefondat.

Reprezentanta

Ministerului Public pune concluzii în același sens.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.C.A.

a cerut, în contradictoriu cu C.N.L.R. S.A. București și cu C.F.,

încuviințarea  sechestrului judiciar asupra imobilului înscris în C.F. 824

Timișoara, nr.top. 534 și 533/1, situat în Timișara, Bulevardul Tache Ionescu

nr.30,  prin încredințarea pazei bunului unei terțe persoane căreia să i se

atribuie calitatea de administrator sechestru, propunând în acest sens pe Z.

A., iar, în caz de refuz, să fie desemnată o altă persoană ce nu are interes

personal în cauză .

În

motivarea cererii reclamanta a arătat că asupra proprietății imobilului

menționat, aflat  în indiviziune, există un litigiu principal, în care

Judecătoria Timișoara a pronunțat sentința civilă nr.623/P1/17.10.2000, prin

care s-a dispus radierea dreptului de proprietate al C.N.L.R. S.A. București

asupra cotei de 8/12 părți și înscrierea dreptului de proprietate al soților

C.F. și E. (aceasta din urmă fiind decedată), cu titlu de bun comun.

De

asemenea, potrivit sentinței civile nr.2783/1999 a aceleiași instanțe,

definitivă și irevocabilă, s-a intabulat dreptul de proprietate al reclamantei

asupra cotei sale de 4/12 din imobil, cotă  ocupată abuziv de C.N.L.R. S.A. București.

În

sfârșit, potrivit sentinței civile nr.3138/2000 a aceleiași instanțe, de

asemenea definitivă și irevocabilă, C.N.L.R. S.A. București a fost obligată să

plătească reclamantei daune în valoare de 20 milioane lei pentru perioada 1999

– ianuarie 2000, iar în continuare câte 10 milioane lei lunar până la

executarea sentinței civile nr.3138/2000.

Astfel

fiind, încuviințându-se sechestrul judiciar acesta va putea plăti datorii

constatate prin titlu executoriu și va putea face toate actele de conservare

privind imobilul. Această conservare este absolut necesară existând pericolul deteriorării

grave a imobilului, „în prezent constatându-se deja descompletarea instalației

de încălzire centrală, spărturi ale geamurilor, acoperiș degradat permițând

infiltrații pluviale”.

Tribunalul

Timiș, secția civilă, prin sentința nr.106/PI din 22 martie 2001, a respins

cererea, cu motivarea că reclamanta nu a dovedit necesitatea sechestrului, în

sensul existenței degradărilor numeroase și continui, pe de altă parte ea

însăși având posibilitatea de a veghea la întreținerea și conservarea

imobilului în calitate de coproprietară a acestuia.

Apelul

declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Timișoara, Secția

Civilă, prin decizia nr.122 din 16 octombrie 2001.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel reclamanta a declarat recurs invocând motivele de

casare prevăzute de art.304 pct.7,9 și 10 din Codul de Procedură CivilăIn

dezvoltarea acestora recurenta  reiterează susținerile formulate în instanțele

anterioare, inclusiv cu privire la necesitatea efectuării unei cercetări la

fața locului, probă cerută dar respinsă nejustificat de instanțe, stăruind

asupra imposibilității „de a veghea la întreținerea și conservarea imobilului”,

care nu se află în posesia sa, respectiv de a prelua efectiv cota sa indiviză

de proprietate (4/12) asupra imobilului.

Se

cere casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei la instanța de fond

pentru rejudecare.

Recursul

este fondat.

În

adevăr, potrivit art.596 alin.1 din Codul de Procedură Civilă (în redactarea de

la data introducerii cererii), ori de câte ori există un proces asupra

proprietății sau posesiei unui lucru mișcător sau nemișcător, sau asupra

administrației sau folosinței unui lucru comun, judecata va putea, după cererea

celui interesat și citarea părților, să încuviințeze sechestrul bunului sau al

lucrului comun, a cărui proprietate, posesie, administrație sau folosință se

discută, putând să oblige pe reclamant a da o cauțiune ce va fi fixată de

judecată.

În

conformitate cu alineatele 2,3 și 4 ale textului citat, paza bunului

sechestrat poate fi încredințată deținătorului bunului sau unei a treia

persoane. Sechestrul va putea face toate actele de conservare și administrație,

va putea sta în judecată în numele părților, va încasa orice venituri și sume

datorate, va putea plăti datorii cu caracter curent precum și cele constatate

prin titlul executor.

În

considerarea dispozițiilor legale citate, a faptului necontestat că există pe

rolul instanțelor judecătorești un proces asupra proprietății imobilului în

litigiu, care nu se află în posesia reclamantei și că nu s-a demonstrat în ce

mod ea ar putea intra în stăpânirea „suprafeței din imobil  corespunzătoare

cotei sale de proprietate” (pag.3 decizie) pentru a putea veghea la

întreținerea și conservarea acestuia, precum și a faptului, de asemenea

necontestat, că,  solicitând  restituirea  în  totalitate a   prețului achitat

pentru imobil, posesoarea acestuia C.N.L.R. S.A. București nu mai are nici un

interes în întreținerea și conservarea bunului, soluția de respingere a cererii

reclamantei apare vădit greșită, cu atât mai mult cu cât instanțele aveau

îndatorirea de a verifica susținerile reclamantei vizând necesitatea

sechestrului  judiciar impusă de pericolul degradării bunului, cel puțin prin

efectuarea cercetării la fața locului, probă  nejustificat respinsă.

Față

de cele ce preced, recursul declarat se privește ca fondat, urmând a fi admis,

în baza art.312 și art.313 din Codul de Procedură Civilă a fi casate hotărârile

pronunțate și a se trimite cauza la prima instanță pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta A.C.A. împotriva deciziei nr.122 din 16 octombrie 2001 a Curții de

Apel Timișoara – Secția civilă.

Casează

decizia recurată, precum și sentința nr.106/PI din 22 martie 2001 a

Tribunalului Timiș – Secția civilă și trimite cauza la același tribunal, pentru

rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.