ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 971/2003

S-a luat în

examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Mureș - Administrația Finanțelor Publice Reghin împotriva deciziei nr.2/A din

10 ianuarie 2002 a Curții de Apel Târgu Mureș - Secția civilă.

La apelul

nominal s-a prezentat recurenta-pârâtă, prin consilier juridic A.L., lipsind

intimații reclamanți M.M.și G.L..

Procedura

completă.

Consilier

juridic A.L. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

C U R T E A

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

notificarea adresată prin intermediul executorilor judecătorești și întocmită

în baza Legii nr.10/2001, M.M.și G.L. au solicitat Administrației Finanțelor

Publice a Municipiului Reghin restituirea în natură a părții deținută de această

instituție în imobilul situat în Reghin, str.Petru Maior nr.33, județul Mureș.

În notificare, solicitanții M.M.și G.L. au mai arătat că în situația în care

instituția optează pentru păstrarea construcției și a terenului, ei sunt de

acord cu obținerea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești.

Notificarea a

avut ca obiect numai porțiunea din imobilul din Reghin, str.Petru Maior nr.33,

constând în parter, subsol, curte și teren aferent, care nu a făcut obiectul

Legii nr.112/1995 și pentru care nu s-au acordat despăgubiri bănești în temeiul

Hotărârii nr.948 din 19 octombrie 1998 pronunțată de Comisia județeană Mureș

pentru aplicarea Legii nr.112/1995.

Prin dispoziția

nr.32 din 11 mai 2001 Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reghin a

respins ca inadmisibilă cererea numiților M.M.și G.L. privind restituirea în

natură a imobilului din Reghin, str.Petru Maior nr.33, județul Mureș și s-a

respins ca greșit îndreptată solicitarea acelorași petenți privind acordarea de

măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru același imobil.

Pentru a emite

atare dispoziție, Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reghin a

motivat că restituirea în natură a nemișcătorului nu este posibilă, deoarece la

imobil s-au făcut investiții pentru modernizare în sumă de 1.382.864.979 lei la

nivelul anului 1997 și că în el funcționează o instituție ce are ca activitate

colectarea veniturilor statului, iar cu referire la acordarea despăgubirilor,

solicitanții trebuiau să se adreseze Prefecturii Mureș, conform art.36 pct.3

din Legea nr.10/2001.

La data de 6

iunie 2001 M.M.și G.L. au formulat contestație împotriva dispoziției nr.32 din

11 mai 2001 a Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Reghin,

solicitând anularea acesteia și, în temeiul art.24 din Legea nr.10/2001, să fie

obligată pârâta la emiterea unei oferte de restituire prin echivalent sub forma

unor despăgubiri bănești.

Prin

întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestației cu motivarea că, în

privința cererii de restituire în natură a imobilului sunt aplicabile

prevederile art.16 din Legea nr.10/2001, iar opțiunea pentru despăgubiri

trebuia înaintată Prefecturii Mureș, conform art.36 din aceeași lege.

Investit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Mureș, Secția civilă prin sentința nr.279 din

14 septembrie 2001, a admis contestația formulată de M.M.și G.L., a anulat

dispoziția nr.32 din 11 mai 2001 și a obligat Administrația Finanțelor Publice

a Municipiului Reghin să procedeze la emiterea către contestatori a ofertei de

restituire prin echivalent, conform prevederilor art.24 din Legea nr.10/2001.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că în conformitate cu art.1 din Legea

nr.10/2001, imobilele preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945

– 22 decembrie 1989 se restituie foștilor proprietari, de regulă, în natură,

iar atunci când aceasta nu este posibil, se vor stabili măsuri reparatorii prin

echivalent. Contestatorii au urmat procedura impusă de art.21 din lege, în

sensul că au notificat unitatea deținătoare, solicitând restituirea în natură a

imobilului.

Potrivit art.24

alin.1 din Legea nr.10/2001, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu

este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie

sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art.23 alin.1

să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii imobilului.

Cum pârâta a

respins ca inadmisibilă cererea contestatorilor de restituire în natură a

imobilului, era obligată, în conformitate cu textul citat, să facă o ofertă de

restituire în echivalent și cum și o atare ofertă a fost refuzată în mod

nelegal, a fost admisă contestația și anulată dispoziția nr.32 din 11 mai 2001,

fiind obligată pârâta să se conformeze prevederilor art.24 din Legea

nr.10/2001.

Apelul promovat

împotriva acestei sentințe de pârâta D.G.F.P. Mureș – Administrația Finanțelor

Publice Reghin, a fost respins ca nefondat prin decizia nr.2/A din 10 ianuarie

2002 pronunțată de Curtea de Apel Tîrgu Mureș – Secția civilă.

Împotriva

deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentința tribunalului în termen

legal a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș –

Administrația Finanțelor Publice Reghin care a criticat hotărârile pronunțate

în cauză în temeiul următoarelor motive: în temeiul Legii nr.72/1996 privind

finanțele publice recurenta-pârâtă nu este investită cu atribuțiuni în sensul

emiterii ofertei prevăzută de art.24 din Legea nr.10/2001; recurenta nu poate

stabili valoarea de circulație a imobilului atât timp cât nu dispune de un

organ specializat în evaluare, iar cererea de restituire se referă la o parte

din imobil care a fost transformat prin investițiile aduse; nu s-a ținut seama

că în temeiul unei hotărâri dată conform Legii nr.112/1995 reclamanții au

primit despăgubiri care s-au referit la întreg imobilul; instanțele au dat o

greșită interpretare prevederilor art.24 alin.2 din Legea 10/2001, text care se

referă numai la imobilele cu destinația de locuințe, or, imobilul în litigiu

are destinația de interes public; cererea privind măsurile reparatorii prin

acordarea despăgubirilor bănești trebuia adresată prefecturii, urmând a fi

soluționată conform procedurii prevăzută la capitolul V, respectiv art.36-40

din Legea nr.10/2001.

Recursul nu

este fondat.

Așa cum rezultă

din notificarea persoanelor îndreptățite M.M.și G.L. adresată

recurentei-pârâte, precum și din cuprinsul Dispoziției nr.32 din 11 mai 2001,

contestată în prezentul litigiu, solicitarea a avut o dublă revendicare:

restituirea în natură a parterului, subsolului, curții și terenului privind

imobilul din Reghin, str.Petru Maior nr.33, județul Mureș, deținut de

instituția pârâtă și parte pentru care cei doi solicitanți susțin că nu a făcut

obiectul Hotărârii nr.948 din 19 octombrie 1998 a Comisiei județene constituită

conform Legii nr.112/1995. În situația în care restituirea în natură a părții

de imobil deținută de pârâtă, nu este posibilă în natură, solicitanții au cerut

acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești.

Răspunzând la

solicitarea persoanelor îndreptățite, Administrația Finanțelor Publice a

Municipiului Reghin, prin art.1 din Dispoziția nr.32/11 mai 2001, a respins,

„ca inadmisibilă” cererea de restituire în natură a imobilului deținut de

această instituție. Este de neînțeles de ce cererea de restituire „este

inadmisibilă” cât timp imobilul există în materialitatea sa, iar legea nu

prevede ca posibilă o atare soluție, dar cum solicitarea nu a format obiect al

contestației, legalitatea soluționării ei nu poate intra în controlul judiciar

exercitat prin recursul de față.

Prin art.2 al

aceleeași  dispoziții, s-a „respins ca greșit îndreptată cererea numiților

M.M.și G.L. prin care solicită măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de

despăgubiri bănești cu îndeplinirea măsurilor prevăzute de art.36 pct.3 din

Legea nr.10/2001”.

Soluția

adoptată de instituția pârâtă, care, refuzând solicitarea principală de

restituire a imobilului în natură, nu a emis nici ofertă de restituire prin

echivalent sub cuvânt că notificarea a fost greșit îndreptată, este nu numai

contrară Legii nr.10/2001, dar contrazice cu evidență și scopul urmărit de

legiuitor prin adoptarea acestui act normativ, care s-a dorit a fi cât mai cuprinzător,

cu aplicare aproape generală, în materia reparării daunelor cauzate cetățenilor

prin preluarea proprietăților lor de către puterea instalată la 6 martie 1945.

Prin adoptarea acestei legi s-a urmărit reconstituirea dreptului de proprietate

privată, fie prin restituirea către foștii proprietari sau succesorii lor a

bunurilor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989, fie prin instituirea de măsuri reparatorii ori

compensatorii în acele cazuri în care restituirea fizică a bunurilor a fost

apreciată ca nefiind posibilă.

Desigur că,

solicitarea cuprinsă în cererea de notificare poate fi respinsă ca neîntemeiată

și pentru cazul subsidiar când se cer măsuri reparatorii prin echivalent atunci

când persoana care a făcut notificarea nu dovedește dreptul de proprietate

asupra imobilului, când nu și-a dovedit calitatea de moștenitor, când a

formulat notificarea peste termenul defipt de lege ori pentru orice alte motive

ce privesc temeinicia notificării, dar nu și în situația în care notificarea a

fost greșit îndreptată, deoarece, în caz contrar, persoanele îndreptățite sunt

puse în situația nedreaptă de a pierde atât termenul stipulat de art.21 din

Legea nr.10/2001, cât și de a fi decăzute din însuși dreptul subiectiv de a

solicita în justiție măsuri reparatorii.

Potrivit art.24

alin.1 din Legea nr.10/2001, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu

este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie

sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art.23 alin.1

să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii imobilului.

Conform art.36

alin.3 din aceeași lege, în cazul în care persoana îndreptățită a solicitat restituirea

în natură, dar aceasta nu a fost aprobată sau nu este posibilă, potrivit legii,

unitatea deținătoare sau, după caz, primăria va transmite decizia, respectiv

dispoziția privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești, prefecturii în

raza căreia acestea își au sediul, în termen de 60 de zile de la primirea

notificării. Dacă valoarea imobilului s-a stabilit prin expertiză se va anexa

și o copie a expertizei, iar dacă oferta nu a fost acceptată și persoana

îndreptățită s-a adresat instanței se va face această mențiune.

Din coroborarea

celor două prevederi legale rezultă că: din termenii imperativi folosiți, în

situația în care restituirea în natură nu este aprobată ori posibilă, unitatea

deținătoare a bunului trebuie să emită întotdeauna o dispoziție privind oferta

de acordare a despăgubirilor bănești, afară de cazurile când notificarea este

respinsă pentru motivele de netemeinicie indicate, exempli gratia, mai sus;

Sarcina sesizării prefecturii revine nu numai persoanei îndreptățite, ci și

persoanei juridice notificate deținătoare a imobilului în toate cazurile când

restituirea în natură nu este aprobată ori nu este posibilă; soluția de

respingere a solicitării subsidiare de acordare a măsurilor reparatorii sub

forma despăgubirilor bănești pe motiv că notificarea a fost „greșit

îndreptată”, așa cum a procedat în speță instituția pârâtă, nu este legal

posibilă.

Împrejurările

legate de activitatea recurentei-pârâte ce se desfășoară potrivit Legii

nr.72/1994 ori cele privind dificultatea probatorie în a se stabili valoarea

imobilului, nu puteau justifica respingerea ofertei de acordare a

despăgubirilor bănești, ofertă ce va avea drept obiect numai porțiunea din

imobilul deținut de pârâtă ce nu a intrat sub incidența Legii nr.112/1995 și

numai în măsura în care reclamanților nu li s-au acordat și nu au primit măsuri

reparatorii conform acelei legi.

Față de cele ce

preced, recursul pârâtei se privește ca nefondat și va fi respins în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș - Administrația

Finanțelor Publice Reghin împotriva deciziei nr.2/A din 10 ianuarie 2002 a

Curții de Apel Târgu Mureș - Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 martie 2003.