ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1656/2004

Decizia nr. 1656 Dosar nr. 4104/2003 Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 noiembrie 2000 pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 8381, reclamanții B.S.A.F. și V.P. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor și D.G.F.P.C.F.S. Mureș solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții să le plătească despăgubiri în sumă de 472.088.904 lei în cuantum actualizat la data plății pentru imobilul situat în comuna Ceaușul de Câmpie. În motivarea cererii reclamanții au susținut că prin hotărârea nr. 866 din 30 iunie 1998 a Comisiei județene Mureș de aplicare a Legii nr. 112/1995 li s-au stabilit despăgubiri pentru un imobil situat în municipiul Târgu-Mureș care a aparținut autorului lor, B.S.F., despăgubiri pe care le-au încasat efectiv.

Au mai arătat reclamanții că, în temeiul aceleiași Legi nr. 112/1995, au solicitat despăgubiri și pentru imobilul situat în comuna Ceaușu de Câmpie, care a aparținut altui proprietar, respectiv lui B.S.A. ai cărui moștenitori sunt, de asemenea; că, inițial, prin Hotărârea nr. 838 din 6 mai 1998 a Comisiei județene Mureș de aplicare a Legii nr. 112/1995, solicitarea le-a fost respinsă însă, în urma contestației formulate împotriva acestei hotărâri, Judecătoria Târgu-Mureș prin sentința civilă nr. 2355/1999, rămasă definitivă prin decizia nr. 214/2000 a Tribunalului Mureș și irevocabilă prin decizia nr. 733/R/2000 a Curții de Apel Târgu-Mureș, a dispus acordarea de despăgubiri și pentru imobilul situat în comuna Ceaușu de Câmpie, sat Porumbeni, evaluat la suma de 472.088.904 lei, despăgubirile efective urmând a fi acordate și plătite în limita valorii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 112/1995.

Reclamanții au mai susținut că deși au solicitat D.G.F.P.C.F.S Mureș să le plătească despăgubirile astfel stabilite prin hotărârea judecătorească, pârâta a refuzat să achite aceste despăgubiri invocând dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, care însă nu au incidență în cauză, fiind vorba despre imobile care au aparținut unor proprietari diferiți. Tribunalul Mureș, prin sentința nr. 507 din 28 noiembrie 2000 a admis acțiunea formulată de reclamanții B.S.A.F. și V.P. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și D.G.F.P.C.F.S. Mureș și i-a obligat pe aceștia să procedeze la plata efectivă și în cuantum actualizat la data plății a despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru imobilul situat în comuna Ceaușu de Câmpie sat Porumbeni jud. Mureș, din C.F.

nr. 12 Porumbeni nr.top 151, evaluat la suma de 472.088.904 lei prin fișa tehnică de calcul a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 conform cu sentința civilă nr. 2355/1999 a Judecătoriei Târgu-Mureș, despăgubiri ce revin reclamanților separat și pe lângă despăgubirile plătite conform Hotărârii nr. 866 din 30 iunie 1998 a Comisiei Județene Mureș pentru aplicarea Legii nr. 112/1995.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că refuzul pârâților de a calcula și plăti reclamanților despăgubirile acordate prin sentința civilă nr. 2355/1999 a Judecătoriei Târgu-Mureș nu este fondat întrucât rezultă cu evidență din motivarea acesteia că aceste despăgubiri s-au acordat în considerarea calității lor de moștenitori ai altui proprietar decât ai aceluia pentru care au încasat despăgubirile în temeiul Hotărârii nr. 866/1998 a Comisiei județene Mureș de aplicare a Legii nr. 112/1995 și că nicidecum nu s-a avut în vedere stabilirea unei limitări a despăgubirilor totale la care ar fi îndreptățiți reclamanții în calitatea lor de moștenitori atât după B.S.F. cât și după B.S.A.

ci doar faptul că limitarea legală operează numai pentru imobilul situat în comuna Ceaușul de Câmpie. Curtea de Apel Târg-Mureș, prin decizia civilă nr. 35 A din 24 mai 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta D.G.F.P.C.F.S Mureș în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor reținând că pârâții nu au abilitatea legală să interpreteze dispozitivul hotărârilor judecătorești ci doar să se conformeze dispozițiilor cuprinse în acestea, modalitatea în care au procedat pârâtele fiind un abuz care a fost corect îndreptat prin hotărârea instanței de fond. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B.S.A.F. și V.P.

și pârâta D.G.F.P Mureș în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice iar prin decizia nr. 3463 din 15 octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție hotărârea instanței de apel a fost casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași curți de apel cu motivarea că instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepțiile invocate de reclamanți care priveau nulitatea apelului declarat de D.G.F.P Mureș în numele Ministerului Finanțelor, nefăcându-se dovada existenței mandatului dat pentru exercitarea acestei căi de atac și, respectiv, tardivitatea apelului declarat de pârâți, față de data comunicării dispozitivului sentinței.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, rejudecând apelul, prin decizia nr. 40 A din 15 aprilie 2003, a menținut ca legală și temeinică sentința nr. 507 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului Mureș cu aceeași motivare, referitor la excepțiile invocate de reclamanți, reținându-se că apelul a fost declarat și motivat conform cerințelor legale și că D. G. F. P. C. F. S Mureș a avut mandat pentru declararea apelului. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs pârâta D. G. F. P. Mureș în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice. În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., s-a susținut că prin ordinele de plată nr. 672/1999 și nr. 673/1999 le-au fost achitate reclamanților despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 în limita maximă prevăzută de art. 13 alin. (2) din acest act normativ și dat fiind că aceștia au beneficiat deja de plafonul maxim, peste această limită stipulată expres de lege, nu mai poate subzista în sarcina pârâtei nici o altă obligație de a efectua vreo altă plată. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamanților precum și obligarea acestora la restituirea sumelor reprezentând contravaloarea despăgubirilor achitate lui B.S.A.F.Z. la 5 iunie 2001 cu OP nr. 482 în cuantum de 338.308.800 lei și, respectiv, lui V.P.

la 8 iunie 2001 cu OP nr. 494, în același cuantum de 338.308.800 lei. Recursul nu este fondat pentru considerentele care succed. Potrivit art. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, foștii proprietari, persoane fizice, ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de prezenta lege. De prevederile alin. (1) beneficiază și moștenitorii foștilor proprietari, potrivit Legii.

Totodată, c onform dispozițiilor art. 12, f oștii proprietari sau, după caz, moștenitorii acestora sunt îndreptățiți să solicite acordarea de despăgubiri pentru apartamentele nerestituite în natură și pentru terenurile aferente sau, deși îndeplinesc condițiile pentru restituirea în natură, să opteze pentru acordarea de despăgubiri iar potrivit art. 13 alin. (1), v aloarea despăgubirilor care se acordă foștilor proprietari și moștenitorilor acestora, pentru apartamentele nerestituite în natură, precum și prețul de vânzare, după caz, se stabilesc pe baza prevederilor Decretului nr. 93/1977, ale Decretului-lege nr. 61/1990 și ale Legii nr. 85/1992, republicată, alin. (2) și (3) ale aceluiași articol prevăzând că v aloarea totală a apartamentului restituit în natură și a despăgubirilor cuvenite pentru apartamentele nerestituite în natură și pentru terenurile aferente nu poate depăși suma veniturilor salariale medii pe economie ale unei persoane pe o perioadă de 20 de ani, calculată la data stabilirii despăgubirii și că, în cazul în care fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia ori rudelor până la gradul al doilea ale fostului proprietar în viață li se restituie în natură un apartament conform prevederilor art. 2, a cărui valoare, calculată potrivit alin. (1), depășește suma prevăzută la alin. (2), ei nu pot fi obligați să plătească diferența.

Din examinarea lucrărilor cauzei se constată că reclamanții au formulat cereri în temeiul Legii nr. 112/1995 cu privire la imobile aparținând unor autori diferiți, dar ai căror moștenitori legali sunt. Astfel, acestora li s-au plătit despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 866 din 30 iunie 1998 a Comisiei județene de palicare a Legii nr. 112/1995 din cadrul Consiliului Județean Mureș pentru imobilul situat în Târgu-Mureș care a aparținut lui B.S.F. iar prin sentința nr. 2355/1999 a Judecătoria Târgu-Mureș, definitivă prin decizia nr. 214/2000 a Tribunalului Mureș și irevocabilă prin decizia nr. 733/R/2000 a Curții de Apel Târgu-Mureș s-a dispus acordarea de despăgubiri către reclamanți și pentru imobilul situat în comuna Ceaușu de Câmpie, sat Porumbeni, care a fost proprietatea lui B.S.A.

Concluzia care rezidă din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 este aceea că acordarea despăgubirilor în temeiul acestui act normativ se face având în vedere calitatea de fost proprietar al unui sau unor imobile cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989 sau, după caz, calitatea de moștenitor al unui asemenea fost proprietar și că art. 13 alin. (2) a prevăzut limitarea despăgubirilor numai pentru cazul în care acestea sunt solicitate de un fost proprietar sau de moștenitorul sau moștenitorii unui asemenea fost proprietar.

Această limitare nu poate fi impusă prin vreo analogie pentru ipoteza în care se cer și se acordă despăgubiri pentru imobile care au aparținut unor foști proprietari diferiți dar ai căror moștenitori sunt același persoane, cum este cazul în speță, fără a încălca principiul de drept potrivit căruia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus . Așa fiind, nu se poate reține că în cauză ar avea incidență art. 13 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, astfel că î n mod corect, atât instanța de fond cât și cea de apel au apreciat că refuzul pârâților de a acorda reclamanților despăgubirile pe care aceștia le-au solicitat și obținut, în calitatea lor de moștenitori ai unor autori diferiți, foști proprietari ai unor imobile care fac obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995, nu are nici o justificare legală.

Având în vedere considerentele mai înainte arătate se constată că decizia atacată este legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat și, în raport de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții-pârâți vor fi obligați să plătească intimaților-reclamanți suma de 20 milioane lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P Mureș în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 40 A din 15 aprilie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă. Obligă recurenții la plata a 20 milioane lei, cheltuieli de judecată către reclamanți. Ir evocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.