ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1656/2004

Decizia nr. 1656                                                                                                            Dosar

nr. 4104/2003

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

2 noiembrie 2000 pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 8381, reclamanții B.S.A.F.

și V.P. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor și

D.G.F.P.C.F.S. Mureș solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să oblige pârâții să le plătească despăgubiri în sumă de 472.088.904

lei în cuantum actualizat la data plății pentru imobilul situat în comuna

Ceaușul de Câmpie.

În motivarea cererii reclamanții au susținut

că prin hotărârea nr. 866 din 30 iunie 1998 a Comisiei județene Mureș de

aplicare a Legii nr. 112/1995 li s-au stabilit despăgubiri pentru un imobil

situat în municipiul Târgu-Mureș care a aparținut autorului lor, B.S.F.,

despăgubiri pe care le-au încasat efectiv. Au mai arătat reclamanții că, în

temeiul aceleiași Legi nr. 112/1995, au solicitat despăgubiri și pentru

imobilul situat în comuna Ceaușu de Câmpie, care a aparținut altui proprietar,

respectiv lui B.S.A. ai cărui moștenitori sunt, de asemenea; că, inițial, prin

Hotărârea nr. 838 din 6 mai 1998 a Comisiei județene Mureș de aplicare a Legii

nr. 112/1995, solicitarea le-a fost respinsă însă, în urma contestației

formulate împotriva acestei hotărâri, Judecătoria Târgu-Mureș prin sentința

civilă nr. 2355/1999, rămasă definitivă prin decizia nr. 214/2000 a

Tribunalului Mureș și irevocabilă prin decizia nr. 733/R/2000 a Curții de Apel

Târgu-Mureș, a dispus acordarea de despăgubiri și pentru imobilul situat în

comuna Ceaușu de Câmpie, sat Porumbeni, evaluat la suma de 472.088.904 lei,

despăgubirile efective urmând a fi acordate și plătite în limita valorii

prevăzute de art. 13 din Legea nr. 112/1995. Reclamanții au mai susținut că

deși au solicitat D.G.F.P.C.F.S Mureș să le plătească despăgubirile astfel

stabilite prin hotărârea judecătorească, pârâta a refuzat să achite aceste

despăgubiri invocând dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 112/1995,

care însă nu au incidență în cauză, fiind vorba despre imobile care au

aparținut unor proprietari diferiți.

Tribunalul Mureș, prin sentința nr. 507 din

28 noiembrie 2000 a admis acțiunea formulată de reclamanții B.S.A.F. și V.P. în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor și D.G.F.P.C.F.S. Mureș și i-a

obligat pe aceștia să procedeze la plata efectivă și în cuantum actualizat la

data plății a despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții pentru

imobilul situat în comuna Ceaușu de Câmpie sat Porumbeni jud. Mureș, din C.F.

nr. 12 Porumbeni nr.top 151, evaluat la suma de 472.088.904 lei prin fișa

tehnică de calcul a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 conform

cu sentința civilă nr. 2355/1999 a Judecătoriei Târgu-Mureș, despăgubiri ce

revin reclamanților separat și pe lângă despăgubirile plătite conform Hotărârii

nr. 866 din 30 iunie 1998 a Comisiei Județene Mureș pentru aplicarea Legii nr.

112/1995.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a

reținut că refuzul pârâților de a calcula și plăti reclamanților despăgubirile

acordate prin sentința civilă nr. 2355/1999 a Judecătoriei Târgu-Mureș nu este

fondat întrucât rezultă cu evidență din motivarea acesteia că aceste

despăgubiri s-au acordat în considerarea calității lor de moștenitori ai altui

proprietar decât ai aceluia pentru care au încasat despăgubirile în temeiul Hotărârii

nr. 866/1998 a Comisiei județene Mureș de aplicare a Legii nr. 112/1995 și că

nicidecum nu s-a avut în vedere stabilirea unei limitări a despăgubirilor

totale la care ar fi îndreptățiți reclamanții în calitatea lor de moștenitori

atât după B.S.F. cât și după B.S.A. ci doar faptul că limitarea legală operează

numai pentru imobilul situat în comuna Ceaușul de Câmpie.

Curtea de Apel Târg-Mureș, prin decizia

civilă nr. 35 A din 24 mai 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta

D.G.F.P.C.F.S Mureș în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor

reținând că pârâții nu au abilitatea legală să interpreteze dispozitivul

hotărârilor judecătorești ci doar să se conformeze dispozițiilor cuprinse în

acestea, modalitatea în care au procedat pârâtele fiind un abuz care a fost

corect îndreptat prin hotărârea instanței de fond.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

reclamanții B.S.A.F. și V.P. și pârâta D.G.F.P Mureș în nume propriu și în

numele Ministerului Finanțelor Publice iar prin decizia nr. 3463 din 15

octombrie 2002 a Curții Supreme de Justiție hotărârea instanței de apel a fost

casată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași curți de apel cu

motivarea că instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepțiile invocate de

reclamanți care priveau nulitatea apelului declarat de D.G.F.P Mureș în numele

Ministerului Finanțelor, nefăcându-se dovada existenței mandatului dat pentru

exercitarea acestei căi de atac și, respectiv, tardivitatea apelului declarat

de pârâți, față de data comunicării dispozitivului sentinței.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, rejudecând

apelul, prin decizia nr. 40 A din 15 aprilie 2003, a menținut ca legală și

temeinică sentința nr. 507 din 28 noiembrie 2000 a Tribunalului Mureș cu

aceeași motivare, referitor la excepțiile invocate de reclamanți, reținându-se

că apelul a fost declarat și motivat conform cerințelor legale și că D. G. F.

P. C. F. S Mureș a avut mandat pentru declararea apelului.

Împotriva acestei din urmă decizii a declarat

recurs

pârâta D. G. F. P. Mureș

în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice. În motivarea

recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a

susținut că prin ordinele de plată nr. 672/1999 și nr. 673/1999 le-au fost

achitate reclamanților despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 în limita

maximă prevăzută de art. 13 alin. (2) din acest act normativ și dat fiind că

aceștia au beneficiat deja de plafonul maxim, peste această limită stipulată

expres de lege, nu mai poate subzista în sarcina pârâtei nici o altă obligație

de a efectua vreo altă plată. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea

deciziei atacate în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii reclamanților

precum și obligarea acestora la restituirea

sumelor reprezentând contravaloarea despăgubirilor

achitate lui B.S.A.F.Z. la 5 iunie 2001 cu OP nr. 482 în cuantum de 338.308.800

lei și, respectiv, lui V.P. la 8 iunie 2001 cu OP nr. 494, în același cuantum

de 338.308.800 lei.

Recursul nu este fondat pentru considerentele

care succed.

Potrivit

art. 1 din

Legea nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a

unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului,

foștii proprietari, persoane fizice, ai imobilelor cu destinația de locuințe,

trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6

martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor

persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, beneficiază de măsurile

reparatorii prevăzute de prezenta lege.

De prevederile alin. (1) beneficiază și moștenitorii

foștilor proprietari, potrivit Legii.

Totodată, c

onform dispozițiilor art. 12,

f

oștii proprietari sau, după caz,

moștenitorii acestora sunt îndreptățiți să solicite acordarea de despăgubiri

pentru apartamentele nerestituite în natură și pentru terenurile aferente sau,

deși îndeplinesc condițiile pentru restituirea în natură, să opteze pentru

acordarea de despăgubiri iar potrivit art. 13 alin. (1), v

aloarea despăgubirilor care se acordă

foștilor proprietari și moștenitorilor acestora, pentru apartamentele

nerestituite în natură, precum și prețul de vânzare, după caz, se stabilesc pe

baza prevederilor Decretului

nr. 93/1977, ale Decretului-lege nr. 61/1990 și ale

Legii nr. 85/1992, republicată, alin. (2) și (3) ale

aceluiași articol prevăzând că v

aloarea totală a apartamentului restituit în natură și a

despăgubirilor cuvenite pentru apartamentele nerestituite în natură și pentru

terenurile aferente nu poate depăși suma veniturilor salariale medii pe

economie ale unei persoane pe o perioadă de 20 de ani, calculată la data

stabilirii despăgubirii și că, în cazul în care fostului proprietar sau

moștenitorilor acestuia ori rudelor până la gradul al doilea ale fostului

proprietar în viață li se restituie în natură un apartament conform

prevederilor art. 2, a cărui valoare, calculată potrivit alin. (1), depășește

suma prevăzută la alin. (2), ei nu pot fi obligați să plătească diferența.

Din examinarea lucrărilor cauzei se constată că

reclamanții au formulat cereri în temeiul Legii nr. 112/1995 cu privire la

imobile aparținând unor autori diferiți, dar ai căror moștenitori legali sunt.

Astfel, acestora li s-au plătit despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 866

din 30 iunie 1998 a Comisiei județene de palicare a Legii nr. 112/1995 din

cadrul Consiliului Județean Mureș pentru imobilul situat în Târgu-Mureș care a

aparținut lui B.S.F. iar prin sentința nr.

2355/1999 a Judecătoria Târgu-Mureș, definitivă prin

decizia nr. 214/2000 a Tribunalului Mureș și irevocabilă prin decizia nr.

733/R/2000 a Curții de Apel Târgu-Mureș s-a dispus acordarea de despăgubiri

către reclamanți și pentru imobilul situat în comuna Ceaușu de Câmpie, sat

Porumbeni, care a fost proprietatea lui B.S.A.

Concluzia care rezidă din interpretarea

dispozițiilor Legii nr. 112/1995

este aceea că

acordarea

despăgubirilor în temeiul acestui act normativ se face având în vedere

calitatea de fost proprietar al unui sau unor imobile

cu destinația de locuințe, trecute ca

atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie

1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane

juridice la data de 22 decembrie 1989 sau, după caz, calitatea de moștenitor al

unui asemenea fost proprietar și că art. 13 alin. (2) a prevăzut limitarea

despăgubirilor numai pentru cazul în care acestea sunt solicitate de un fost

proprietar sau de moștenitorul sau moștenitorii unui asemenea fost proprietar.

Această limitare nu poate fi impusă prin vreo

analogie pentru ipoteza în care se cer și se acordă despăgubiri pentru imobile

care au aparținut unor foști proprietari diferiți dar ai căror moștenitori sunt

același persoane, cum este cazul în speță, fără a încălca principiul de drept

potrivit căruia

ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus

.

Așa fiind, nu se poate reține că în cauză ar avea incidență

art. 13 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, astfel că î

n mod corect, atât instanța de fond cât

și cea de apel au apreciat că refuzul pârâților de a acorda reclamanților

despăgubirile pe care aceștia le-au solicitat și obținut, în calitatea lor de

moștenitori ai unor autori diferiți, foști proprietari ai unor imobile care fac

obiectul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995, nu are nici o

justificare legală.

Având

în vedere considerentele mai înainte arătate se constată că decizia atacată

este legală, recursul urmând a fi respins ca nefondat și, în raport de

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenții-pârâți vor fi obligați să

plătească intimaților-reclamanți suma de 20 milioane lei reprezentând

cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta D.G.F.P Mureș în nume

propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice

împotriva deciziei nr. 40 A din 15 aprilie 2003 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Obligă recurenții la plata a 20 milioane lei, cheltuieli de judecată

către reclamanți.

Ir

evocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2004.