ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1339/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de  Casa Județeană de Pensii Cluj

împotriva sentinței civile nr.395 din 2 octombrie 2002 a Curții de

Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal  au lipsit recurenta pârâtă Casa Județeană de

Pensii Cluj, precum și intimata reclamantă O.M.

Procedura

completă.

S-a

referit că atât recurenta pârâtă cât și intimata

reclamantă, în temeiul dispozițiilor art.242 Cod procedură

civilă, au solicitat judecarea în lipsă.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe data de 3 iunie 2002 reclamanta O.M. a

chemat în judecată Casa județeană de pensii Cluj solicitând

modificarea datei de la care beneficiază de calitatea de  persoană

refugiată/strămutată din zona  vremelnic ocupată a

Ardealului de Nord, în temeiul O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea

nr.189/2000, precizând că această dată trebuie să fie 1 mai

2001 iar nu 1 august 2002 cum a stabilit pârâta prin Hotărârea nr.1514 din

7 august 2002.

Instanța

sesizată, prin sentința civilă nr.395 din 2 octombrie 2002 a

admis acțiunea așa cum a fost formulată, anulând în parte

hotărârea atacată și obligând-o pe pârâtă să-i acorde

reclamantei indemnizația cuvenită cu începere de la data de 1 mai

2001.

În

motivarea sentinței s-a reținut că reclamanta a solicitat

printr-o cerere inițială, introdusă la data de 2 aprilie 2001

recunoașterea calității de beneficiar al dispozițiilor

legale mai sus citate, dar pârâta, printr-o interpretare restrictivă a

legii i-a respins cererea. Ulterior, după intrarea în vigoare a Hotărârii

Guvernului nr.127 din 14 februarie 2002 reclamanta a formulat o altă

cerere, soluționată prin Hotărârea nr.1514/2002 cu care aceasta

a fost admisă, recunoscându-i-se reclamantei drepturile cuvenite, cu

începere însă din luna imediat următoare acestei din urmă

cereri.

Instanța

și-a motivat soluția pe considerentul că Normele de aplicare a Oordonanței

Guvernului nr.105/1999 nu au introdus un nou text de lege ci au „explicat”

noțiunea de „persoană strămutată”, astfel că

reclamanta este îndreptățită la beneficiul legii raportat la

prima cerere depusă întrucât temeiul acordării drepturilor solicitate

rezidă în prevederile Legii nr.189/2000, de aprobare a Ordonanței

Guvernului nr.105/1999, iar nu ale Normelor de aplicare aprobate prin

Hotărârea Guvernului nr.127/2002.

Sentința

a fost recurată de pârâtă.

Prin

motivele de casare formulate în scris recurenta susține, în

esență, că operează în cauză autoritatea de lucru

judecat dedusă din sentința Tribunalului Cluj nr.1764/2001 care a

menținut Hotărârea Direcției Generale de Muncă și

Solidaritate Socială Cluj nr.1761/2000 de  respingere a cererii

inițiale cu care s-a solicitat recunoașterea calității de

persoană strămutată.

Recursul

este nefondat.

După

cum a rezultat din expunerea rezumativă, în cauză s-au pronunțat

două hotărâri succesive de către pârâtă și antecesoarea

sa de drept, prima hotărâre de respingere a cererii pe considerentul

că reclamanta nu se află sub incidența Legii nr.189/2000, cea de

a doua că beneficiază de calitatea de persoană

strămutată.

Din

această aparență formală a  întrunirii triplei

identități recurenta a  dedus existența autorității de

lucru judecat.

În

realitate nu este vorba de două  hotărâri contradictorii date în una

și aceeași cauză ci de o aplicare corectă a legii, în

sensul și finalitatea ei, așa cum s-a învederat și de către

legiuitor care a intervenit prin note explicative, iar nu cu o normă nou,

pentru a corecta greșita înțelegere datorită unei citiri

improprii a reglementării conținută în norma de bază, la

soluționarea unor cauze.

Instituția

autorității de lucru judecat este menită să asigure

securitatea comerțului juridic și ordinea de drept. Ea nu poate

favoriza însă scopul opus, adică validarea unei soluții exact

contrarii rezultată dintr-o greșită înțelegere a normei de

drept, de care nu poate fi făcut răspunzător în nici un caz

subiectul de drept protejat și care a  îndreptățit tocmai

explicarea adusă cu privire la corecta citire a normei în discuție.

În

consecință,  sentința atacată este temeinică și

legală, fiind dată cu respectarea drepturilor legitime ale reclamantei,

astfel încât neexistând temeiuri de casare a acesteia urmează a se

respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de  Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva

sentinței civile nr.395 din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj –

Secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.