ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1335/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de  Casa Județeană de Pensii Cluj

împotriva sentinței civile nr.393 din 2 octombrie 2002 a Curții de

Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.

La

apelul nominal  s-a prezentat intimatul reclamant  M.M. personal, lipsind

recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii Cluj.

Procedura

completă.

Intimatul

reclamant M.M. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,  sentința

instanței de fond fiind legală și temeinică.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe data de 3 iunie 2002 reclamantul M.M. a

chemat în judecată Casa județeană de pensii Cluj solicitând

modificarea datei de la care beneficiază de calitatea de  persoană

refugiată/strămutată din zona  vremelnic ocupată a

Ardealului de Nord, în temeiul O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea

nr.189/2000, precizând că această dată trebuie să fie 1

aprilie 2001 iar nu 1 aprilie 2002 cum a stabilit pârâta prin Hotărârea

nr.2008 din 27 august 2002.

Instanța

sesizată, prin sentința civilă nr.393 din 2 octombrie  2002 a

admis acțiunea așa cum a fost formulată, anulând în parte

hotărârea atacată și obligând-o pe pârâtă să-i acorde

reclamantului indemnizația cuvenită cu începere de la data de 1

aprilie 2001.

În

motivarea sentinței s-a reținut că reclamantul a solicitat

printr-o cerere inițială, introdusă la data de 28 martie 2001

recunoașterea calității de beneficiar al dispozițiilor

legale mai sus citate, dar pârâta, printr-o interpretare restrictivă a

legii i-a respins cererea. Ulterior, după intrarea în vigoare a

Hotărârii Guvernului nr.127 din 14 februarie 2002 reclamantul a formulat o

altă cerere, soluționată prin Hotărârea nr.2008 din 27

august 2002 cu care aceasta a fost admisă, recunoscându-i-se reclamantului

drepturile cuvenite, cu începere însă din luna imediat următoare

acestei din urmă cereri.

Instanța

și-a motivat soluția pe considerentul că Normele de aplicare a Oordonanței

Guvernului nr.105/1999 nu au introdus un nou text de lege ci au „explicat”

noțiunea de „persoană strămutată”, astfel că reclamantul

este îndreptățită la beneficiul legii raportat la prima cerere

depusă întrucât temeiul acordării drepturilor solicitate rezidă

în prevederile Legii nr.189/2000, de aprobare a Ordonanței Guvernului

nr.105/1999, iar nu ale Normelor de aplicare aprobate prin Hotărârea

Guvernului nr.127/2002.

Sentința

a fost recurată de pârâtă.

Prin

motivele de casare formulate în scris recurentul susține, în

esență, că operează în cauză autoritatea de lucru

judecat dedusă din sentința Tribunalului Cluj nr.1786/2001 care a

menținut Hotărârea Direcției Generale de Muncă și

Solidaritate Socială Cluj nr.1209/2001 de  respingere a cererii

inițiale cu care s-a solicitat recunoașterea calității de

persoană strămutată.

Recursul

este nefondat.

După

cum a rezultat din expunerea rezumativă, în cauză s-au pronunțat

două hotărâri succesive de către pârâtă și

antecesoarea sa de drept, prima hotărâre de respingere a cererii pe

considerentul că reclamantul nu se află sub incidența Legii

nr.189/2000, cea de a doua că beneficiază de calitatea de

persoană strămutată.

Din

această aparență formală a  întrunirii triplei

identități recurentul a  dedus existența autorității

de lucru judecat.

În

realitate nu este vorba de două  hotărâri contradictorii date în una

și aceeași cauză ci de o aplicare corectă a legii, în

sensul și finalitatea ei, așa cum s-a învederat și de către

legiuitor care a intervenit prin note explicative, iar nu cu o normă nou,

pentru a corecta greșita înțelegere datorită unei citiri

improprii a reglementării conținută în norma de bază, la

soluționarea unor cauze.

Instituția

autorității de lucru judecat este menită să asigure

securitatea comerțului juridic și ordinea de drept. Ea nu poate

favoriza însă scopul opus, adică validarea unei soluții exact

contrarii rezultată dintr-o greșită înțelegere a normei de

drept, de care nu poate fi făcut răspunzător în nici un caz

subiectul de drept protejat și care a  îndreptățit tocmai

explicarea adusă cu privire la corecta citire a normei în discuție.

În

consecință,  sentința atacată este temeinică și

legală, fiind dată cu respectarea drepturilor legitime ale

reclamantului, astfel încât neexistând temeiuri de casare a acesteia

urmează a se respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de  Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței

civile nr.393 din 2 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.