ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1672/2003

S-a luat în examinare

recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Alba împotriva sentinței civile nr.15 din 13

februarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios

administrativ.

La apelul nominal s-au

prezentat recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală

a Finanțelor Publice a județului Alba, ambii reprezentați de consilierul

juridic E. B., lipsind intimata-reclamantă S.C. „N. C.” SRL.

Procedura completă.

Consilierul juridic E. B. a

solicitat admiterea recursului pentru motivele invocate în scris la dosar,

casarea sentinței atacate și în fond, respingerea acțiunii reclamantei, cu

consecința menținerii actelor de control financiar.

Reprezentanta Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a pus concluzii de respingere a

recursului, ca nefondat, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr.3788/ 15.08.1999 reclamanta S.C. „N.C.” SRL Alba Iulia a solicitat

anularea deciziei nr. 1749/ 30.07.1999 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice și a procesului verbal nr.9 din 9 decembrie 1997 încheiat de

Administrația Financiară Alba Iulia și exonerarea de la plata sumelor reținute

cu titlu de impozit pe profit.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că procesul verbal nr.9/ 9.12.1997 este lovit de nulitate

absolută fiind încheiat cu încălcarea prevederilor art.17 din Legea nr.32/1968,

iar în ceea ce privește impozitul pe profit acesta nu este datorat.

Prin sentința civilă

nr.208/1999 Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva  acestei sentințe a fost admis prin decizia nr.1808/ 14

mai 2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție – Secția de contencios

administrativ, care a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

După casare cu trimitere,

Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința nr.15 din 13 februarie 2002 a admis

acțiunea reclamantei, a anulat în parte decizia nr.1749/ 30.07.1999 a

Ministerului Finanțelor – Direcția de Soluționare a Contestațiilor și a

exonerat reclamanta de plata sumei de 24.456.138 lei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că operațiunile de transport marfă, cât și

operațiunile de prestații au fost facturate în baza unei înțelegeri încheiată

între cele două societăți, facturi care întrunesc condițiile de document

justificativ pentru înregistrarea în contabilitate, respectiv la S.C. „N.” SRL

în conturile de venituri iar la S.C. „N.C.” SRL în contul de cheltuieli.

Împotriva acestei din urmă

sentințe a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Alba criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, criticile aduse

soluției instanței de fond vizează greșita aplicare a legii, în aprecierea

legalității ca documente justificative a facturilor supuse controlului

financiar, precum și nemotivarea soluției pronunțată în cauză.

Recursul urmează a fi

respins pentru considerentele ce se vor arăta.

În perioada 20-28 octombrie

1997 Administrația Financiară Alba Iulia a efectuat un control tematic privind

modul de calcul, înregistrarea și virarea la buget a impozitelor și taxelor pe

anul 1996 și 1997 la SC „N.C.” SRL Alba Iulia. Organele de control au constatat

că societatea a înregistrat pe costuri cheltuieli reprezentând marfă și

prestări servicii, în baza unor facturi emise de S.C: „N.” SRL, facturi care nu

îndeplinesc condițiile cerute pentru înregistrarea în contabilitate ca

documente justificative, sumele facturate neputând fi admise pe cheltuieli.

Această faptă a fost

considerată evaziune fiscală potrivit Legii nr. 87/1994 pentru care societății

i-a fost aplicată o amendă de 2.000.000 lei și obligată la plata dublului sumei

impozitului suplimentar.

Prin decizia nr.1749/

30.07.1999, Ministerul Finanțelor Publice a admis în parte contestația

reclamantei în ce privește obligarea la plată pentru dublarea sumei impozitului

suplimentar, rămânând în discuție impozitul pe profit calculat suplimentar în

valoare de 25.456.138 lei și amenda de 2.000.000 lei.

Instanța de fond, în baza

rolului său activ, a încuviințat efectuarea în cauză a unei expertize contabile

având ca principale obiective legalitatea facturilor în discuție și valoarea

acestora ca documente justificative pentru înregistrarea lor în contabilitate

și precizarea dacă la emiterea facturilor a existat anterior un document

(contract) din care rezultă natura activităților/ serviciilor prestate și

pentru care s-au emis facturile respective.

Din concluziile raportului

de expertiză rezultă că cheltuielile de transport evidențiate în contabilitatea

SC „N.C.” SRL reprezintă contravaloarea transporturilor efectuate și facturate

de către SC „N.” SRL Alba Iulia.

Transporturile au fost

efectuate cu mijloacele de transport ale SC „N.” SRL, în baza unei înțelegeri

scrise încheiate între reprezentanții celor două societăți.

Facturile emise în baza

înțelegerii dintre cele două societăți, au fost întocmite conform normelor

legale, întrunind condițiile unui document justificativ pentru înregistrarea în

contabilitate a cheltuielilor de transport.

Tot din expertiza contabilă

efectuată în cauză, rezultă că valoarea totală a chiriei spațiile utilizate în

comun și utilități de către reclamantă și SC „N.” SRL au fost suportate de

fiecare în proporție de ½, pentru aceste cheltuieli fiind emise facturi

în baza aceleiași înțelegeri scrise, facturi ce întrunesc condițiile de

document justificativ pentru înregistrarea acestora în contabilitate.

Având în vedere cele ce

preced, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins, sentința

instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat

de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Alba împotriva sentinței civile nr.15 din 13 februarie 2002 a Curții

de Apel Alba Iulia – Secția Comercială și de Contencios Administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 mai 2003.