ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 91/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC I. SA Mediaș, prin

acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 3856 din 17 iulie

2000, a solicitat anularea deciziei nr. 970 din 30 iunie 2000, emisă de

Ministerul Finanțelor Publice, precum și a procesului-verbal nr. 12145 din 29 februarie

2000, întocmit de Administrația Financiară Mediaș.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că nu datorează la bugetul statului, majorări, diferență impozit pe

profit și nici penalități aferente impozitului pe salarii, întrucât beneficiază

de facilități fiscale, potrivit O.U.G. nr. 68/1999, modificată prin O.U.G. nr.

108/1999.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 282 din 1 noiembrie 2000, a

admis acțiunea reclamantei și a anulat actele administrative atacate.

Recursul declarat împotriva acestei

sentințe de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, a fost admis prin

decizia nr. 3811 din 22 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de

Justiție, secția de contencios administrativ, care a casat hotărârea atacată,

cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiași instanță.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a reținut că

instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra faptului dacă

verificarea s-a făcut în condițiile art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 70/1997 și

totodată, nu a verificat, pe bază de probe, dacă cele două procese-verbale se

referă sau nu, la aceiași perioadă și are același obiect.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ, judecând în fond după casare, conform probelor

administrate și a îndrumărilor date, s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 68

din 10 aprilie 2002, prin care a admis acțiunea reclamantei și a anulat decizia

nr. 970 din 30 iunie 2000, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și

procesul-verbal nr. 12145 din 29 februarie 2000, întocmit de Administrația

Financiară Mediaș, exonerând reclamanta de plata obligațiilor fiscale, în sumă

de 86.065.189 lei, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței astfel

pronunțate, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu a declarat recurs,

criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Printre criticile formulate,

recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că în speță,

sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din O.G. nr. 70/1997, deoarece în primul

proces-verbal de control nr. 22901 din 14 mai 1999, organul de control a

determinat, pe baza declarațiilor lunare, depuse potrivit legii, de

contribuabil, doar majorările de întârziere aferente obligațiilor bugetare,

înscrise de reclamantă în declarațiile respective, iar cel de al doilea control

a fost impus de faptul că s-au constatat elemente noi, pentru care expertul

contabil nu a făcut nici o precizare în acest sens, astfel că au fost

respectate dispozițiile art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 70/1997.

Controlul a fost impus de însăși

solicitarea reclamantei, făcută prin adresa nr. 4366/2000, de a se efectua un

control, prin care să se constate dacă beneficiază de facilitățile conferite de

O.G. nr. 68/1999.

Neachitând debitele, în termenul de

15 zile, constatate prin procesul-verbal nr. 12145/2000, recurenta nu

beneficiază de facilitățile conferite de lege.

Recursul va fi respins, pentru cele

ce urmează:

Din analiza actelor de la dosar

rezultă că ne găsim în fața a două procese-verbale, ambele fiind întocmite de

organele fiscale, unul din oficiu și altul la cererea reclamantei, dar care au

avut ca obiect impozitul pe profit și impozitul pe salarii datorate de

societate în perioada 1 ianuarie 1995 – 11 septembrie 1999, în funcție de care

se stabilesc majorările de întârziere, ambele procese-verbale fiind întocmite

de organele fiscale, în condițiile prevăzute de O.G. nr. 70/1997.

Din expertiza contabilă efectuată în

cauză, rezultă că impozitul pe profit și impozitul pe salarii au fost

verificate de către organele fiscale, de două ori, stabilindu-se obligații de

plată diferite.

Astfel, un prim control s-a făcut la

14 septembrie 1999, când a fost întocmit procesul-verbal nr. 22901.

Cel de al doilea control a avut loc

la data de 29 februarie 2000, când s-a întocmit procesul-verbal nr. 12145.

Potrivit O.G. nr. 70/1997, art. 19

alin. (1), controlul fiscal la sediul contribuabilului sau în alt loc, stabilit

de comun acord cu acesta, se efectuează o singură dată, pentru fiecare impozit

și pentru fiecare perioadă supusă impozitării.

Însă, alin. (2) al textului

stipulează că prin excepția de la prevederile alin. (1), conducătorul organului

fiscal competent decide reverificarea unei anumite perioade, dacă de la data

încheierii controlului fiscal și până la împlinirea termenului de prescripție

prevăzut de ordonanță, apar date suplimentare necunoscute organului fiscal la

data efectuării controlului, care influențează sau modifică rezultatele

acestuia.

Or, stabilirea dacă reclamanta

datorează majorări de întârziere aferente impozitului pe profit și a

impozitului pe salarii la 30 aprilie 1994, data intrării în vigoare a O.G. nr.

68/1999, nu impunea a doua verificare atâta vreme, cât au fost îndeplinite

cerințele art. 19 alin. (2) și când la primul control s-au stabilit nivelul

impozitului datorat și natura acestuia, în funcție de nivelul cărora se pot

stabili și calcula, majorările de întârziere aferente perioadei întârziate,

majorările de întârziere fiind accesoriul impozitului datorat și neplătit în

termenul legal.

Pe fondul cauzei se constată din

concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, că reclamanta întrunește

condițiile prevăzute de art. 4 din O.U.G. nr. 68/1999, astfel cum a fost

modificată și completată prin O.U.G. nr. 108/1999, pentru a beneficia de

scutirea de plată a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit și

a impozitului pe salarii, datorate la 30 aprilie 1999, data intrării în vigoare

a O.U.G. nr. 68/1999.

Așa cum rezultă din răspunsul

expertului la obiecțiunile formulate, acesta a arătat că impozitul pe profit și

impozitul pe salarii cu termene de plată scadente, anterior datei de 30 aprilie

1999, au fost achitate de intimată până la 31 august 1999; obligațiile curente

ale perioadei 30 aprilie 1999 – 31 august 1999, constând din aceleași impozite,

au fost achitate la termenele legale; diferențele de impozit pe profit și

impozit pe salarii, stabilite prin procesul-verbal de control din 29 februarie

2000, au fost achitate în termen de 15 zile de la comunicarea actului de

control, iar majorările de întârziere aferente trebuiau să fie compensate cu

T.V.A. - ul de rambursat, potrivit art. 86 și 87 din O.G. nr. 11/1996, privind

executarea creanțelor bugetare.

În consecință, instanța de fond a

pronunțat o sentință legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu, în nume propriu și în

numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 68 din

10 aprilie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 ianuarie 2003.