ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 91/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC I. SA Mediaș, prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 3856 din 17 iulie 2000, a solicitat anularea deciziei nr. 970 din 30 iunie 2000, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și a procesului-verbal nr. 12145 din 29 februarie 2000, întocmit de Administrația Financiară Mediaș. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că nu datorează la bugetul statului, majorări, diferență impozit pe profit și nici penalități aferente impozitului pe salarii, întrucât beneficiază de facilități fiscale, potrivit O.U.G. nr. 68/1999, modificată prin O.U.G. nr. 108/1999. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 282 din 1 noiembrie 2000, a admis acțiunea reclamantei și a anulat actele administrative atacate.

Recursul declarat împotriva acestei sentințe de Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, a fost admis prin decizia nr. 3811 din 22 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, care a casat hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiași instanță. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a reținut că instanța de fond nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra faptului dacă verificarea s-a făcut în condițiile art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 70/1997 și totodată, nu a verificat, pe bază de probe, dacă cele două procese-verbale se referă sau nu, la aceiași perioadă și are același obiect.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, judecând în fond după casare, conform probelor administrate și a îndrumărilor date, s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 68 din 10 aprilie 2002, prin care a admis acțiunea reclamantei și a anulat decizia nr. 970 din 30 iunie 2000, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și procesul-verbal nr. 12145 din 29 februarie 2000, întocmit de Administrația Financiară Mediaș, exonerând reclamanta de plata obligațiilor fiscale, în sumă de 86.065.189 lei, cu cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței astfel pronunțate, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu a declarat recurs, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Printre criticile formulate, recurenta a arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din O.G.

nr. 70/1997, deoarece în primul proces-verbal de control nr. 22901 din 14 mai 1999, organul de control a determinat, pe baza declarațiilor lunare, depuse potrivit legii, de contribuabil, doar majorările de întârziere aferente obligațiilor bugetare, înscrise de reclamantă în declarațiile respective, iar cel de al doilea control a fost impus de faptul că s-au constatat elemente noi, pentru care expertul contabil nu a făcut nici o precizare în acest sens, astfel că au fost respectate dispozițiile art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 70/1997. Controlul a fost impus de însăși solicitarea reclamantei, făcută prin adresa nr. 4366/2000, de a se efectua un control, prin care să se constate dacă beneficiază de facilitățile conferite de O.G.

nr. 68/1999. Neachitând debitele, în termenul de 15 zile, constatate prin procesul-verbal nr. 12145/2000, recurenta nu beneficiază de facilitățile conferite de lege. Recursul va fi respins, pentru cele ce urmează: Din analiza actelor de la dosar rezultă că ne găsim în fața a două procese-verbale, ambele fiind întocmite de organele fiscale, unul din oficiu și altul la cererea reclamantei, dar care au avut ca obiect impozitul pe profit și impozitul pe salarii datorate de societate în perioada 1 ianuarie 1995 – 11 septembrie 1999, în funcție de care se stabilesc majorările de întârziere, ambele procese-verbale fiind întocmite de organele fiscale, în condițiile prevăzute de O.G. nr. 70/1997. Din expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultă că impozitul pe profit și impozitul pe salarii au fost verificate de către organele fiscale, de două ori, stabilindu-se obligații de plată diferite.

Astfel, un prim control s-a făcut la 14 septembrie 1999, când a fost întocmit procesul-verbal nr. 22901. Cel de al doilea control a avut loc la data de 29 februarie 2000, când s-a întocmit procesul-verbal nr. 12145. Potrivit O.G. nr. 70/1997, art. 19 alin. (1), controlul fiscal la sediul contribuabilului sau în alt loc, stabilit de comun acord cu acesta, se efectuează o singură dată, pentru fiecare impozit și pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Însă, alin. (2) al textului stipulează că prin excepția de la prevederile alin. (1), conducătorul organului fiscal competent decide reverificarea unei anumite perioade, dacă de la data încheierii controlului fiscal și până la împlinirea termenului de prescripție prevăzut de ordonanță, apar date suplimentare necunoscute organului fiscal la data efectuării controlului, care influențează sau modifică rezultatele acestuia.

Or, stabilirea dacă reclamanta datorează majorări de întârziere aferente impozitului pe profit și a impozitului pe salarii la 30 aprilie 1994, data intrării în vigoare a O.G. nr. 68/1999, nu impunea a doua verificare atâta vreme, cât au fost îndeplinite cerințele art. 19 alin. (2) și când la primul control s-au stabilit nivelul impozitului datorat și natura acestuia, în funcție de nivelul cărora se pot stabili și calcula, majorările de întârziere aferente perioadei întârziate, majorările de întârziere fiind accesoriul impozitului datorat și neplătit în termenul legal. Pe fondul cauzei se constată din concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, că reclamanta întrunește condițiile prevăzute de art. 4 din O.U.G.

nr. 68/1999, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 108/1999, pentru a beneficia de scutirea de plată a majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit și a impozitului pe salarii, datorate la 30 aprilie 1999, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 68/1999. Așa cum rezultă din răspunsul expertului la obiecțiunile formulate, acesta a arătat că impozitul pe profit și impozitul pe salarii cu termene de plată scadente, anterior datei de 30 aprilie 1999, au fost achitate de intimată până la 31 august 1999; obligațiile curente ale perioadei 30 aprilie 1999 – 31 august 1999, constând din aceleași impozite, au fost achitate la termenele legale; diferențele de impozit pe profit și impozit pe salarii, stabilite prin procesul-verbal de control din 29 februarie 2000, au fost achitate în termen de 15 zile de la comunicarea actului de control, iar majorările de întârziere aferente trebuiau să fie compensate cu T.V.A.

- ul de rambursat, potrivit art. 86 și 87 din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare. În consecință, instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică, astfel că recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 68 din 10 aprilie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2003.