ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3426/2003

Asupra

contestației în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6 iulie 1998 numitul S.M. a contestat

în justiție Ordinul nr. 64/4 iulie 1998 emis de Ministerul Muncii și

Solidarității Sociale prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art.

130 lit. i) din C. mun.

Prin sentința civilă nr. 8451 din 26 mai 1999

Judecătoria sectorului 1 București a respins ca nefondată contestația formulată

de Ș.M. Apelul și recursul declarate de contestator împotriva acestei sentințe

au fost respinse ca nefondate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

prin deciziile nr. 2478/A din 13 octombrie 1999 și nr.396/R din 14 aprilie

2000.

Împotriva acestei din urmă decizii contestatorul

S.M.a introdus contestație în anulare ce a format obiectul dosarului

nr.6466/2000a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Prin încheierea din

31 ianuarie 2001 tribunalul a dispus suspendarea judecății contestației în

anulare în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

În dosarul nr. 1080/2001, având ca obiect

cererea lui S.M. de revizuire a deciziei nr. 27/R din 10 ianuarie 2001 (Dosar

nr. 6363/2000) a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, prin încheierea

din 7 martie 2001, Tribunalul București a dispus conexarea dosarului cauzei la

dosarul nr. 6318/2000 întrucât există identitate de părți și legătură de

cauzalitate.

S.M. a înțeles să recureze atât încheierea din

31 ianuarie 2001 de suspendare a soluționării contestației în anulare, cât și

încheierea din 7 martie 2001 prin care aceeași secție a Tribunalului București

a dispus conexarea dosarului nr. 1080/2001 la dosarul nr. 6310/2000.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

prin decizia nr. 1196 din 26 aprilie 2001 a respins ca inadmisibil recursul

declarat de S.M. împotriva încheierii de suspendare a soluționării contestației

în anulare.

Aceeași instanță, prin decizia nr. 1347 din 10

mai 2001, a respins ca inadmisibil recursul declarat de

revizuientul-contestator împotriva încheierii de conexare din 7 martie 2001 a

Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Împotriva acestei din urmă decizii S.M. a

declarat din nou recurs. Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin

decizia nr. 2814 din  4 septembrie 2002, a luat act, în temeiul art. 246 C.

proc. civ., de renunțarea făcută de S.M. privind judecarea recursului declarat

de acesta împotriva deciziei nr. 1347 din 10 mai 2001 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei prin care s-a luat act de

renunțarea la judecata recursului a formulat contestație în anulare Ș.M. Prin

decizia nr. 828 din 4 martie 2003 Curtea Supremă de Justiție, secția Civilă a

respins contestația în anulare formulată de Ș.M.

Prin încheierea dată în camera de consiliu la 27

mai 2003 (Dosar nr. 4924/2002) Curtea Supremă de Justiție, secția civilă a

respins cererea de completare a deciziei nr. 828 din 4 martie 2003 formulată de

S.M. cu motivarea că cele invocate de petent în cerere nu se încadrează în

prevederile art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., solicitările vizând

fondul pricinii, iar hotărârea a cărei completare se cere a fost pronunțată în

soluționarea unei contestații în anulare.

La data de 30 mai 2003 S.M. a promovat

contestație în anulare împotriva încheierii dată în camera de consiliu la 27

mai 2003 (Dosar nr. 4924/2002) de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă,

susținând că: instanța nu s-a pronunțat asupra excepției referitoare la

„înființarea de unitate cu personalitate în subordinea M.M.S.S. de către

instanță” și a respins contestația în anulare ca nefondată; instanța de recurs

a omis a se pronunța pe cererea incidentală cu privire la obligația Curții de

Apel București de a stabili instanța competentă; instanța de recurs a omis a se

pronunța pe cererea incidentală referitoare la decizia nr. 939/R/3 august 2000

a Tribunalului București, respingând în mod greșit contestația în anulare ca

tardiv introdusă; instanța nu s-a pronunțat pe o serie de dovezi referitoare la

refuzul contestatorului de a prelua și exercita anumite sarcini de serviciu.

Contestația în anulare formulată de S.M. urmează

a fi respinsă.

Contestația în anulare este o cale extraordinară

de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței care a pronunțat

hotărârea atacată, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, să-și

desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Hotărârile irevocabile pot constitui obiect al

contestației în anulare indiferent de soluția pronunțată, dacă prin ele s-a

rezolvat fondul sau s-a dat o soluție în temeiul unei excepții procesuale, ori

s-a luat act de tranzacția intervenită între părți sau de dezistare a

reclamantului.

Din lectura contestației în anulare rezultă că

nemulțumirea contestatorului S.M. vizează pretinse omisiuni de cercetare a unor

motive de casare ori a unor excepții procedurale săvârșite de către o instanță

de recurs, astfel că motivele invocate se referă la cazul prevăzut de art. 318

teza a II-a C. proc. civ., potrivit cu care hotărârile instanțelor de recurs

mai pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de modificare sau de casare.

Motivul prevăzut de art. 318 teza a II-a C.

proc. civ. – omisiunea cercetării unui motiv de casare -,  poate fi însă

invocat pe calea contestației în anulare numai dacă recursul a fost soluționat

pe fond, respectiv a fost respins ori admis în parte. În speță, întrucât obiect

al contestației în anulare specială îl formează o încheiere prin care s-a

respins o cerere de completare [art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ.] a

unei alte decizii dată tot în contestație în anulare și cum printr-o atare

încheiere nu s-a rezolvat și nici nu se putea rezolva fondul litigiului dintre

părți, noua contestație în anulare nu poate fi primită și va fi respinsă în

consecință.

De altfel, motivele invocate în prezenta

contestație în anulare sunt identice cu cele formulate de S.M. în contestația

îndreptată împotriva deciziei nr. 2814 din 4 septembrie 2002 a Curții Supreme

de Justiție, secția civilă, motive soluționate de această instanță prin decizia

civilă nr. 828 din 4 martie 2003, situație în care sunt incidente prevederile

art. 321 C. proc. civ. potrivit cu care nu se poate face o nouă contestație

pentru motive ce au existat la data celei dintâi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestația în anulare

formulată de S.M. împotriva încheierii din 27 mai 2003 a Curții Supreme de

Justiție, secția civilă (dosar nr. 4924/2002).

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi  17

septembrie 2003.