ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4249/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată sub nr. 41 din 1 februarie 2001 la Tribunalul București, secția a

V–a civilă și de contencios administrativ, reclamanta SC J.T.I. SRL București a

solicitat în contradictoriu cu D.G.M.P.S. București anularea procesului-verbal

de control nr. 497 din 13 decembrie 2000 încheiat de pârâtă, repararea

prejudiciului cauzat prin actul atacat, exonerarea de plată a debitelor

stabilite prin procesul-verbal și restituirea contribuției de asigurări sociale

pentru plățile compensatorii precum și a contribuției către fondul de pensii și

asigurări sociale aplicate în perioada supusă controlului.

Prin sentința

civilă nr. 81/F din 1 martie 2001 a Tribunalul București, secția a V–a civilă

și de contencios administrativ, s-a declinat competența soluționării cauzei în

favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, și în

consecință s-a format dosarul nr. 535/2001 pe rolul Curții de Apel București,

secția de contencios administrativ, soluționat prin sentința civilă nr. 1510

din 12 noiembrie 2001 în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanta SC J.T.I.

SRL București în contradictoriu cu pârâtele D.G.M.P.S. București și Casa

Teritorială de Pensii a Municipiului București (introdusă în cauză pe parcursul

judecării procesului). S-a dispus anularea procesului-verbal nr. 497 din 13

decembrie 2000 încheiat de D.G.M.P.S. București și a fost exonerată reclamanta

de plata debitelor stabilite în acest proces-verbal. De asemenea, s-a dispus

restituirea sumelor reținute în temeiul procesului-verbal nr. 497 din 13

decembrie 2000.

Recursul

declarat de pârâtele D.G.M.P.S. București și Casa Teritorială de Pensii a

Municipiului București, împotriva deciziei sentinței civile nr. 1510 din 12

noiembrie 2001, a fost soluționat prin decizia nr. 4041 din 20 noiembrie 2003 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, în

sensul admiterii recursului, casării sentinței și trimiterii cauzei spre

competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ.

În fond după casare s-a format dosarul nr. 857 din 22

ianuarie 2001 la Tribunalul București, secția a VIII–a civilă de muncă și litigii

de muncă, dosar în care la ședința publică din 18 februarie 2004 s-a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.M.S.S. și a Casei de Pensii a

Municipiului București și s-a dispus introducerea în cauză a D.G.A.M.M.

Dosarul nr.

857 din 22 ianuarie 2001 a fost soluționat prin sentința civilă nr. 2686 din 30

iunie 2004, sentință prin care s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC J.T.I.

SRL București împotriva pârâtei D.G.A.M.M., s-a dispus anularea

procesului-verbal nr. 497 din 13 decembrie 2000, a fost exonerată reclamanta de

plata debitelor stabilite în acest proces-verbal și s-a dispus restituirea

sumelor reținute în temeiul procesului-verbal anulat.

Pârâta D.G.A.M.M.

a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2686 din 30 iunie 2004 și în

consecință s-a format dosarul nr. 3668/2004 pe rolul Curții de Apel București,

secția a VII civilă și litigii de muncă.

Prin

încheierea din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII civilă

și litigii de muncă, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și

înaintarea ei la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ,

având în vedere natura litigiului precum și decizia nr. 4041 din 20 noiembrie

2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ,

prin care s-a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București,

secția de contencios administrativ.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs reclamanta arătând, în esență, că potrivit

art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare hotărârile instanței de

recurs asupra problemelor de drept dezlegate precum și asupra necesității

administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului și că în

fond după casare dosarul a fost soluționat de secția a VIII–a civilă conflicte

de muncă și litigii de muncă. Reclamanta menționează că potrivit dispozițiilor

art. 154 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 la data intrării în vigoare a

prezentei legi se organizează secții de asigurări sociale sau după caz complete

specializate pentru asigurări sociale la nivelul tribunalelor și curților de

apel, cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 92/1992 pentru

organizare judecătorească, republicată.

Având în

vedere că Legea nr. 19/2000 a intrat în vigoare la 1 aprilie 2001, data

publicării ei în M. Of. nr. 140/2001 este evident că s-a făcut aplicarea disp. art.

155 lit. a) și b) privind sistemul public de pensii și alte drepturi de

asigurări sociale potrivit cărora tribunalele soluționează în primă instanță

litigiile privind modul de calcul și de depunere a contribuției de asigurări

sociale dar și modul de stabilire a majorărilor de întârziere.

În raport de

aceste dispoziții coroborate cu dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară conform cărora în cadrul curților de apel

funcționează secții pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale recurenta consideră că nu trebuia trimis dosarul la Curtea de Apel

București, secția contencios administrativ.

Față de

motivele de recurs invocate, în temeiul dispozițiilor art. 158, alin. (3) și

art. 159 pct. 3 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 154–159 din

Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de

asigurări sociale recurenta solicită admiterea recursului și modificarea

încheierii în sensul menținerii pe rolul secției a VII-a civilă și litigii de muncă,

a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 3668/2004.

Curtea,

analizând înscrisurile și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs

invocate, constată că prin încheierea recurată s-a dispus, în cadrul aceleiași

instanțe Curtea de Apel București, scoaterea de pe rolul secției a VII-a civilă

și litigii de muncă, și înaintarea dosarului la o altă secție și anume secția

de contencios administrativ.

Astfel fiind,

în speță nu sunt incidente disp. art. 158 alin. (3) care se referă la situația

când se poate exercita calea de atac a recursului împotriva instanței care s-a

declarat necompetentă să soluționeze cauza și nici disp. art. 159 pct. 3 C.

proc. civ. care se referă la faptul că necompetența este de ordine publică când

pricina este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o

pot înlătura, așa cum susține reclamanta.

În speță, secția

a VII-a civilă și litigii de muncă, a dispus înaintarea dosarului la Secția de

Contencios Administrativ a aceleiași instanțe, Curtea de Apel București, căreia

îi revine competența soluționării cauzei conform dispozițiilor obligatorii ale

deciziei nr. 4041 din 20 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ, (cum se arată, de altfel, și în motivele de

recurs), iar încheierea prin care s-a dispus înaintarea dosarului de la o

secție la o altă secție în cadrul aceleiași instanțe nu este supusă căii de

atac a recursului.

Astfel fiind,

curtea constată că împotriva încheierii din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel

București, secția a VII–a civilă și litigii de muncă, nu se poate exercita

recurs și în consecință în baza art. 312 C. proc. civ. va respinge, recursul,

ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,

ca

inadmisibil,

recursul declarat de

SC J.T.I. (România) SRL împotriva

încheierii din 21 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII–a

civilă și litigii de muncă, pronunțată în dosarul nr. 3668/2004, în

contradictoriu cu

D.G.M.C.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 mai 2005.