ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4041/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 1 februarie 2001, reclamanta SC J.T.I. SRL București a solicitat în contradictoriu cu Direcția Generală de Muncă și Prevederi Sociale a municipiului București ,anularea procesului-verbal de control nr. 497 din 13 decembrie 2000, încheiat de Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a municipiului București, repararea prejudiciului cauzat prin actul nelegal, exonerarea de plata debitelor stabilite prin procesul-verbal și restituirea contribuției de asigurări sociale pentru plățile compensatorii, precum și a contribuției către Fondul de pensii și asigurări sociale achitate în perioada supusă controlului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod greșit s-a reținut în sarcina societății, obligația de a plăti contribuție de asigurări sociale (C.A.S), pentru plățile compensatorii acordate salariaților, cărora li s-a desfăcut contractul de muncă; totodată, prin procesul-verbal de control nu s-a recunoscut dreptul societății- de a beneficia de reducerile de 4% și respectiv- de 16% ale C.A.S., prevăzute de O.U.G. nr. 2/1999, pentru locurile de muncă nou create. Prin încheierea din 30 aprilie 2001, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, aceasta fiind autoritatea emitentă a actului administrativ atacat și a admis cererea de introducere în cauză, în calitate de pârâtă, a Casei de Pensii a municipiului București.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1510 din 12 noiembrie 2001, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC J.T.I. SRL București, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a municipiului București și Casa Teritorială de Pensii a municipiului București, a anulat procesul-verbal nr. 497 din 12 decembrie 2000, încheiat de Direcția Generală de Muncă și Prevederi Sociale a municipiului București și a exonerat reclamanta, de plata debitelor stabilite prin procesul-verbal de control, a dispus restituirea sumelor reținute în temeiul procesului-verbal nr. 497 din 13 decembrie 2000. În motivarea soluției, s-a reținut că reclamanta a respectat condițiile art. 1 din H.G.

nr. 838/1995, acordând plăți compensatorii din fondurile proprii pentru personalul restructurat; că pentru aceste plăți, în baza art. 1 lit. c) din Precizările comune ale M.M.S.S. și M.F. nr. 947/181679 din 10 iulie 1992 nu se datorează C.A.S.; reclamanta nu datorează contribuția pentru pensia suplimentară aferentă plăților compensatorii, întrucât perioada pentru care s-au acordat plăți compensatorii, nu reprezintă vechime în muncă; că reclamanta a efectuat în mod legal reducerile de 4%, de 16% și de 7% ale C.A.S. - ului, în baza dispozițiilor art. 3 alin. (3), (4) și (5) din O.U.G. nr. 2/1999.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen, pârâtele Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a municipiului București, în prezent Direcția pentru Dialog, Familie și Solidaritate Socială București și Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că în mod eronat, instanța a stabilit că pentru plățile compensatorii nu se datorează contribuția de asigurări sociale (C.A.S.) și contribuția pentru pensia suplimentară, reclamanta neputând beneficia nici de reducerile de 4% și de 16% prevăzute de O.U.G. nr. 2/1999. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursurile sunt fondate, însă pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin art. 5 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, s-a stabilit că înainte de a cere instanței competente, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat în drepturile sale, se va adresa în termenul prevăzut de lege, autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta. În cazul în care cel care se consideră vătămat în drepturile sale, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, poate sesiza instanța de judecată, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției sau dacă reclamația nu a fost soluționată în termen. În cauză, se reține că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, iar instanța s-a pronunțat pe fondul cauzei, fără a verifica îndeplinirea acestei proceduri, prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

În consecință, urmează a se admite recursurile. Se va casa sentința și se va trimite cauza spre competentă soluționare, potrivit art. 155 din Legea nr. 19/2000, art. 2 pct. 1 lit. c) și art. 313 C. proc. civ., la Tribunalul București, secția de contencios administrativ. Instanța de fond urmează să verifice îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, urmând să analizeze apoi, după caz, celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a municipiului București și de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 1510 din 12 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2003.