ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1901/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10813 din 7

iunie 2000, Judecătoria sectorului 1 București a admis în parte acțiunea

reclamantei S.V., sentința fiind desființată prin decizia civilă nr. 3287 din

13 decembrie 2000 a Tribunalului București care, în urma admiterii apelurilor

declarate de reclamantă și pârâtul M.M.P.S., a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În fond după casare, judecătoria,

prin sentința civilă nr. 1647 din 25 februarie 2002, a admis în parte acțiunea

și a obligat pârâții D.G.M.P.S. și M.M.P.S., în solidar, la plata pensiei

datorată reclamantei în perioada 19 mai 1996-30 septembrie 2001.

Apelul declarat de M.M.P.S. a fost

admis prin decizia nr. 1915/A din 24 septembrie 2002 a Tribunalului București,

secția a IV a civilă.

Decizia tribunalului a fost atacată

cu recurs de către S.V. și D.G.M.P.S.

La data de 26 mai 2003, în dosarul

nr. 3351/2002, a fost pronunțată decizia civilă nr. 1250 prin care, Curtea de

Apel București a respins ca nefondat recursul declarat de S.V. împotriva

deciziei civile nr. 1915/A din 24 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția

a IV a civilă.

Prin cererile înregistrate pe rolul

Curții de Apel București la 11 aprilie 2003 și 22 iulie 2003, S.V., prin

împuternicit I.I.C. a declarat recurs împotriva încheierilor din 24 martie 2003

și din 2 iulie 2003, date de Curtea de Apel București în dosarul nr. 3351/2002,

cererea de recurs fiind scutită de taxă de timbru.

Recursul declarat este inadmisibil.

Prin încheierea din 24 martie 2003,

dată în camera de consiliu, în dosarul nr. 3351/2002, Curtea de Apel București,

secția a IV a civilă, a respins ca nefondate cererile de îndreptare a

încheierii de ședință din 27 ianuarie 2003, formulată de recurenta S.V.

Prin încheierea din 2 iulie 2003,

dată în camera de consiliu, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a

respins ca nefondate cererile de îndreptare și de completare a deciziei civile

nr. 1250 din 26 mai 2003 a Curții de Apel București, constatând că nu sunt

întrunite condițiile cerute de lege pentru a se dispune îndreptarea deciziei. Cererea

de completare a hotărârii a fost calificată ca și concluzii scrise, în sensul

art. 146 C. proc. civ., față de împrejurarea că nu s-a invocat omisiunea

pronunțării asupra unui capăt de cerere.

Potrivit art. 281

3

C.

proc. civ., încheierile și hotărârile pronunțate în urma unor cereri prin care

s-a solicitat îndreptarea sau completarea unei hotărâri sunt supuse acelorași

căi de atac ca și hotărârea vizată.

În cauză, ambele încheieri recurate

au fost pronunțate în cadrul procedurii de judecată a recursului, procedură ce

se finalizează printr-o hotărâre ce nu poate fi supusă nici unei căi de atac

ordinare.

Prin urmare, datorită faptului că

decizia pronunțată de Curtea de Apel nu este supusă nici unei căi de atac, nici

cele două încheieri nu pot fi supuse căii de atac a recursului.

Pentru aceste considerente, recursul

declarat de reclamantă va fi privit ca inadmisibil și, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.V. prin împuternicit I.I.C. împotriva încheierilor date de Curtea

de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 3351/2002, la 24 martie

2003 și 2 iulie 2003.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2005.