ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1901/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10813 din 7 iunie 2000, Judecătoria sectorului 1 București a admis în parte acțiunea reclamantei S.V., sentința fiind desființată prin decizia civilă nr. 3287 din 13 decembrie 2000 a Tribunalului București care, în urma admiterii apelurilor declarate de reclamantă și pârâtul M.M.P.S., a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În fond după casare, judecătoria, prin sentința civilă nr. 1647 din 25 februarie 2002, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții D.G.M.P.S. și M.M.P.S., în solidar, la plata pensiei datorată reclamantei în perioada 19 mai 1996-30 septembrie 2001. Apelul declarat de M.M.P.S.

a fost admis prin decizia nr. 1915/A din 24 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV a civilă. Decizia tribunalului a fost atacată cu recurs de către S.V. și D.G.M.P.S. La data de 26 mai 2003, în dosarul nr. 3351/2002, a fost pronunțată decizia civilă nr. 1250 prin care, Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul declarat de S.V. împotriva deciziei civile nr. 1915/A din 24 septembrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV a civilă. Prin cererile înregistrate pe rolul Curții de Apel București la 11 aprilie 2003 și 22 iulie 2003, S.V., prin împuternicit I.I.C. a declarat recurs împotriva încheierilor din 24 martie 2003 și din 2 iulie 2003, date de Curtea de Apel București în dosarul nr. 3351/2002, cererea de recurs fiind scutită de taxă de timbru.

Recursul declarat este inadmisibil. Prin încheierea din 24 martie 2003, dată în camera de consiliu, în dosarul nr. 3351/2002, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondate cererile de îndreptare a încheierii de ședință din 27 ianuarie 2003, formulată de recurenta S.V. Prin încheierea din 2 iulie 2003, dată în camera de consiliu, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondate cererile de îndreptare și de completare a deciziei civile nr. 1250 din 26 mai 2003 a Curții de Apel București, constatând că nu sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru a se dispune îndreptarea deciziei. Cererea de completare a hotărârii a fost calificată ca și concluzii scrise, în sensul art. 146 C. proc.

civ., față de împrejurarea că nu s-a invocat omisiunea pronunțării asupra unui capăt de cerere. Potrivit art. 281 3 C. proc. civ., încheierile și hotărârile pronunțate în urma unor cereri prin care s-a solicitat îndreptarea sau completarea unei hotărâri sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea vizată. În cauză, ambele încheieri recurate au fost pronunțate în cadrul procedurii de judecată a recursului, procedură ce se finalizează printr-o hotărâre ce nu poate fi supusă nici unei căi de atac ordinare. Prin urmare, datorită faptului că decizia pronunțată de Curtea de Apel nu este supusă nici unei căi de atac, nici cele două încheieri nu pot fi supuse căii de atac a recursului. Pentru aceste considerente, recursul declarat de reclamantă va fi privit ca inadmisibil și, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta S.V. prin împuternicit I.I.C. împotriva încheierilor date de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. 3351/2002, la 24 martie 2003 și 2 iulie 2003. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2005.