ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2162/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 551 din 17

octombrie 2002 Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, a admis recursul

jurisdicțional declarat de M.N. împotriva sentinței civile nr. 17 din 20 iunie

2002 pronunțată de Colegiul jurisdicțional Constanța în dosarul nr. 73/2001, a

casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași colegiu. S-a

dispus în sensul arătat pentru a se analiza existența prejudiciului în raport

cu actele justificative depuse la dosar, coroborând cu declarațiile martorilor

și în raport cu lucrările executate, urmând a se stabili dacă în cauză există

vreun prejudiciu sau dacă suma ridicată de către primar a fost achitată real

pentru lucrările executate la Școala generală din satul Ciocârlia de Sus cu

ocazia construirii fântânii.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs procurorul general financiar, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin motivele de recurs formulate în

cauză procurorul general financiar a susținut, în esență, că instanța de recurs

a omis să prezinte temeiurile de fapt și de drept care să justifice soluția

adoptată, că a stabilit în mod eronat ca fiind de referință pentru instanța de

fond probe care nici nu s-au administrat (proba cu martori, probe referitoare

la lucrări executate și prestările de servicii pe care primarul pretinde că

le-ar fi plătit la avansurile ridicate) și că referitor la înscrisuri a dispus

inutil reanalizarea acestora în scopul determinării exacte a prejudiciului

întrucât studiul acestora denotă lipsa unor elemente esențiale care lezează

însăși valabilitatea lor. Conchizând, recurentul a susținut că întrucât

înscrisurile depuse la dosar nu dovedesc operațiuni indubitabile, rezultă cu

certitudine prejudiciul real și actual.

Examinând decizia atacată în raport

cu motivele de recurs formulate în cauză, cu probele administrate, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul nu poate fi

primit.

Pe de o parte, potrivit art. 82

alin. (1) teza I din Legea nr. 94/1992, „Împotriva hotărârilor pronunțate în

ultimă instanță de secția jurisdicțională a Curții de Conturi se poate face

recurs la secția contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție”.

Textul se referă, evident, la

hotărâri prin care procedurile în fața organelor cu atribuții jurisdicționale

au fost finalizate, iar nu la hotărâri cu caracter intermediar cum este decizia

de casare cu trimitere pentru rejudecare.

În acest sens sunt și dispozițiile

art. 4 din Legea nr. 29/1990 potrivit cu care actele administrative

jurisdicționale pot fi atacate cu recurs „după epuizarea căilor

administrativ-jurisdicționale” în termen de 15 zile de la comunicare, la secția

de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție.

În consecință, recursul formulat

împotriva deciziei secției jurisdicționale a Curții de Conturi prin care s-a

dispus casarea sentinței Colegiului jurisdicțional cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la același colegiu este inadmisibil.

Pe de altă parte, se constată că

motivele de recurs formulate în cauză sunt, de altfel, și nefondate.

Aceasta cu atât mai mult cu cât,

secția jurisdicțională a Curții de Conturi a motivat soluția adoptată în primul

rând pe lipsa rolului activ al primei instanțe și pe necesitatea suplimentării

probatoriului administrat în cauză, tocmai în vederea stabilirii corecte a

situației de fapt și aplicării dispozițiilor legale incidente cauzei.

Prin urmare, constatându-se că

decizia atacată este legală și temeinică, urmează a se respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Procurorul

General Financiar de pe lângă Curtea de Conturi a României împotriva deciziei

nr. 551 din 17 octombrie 2002 a Curții de Conturi, secția jurisdicțională.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 iunie 2003.