ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1910/2003

Deliberând asupra recursului de față: Prin cererea înregistrată sub nr. 2 din 5 octombrie 2001 la Tribunalul Neamț, reclamanta – furnizoare SC P.B. SA Roman a chemat în judecată pe pârâta-beneficiară SC E.G.M. Piatra Neamț, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 47.393.759 lei, reprezentând contravaloarea unor mărfuri livrate și 10.592.410 lei cu titlu de penalități. În motivarea cererii, reclamanta arată că între părți există un contract comercial de custodie, în baza căruia a livrat țevi cu avize de expediție în cursul anului 1998, iar ulterior, pârâta a refuzat la plată factura nr. 1531003 din 20 iulie 2000, reprezentând contravaloarea acestor facturi. Pârâta nu a formulat întâmpinare, dar, la termenul din 30 ianuarie 2001, reprezentantul său a solicitat acordarea unui termen pentru a achita ceea ce datorează reclamantei, ulterior, nemaiprezentându-se spre a face dovada plății.

Prin sentința civilă ne.154 din 27 februarie 2001, a fost admisă acțiunea, astfel cum a fost formulată, reținându-se că pârâta are o răspundere contractuală de plată a prețului, pe care nu și-a îndeplinit-o, deși a recunoscut-o în instanță. Nemulțumită de această soluție, pârâta a declarat apel, criticând soluția pronunțată de tribunal pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că nu s-a putut apăra pe motivul lipsei pârâtului, greșit a fost obligată la plata penalităților deoarece dispozițiile art. 4 din contract se refereau la anul 1998, iar imposibilitatea plăților s-au datorat terților beneficiari, care au refuzat plata, nefiind văzute. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 576 din 13 septembrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

Pentru a pronunța astfel, Curtea de apel a reținut: Într-adevăr, potrivit art. III lit. b) din contractul de custodie, prețul pentru produsele livrate pârâtei, ca „intermediară” a unei vânzări, nu devine scadent la data încheierii procesului-verbal de custodie. Conform aceluiași contract, procesul de efectuare a plății se derula astfel: pârâta vindea produsul terțului beneficiar, iar apoi era obligată a transmite furnizorului specificații cu produsele vândute, în concordanță cu și dintre cele preluate inițial cu procese-verbale. Pe baza specificațiilor primite, furnizorul emitea factura custodelui, iar nu beneficiarului real, iar primul avea obligația de a achita prețul în trei zile de la data facturii.

În speță, este cert că prețul nu s-a achitat, iar dacă reclamanta a facturat și produse neincluse în specificațiile transmise de pârâtă, acest lucru trebuia dovedit de aceasta din urmă, care, la fond, n-a contestat datoria, dar o face în apel, fără a dispune de acte probante. În privința penalităților, ele sunt prevăzute contractual pentru anul 1998 și au fost calculate pentru livrări efectuate tot în cursul acelui an, iar nu după încetarea contractului.

În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta, susținând, în esență, că produsele menționate în factura nr. 1531003 din 20 iulie 2000 au fost livrate și preluate în custodie de ea, în cursul anului 1999, unor societăți cu capital de stat, care, datorită blocajului financiar, nu i le-a achitat nici în prezent și consideră că obligarea ei la plata penalităților de întârziere este neîntemeiată, fiind extracontractuală și, în consecință, recurenta solicită admiterea recursului și obligarea sa numai la plata contravalorii produselor livrate de reclamantă. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit contractului încheiat de părți, pârâta trebuia ca, lunar, să întocmească o situație cu mărfurile vândute și s-o transmită reclamantei, care urma să emită factura, iar pârâta să achite prețul mărfurilor ce le vânduse după ce, în prealabil, oprea comisionul stabilit.

Însă, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv, nu a achitat prețul datorat, de 47.393.759 lei, conform facturii fiscale nr. 1531003 din 20 iulie 2000, situație în care, conform art. III lit. c) din contract, i s-au calculat penalități de întârziere, în sumă de 10.592.410 lei. Având în vedere că pârâta a consimțit la încheierea contractului, precum și că, potrivit art. 969 C. civ., convențiile legale făcute de părți au putere de lege, aceasta va fi obligată și la plata penalităților de întârziere, conform clauzei penale inserate în contractul părților, așa cum legal și temeinic au stabilit celelalte instanțe. Față de cele ce preced, Curtea urmează ca, în baza art. 316 C. proc.

civ., raportat la art. 296 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă. Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei, SC E.G.M. SA Piatra Neamț, împotriva deciziei nr. 576 din 13 septembrie 2001 a Curții de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 martie 2003.