ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2292/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC V.I. SRL București a chemat în judecată pe pârâta SC L.R. SRL Piatra Neamț, solicitând obligarea pârâtei la 29.500 dolari S.U.A., reprezentând bonificații percepute de partenerul extern, pentru marfă necorespunzătoare calitativ și la 3.383 dolari S.U.A., comision pentru export. Prin sentința civilă nr. 197/C din 19 martie 2001, Tribunalul Neamț a admis acțiunea, obligând pe pârâtă la plata sumelor de 29.500 dolari S.U.A., daune contractuale, 3.383 dolari S.U.A., comision și la 25.991.815 lei, cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut existența unui contract de comision între părți, prin care pârâta se obliga să livreze marfă de o calitate determinată prin parametrii prestabiliți, care, însă, la recepția efectuată de beneficiar, s-a dovedit inferioară.

Marfa a fost plătită de beneficiar, însă, în urma constatării calității inferioare a produselor, a debitat contul reclamantei cu suma de 29.500 dolari S.U.A.. Pârâta, în calitate de comitent, se află în culpă, prin livrarea unor produse necorespunzătoare calitativ, dar și prin neplata comisionului ce i se cuvenea reclamantei. Curtea de Apel Bacău, soluționând apelul declarat de pârâtă, prin decizia 643 din 30 noiembrie 2001, a admis cererea, a schimbat în parte sentința atacată, înlăturând obligația pârâtei la plata daunelor contractuale. Instanța de apel a considerat că obligația de dezdăunare a mandantului, pentru pierderile suferite cu ocazia îndeplinirii, este condiționată de lipsa oricărei culpe a acestuia, iar dovada culpei rezultă din neîndeplinirea obligațiilor de diligență, respectiv de a nu fi trimis un împuternicit pentru recepție sau de a fi folosit un mandatar de fapt căruia, ulterior nu i-a recunoscut calitatea.

Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale, instanța a înlăturat dispoziția privind darea în debit a reclamantei cu suma de 3.978.230 lei, diferență de taxă de timbru datorată la fond. Împotriva deciziei, astfel pronunțată, părțile au declarat recurs. Prin cererea înregistrată la 23 mai 2002, reclamanta susține că se află în termenul legal pentru declararea recursului și critică hotărârea atacată, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recursul reclamantei este tardiv și va fi respins. Dispozițiile art. 301 C. proc. civ. stabilesc că termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Din dovada de comunicare a deciziei curții de apel, rezultă că, data la care s-a întocmit procesul verbal de predare a hotărârii judecătorești atacate este de 30 ianuarie 2002, iar cererea de recurs a fost depusă la 23 mai 2002, peste termenul sus amintit.

Motivarea nerespectării condițiilor legale de comunicare a actelor de procedură nu subzistă. Agentul procedural, constatând lipsa oricărei persoane de la sediul persoanei juridice, s-a supus dispozițiilor art. 92 1 C. proc. civ. și a afișat actul pe ușa principală a locuinței. Comunicarea actelor de procedură se efectuează prin acte oficiale care fac dovada deplină până la declararea falsului în înscrisuri. Prin recursul său, pârâta susține că nu datorează comision reclamantei, întrucât aceasta a plătit marfa cu suma de 112.763,41 dolari S.U.A. și a vându-o partenerului extern cu suma de 127.541,77 dolari S.U.A., astfel încât suma încasată în plus depășește cu mult valoarea comisionului. Recursul pârâtei este nefondat și va fi respins.

Prin acordul de voință al părților, s-a stabilit un comision de 3% din valoarea contractului încheiat pe contul și pe socoteala comitentului: Totodată, dispozițiile art. 375 și 405 C. com. stabilesc raporturile între mandant și mandatar, iar mandatul comercial nu se presupune a fi gratuit. Pe de altă parte, art. 406 C. com. reglementează raporturile față de persoana cu care comisionarul contractează: astfel, comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat, ca și cum afacerea ar fi fost a sa proprie, iar comitentul nu are acțiune contra persoanelor cu care a contractat comisionarul. Așa fiind, evocarea unor alte câștiguri care depășesc suma ce trebuia încasată drept comision nu are nici o relevanță în raporturile dintre comitent și comisionar.

Obligându-se prin contract (art. 5) la plata unui comision de 3% din valoarea obiectului contractului, comitentul nu poate opune comisionarului un alt contract pentru care el este terț, pentru a fi exonerat de obligațiile asumate. Constatând judicios raporturile existente între părți, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o va menține, respingând, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă, împotriva deciziei 643 din 30 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Bacău și ca tardiv declarat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC L.R. SRL Piatra Neamț, împotriva deciziei nr. 643 din 30 noiembrie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. Respinge, ca tardiv declarat, recursul reclamantei SC V.I. SRL București, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 29 iunie 2004.