ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2292/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC V.I. SRL București a

chemat în judecată pe pârâta SC L.R. SRL Piatra Neamț, solicitând obligarea

pârâtei la 29.500 dolari S.U.A., reprezentând bonificații percepute de

partenerul extern, pentru marfă necorespunzătoare calitativ și la 3.383 dolari

S.U.A., comision pentru export.

Prin sentința civilă nr. 197/C din

19 martie 2001, Tribunalul Neamț a admis acțiunea, obligând pe pârâtă la plata

sumelor de 29.500 dolari S.U.A., daune contractuale, 3.383 dolari S.U.A.,

comision și la 25.991.815 lei, cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut existența

unui contract de comision între părți, prin care pârâta se obliga să livreze

marfă de o calitate determinată prin parametrii prestabiliți, care, însă, la

recepția efectuată de beneficiar, s-a dovedit inferioară. Marfa a fost plătită

de beneficiar, însă, în urma constatării calității inferioare a produselor, a

debitat contul reclamantei cu suma de 29.500 dolari S.U.A.. Pârâta, în calitate

de comitent, se află în culpă, prin livrarea unor produse necorespunzătoare calitativ,

dar și prin neplata comisionului ce i se cuvenea reclamantei.

Curtea de Apel Bacău, soluționând

apelul declarat de pârâtă, prin decizia 643 din 30 noiembrie 2001, a admis

cererea, a schimbat în parte sentința atacată, înlăturând obligația pârâtei la

plata daunelor contractuale.

Instanța de apel a considerat că

obligația de dezdăunare a mandantului, pentru pierderile suferite cu ocazia

îndeplinirii, este condiționată de lipsa oricărei culpe a acestuia, iar dovada

culpei rezultă din neîndeplinirea obligațiilor de diligență, respectiv de a nu

fi trimis un împuternicit pentru recepție sau de a fi folosit un mandatar de

fapt căruia, ulterior nu i-a recunoscut calitatea.

Prin încheierea de îndreptare a

erorii materiale, instanța a înlăturat dispoziția privind darea în debit a

reclamantei cu suma de 3.978.230 lei, diferență de taxă de timbru datorată la

fond.

Împotriva deciziei, astfel

pronunțată, părțile au declarat recurs.

Prin cererea înregistrată la 23 mai

2002, reclamanta susține că se află în termenul legal pentru declararea

recursului și critică hotărârea atacată, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ.

Recursul reclamantei este tardiv și

va fi respins.

Dispozițiile art. 301 C. proc. civ. stabilesc

că termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă

legea nu dispune altfel.

Din dovada de comunicare a deciziei

curții de apel, rezultă că, data la care s-a întocmit procesul verbal de

predare a hotărârii judecătorești atacate este de 30 ianuarie 2002, iar cererea

de recurs a fost depusă la 23 mai 2002, peste termenul sus amintit.

Motivarea nerespectării condițiilor

legale de comunicare a actelor de procedură nu subzistă. Agentul procedural,

constatând lipsa oricărei persoane de la sediul persoanei juridice, s-a supus

dispozițiilor art. 92

1

C. proc. civ. și a afișat actul pe ușa

principală a locuinței.

Comunicarea actelor de procedură se efectuează prin acte

oficiale care fac dovada deplină până la declararea falsului în înscrisuri.

Prin recursul său, pârâta susține că

nu datorează comision reclamantei, întrucât aceasta a plătit marfa cu suma de

112.763,41 dolari S.U.A. și a vându-o partenerului extern cu suma de 127.541,77

dolari S.U.A., astfel încât suma încasată în plus depășește cu mult valoarea

comisionului.

Recursul pârâtei este nefondat și va

fi respins.

Prin acordul de voință al părților,

s-a stabilit un comision de 3% din valoarea contractului încheiat pe contul și

pe socoteala comitentului:

Totodată, dispozițiile art. 375 și

405 C. com. stabilesc raporturile între mandant și mandatar, iar mandatul

comercial nu se presupune a fi gratuit.

Pe de altă parte, art. 406 C. com. reglementează

raporturile față de persoana cu care comisionarul contractează: astfel,

comisionarul este direct obligat către persoana cu care a contractat, ca și cum

afacerea ar fi fost a sa proprie, iar comitentul nu are acțiune contra

persoanelor cu care a contractat comisionarul.

Așa fiind, evocarea unor alte

câștiguri care depășesc suma ce trebuia încasată drept comision nu are nici o

relevanță în raporturile dintre comitent și comisionar.

Obligându-se prin contract (art. 5)

la plata unui comision de 3% din valoarea obiectului contractului, comitentul

nu poate opune comisionarului un alt contract pentru care el este terț, pentru

a fi exonerat de obligațiile asumate.

Constatând judicios raporturile

existente între părți, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și

temeinică, pe care Înalta Curte de Casație și Justiție o va menține, respingând,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtă, împotriva deciziei 643 din 30

noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Bacău și ca tardiv declarat

recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC L.R. SRL Piatra Neamț, împotriva deciziei nr. 643 din 30

noiembrie 2001 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios

administrativ.

Respinge, ca tardiv declarat,

recursul reclamantei SC V.I. SRL București, împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 29 iunie 2004.