ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 972/2003

DECIZIA

Nr. 972                                                                                                                                                DOSAR

Nr. 1859/2002

S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea G.M.E., prin mandatar

G.A. împotriva deciziei nr. 110/A din 28 februarie 2002 a Curții de Apel

București – Secția a III-a civilă.

La apelul nominal s-au prezentat recurenta contestatoare , prin mandatar G.A.,

precum și intimații  R. A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (

fostă R. A. Locato ) , prin consilier juridic T.M.și Primăria Municipiului

București, prin consilier juridic O.O., lipsind intimata Prefectura

Municipiului București.

Procedura completă.

Mandatar G.A.  solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Consilier juridic T.M.pune concluzii de respingere a recursului.

Consilier juridic O.O. lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația introdusă la 27 iunie 2001, contestatoarea G.M.Elena a

solicitat , în contradictoriu cu intimații  R. A. Locato , Primăria

Municipiului București și Prefectura Municipiului București, obligarea

intimatei R. A. Locato să menționeze în cuprinsul deciziei nr. 22 din 8 iunie

2001 valoarea estimată a imobilului din București, str. Petofi  nr. 47, sector

1,  pentru care a formulat cerere de acordare a despăgubirilor, conform Legii

10/2001.                                              Tribunalul București ,

Secția a III – a civilă, prin sentința nr. 885 din 5 septembrie 2001, a admis

contestația și a obligat pârâta R. A. Locato ca, în cuprinsul deciziei nr. 22

din 8 iunie 2001 să menționeze valoarea estimativă a imobilului.

S-a reținut că, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, contestatoarea s-a

adresat, în termenul prevăzut de lege, cu o notificare către intimata R. A.

Locato, solicitând să i se recunoască dreptul de proprietate asupra terenului

în suprafață de 300 mp situat în str. Petofi nr. 47, sector 1 București și să i

se plătească despăgubiri pentru acest bun.

Deținătoarea imobilului, R. A . Locato a emis decizia nr. 22 din 8 iunie 2001,

dispunând ca documentația privitoare la imobil să fie înaintată Prefecturii

București, pentru a se stabili despăgubirile bănești cuvenite contestatoarei.

S-a reținut că susmenționata  decizie nu indică valoarea estimativă a

imobilului, deși o asemenea mențiune era absolut obligatorie, conform art. 36

alin. 4 din Legea 10/2001, cu atât mai mult cu cât intimata R. A. Locato nu a

efectuat o expertiză imobiliară pentru a stabili valoarea de circulație a

terenului, valoare în raport cu care se vor stabili și despăgubirile bănești

cuvenite contestatoarei.

Împotriva acestei sentințe , intimata R. A. Locato a formulat apel, solicitând,

pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiată, deoarece valorile de

inventar pentru terenuri se găsesc la Ministerul Finanțelor Publice și,

neexistând o bază de calcul, intimata este în imposibilitate  de a emite o

ofertă de despăgubiri.

S-a susținut și greșita îndreptare a notificării către R. A. Locato, întrucât

aceasta trebuia depusă la Prefectura Municipiului București, potrivit art. 36

alin.2 din Legea 10/2001.

Curtea de Apel București , Secția a III-a civilă, prin decizia nr. 110/A din 28

februarie 2002, a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul că a

respins contestația ca inadmisibilă.

Instanța de  apel a reținut că, într-adevăr, notificarea trebuia adresată

Prefecturii Municipiului București, singura abilitată să stabilească

despăgubirile bănești care cad în sarcina Statului Român.

A fost reținută și incidența dispozițiilor art. 17 din Normele Medodologice de

aplicare a Legii 10/2001, poztivit cărora  „ în aplicarea  art. 36 din lege,

potrivit cărora, în cazul în care nu se poate stabili o valoare estimativă cu

care părțile să fie de acord, evaluarea imobilului se va face de către expert

atestat potrivit legii, la cererea persoanelor îndreptățite”.

Această soluție a fost atacată cu recurs de către contestatoare. Ea a susținut,

în esență, că hotărârea instanței de apel a nesocotit prevederile art. 24(7) și

(8) din Legea 10/2001, care prevăd posibilitatea de a ataca în justiție decizia

dată, întrucât contestația a fost respinsă ca inadmisibilă; a mai arătat că

greșit s-a reținut faptul că singurul organ abilitat să stabilească valoarea

despăgubirilor este Prefectura, precum și greșita reținere a împrejurării că R.

A. Locato este în imposibilitate de a evalua terenul, acesta fiind în

patrimoniul său.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele care urmează.

Conform art. 36 alin. 3 din Legea 10/2001, în cazul în

care persoana îndreptățită a solicitat restituirea în natură, dar aceasta nu a

fost aprobată sau nu este posibilă, potrivit legii, unitatea deținătoare sau,

după caz, primăria va transmite decizia, respectiv dispoziția privind oferta de

acordare a despăgubirilor bănești, prefecturii în a cărei rază acestea își au

sediul, în termen de 60 de zile de la primirea notificării. Dacă valoarea

imobilului s-a stabilit prin expertiză, se va anexa și o copie de pe aceasta,

iar dacă oferta nu a fost acceptată și persoana îndreptățită s-a adresat

instanței, se va face această mențiune.

Aliniatul 4 al aceluiași articol precizează că ,

în cazul în care nu s-a efectuat o expertiză pentru stabilirea valorii

imobilului, decizia sau, după caz, dispoziția menționată la al.2 va cuprinde în

mod obligatoriu valoarea estimativă a acestuia.

Decizia nr. 22 din 8 iunie 2001 a fost emisă de

R. A. Locato ( comasată prin absorbție cu R. A.  „ APPS „ conform OUG nr.

32/2002 ) , ca răspuns la notificarea nr. 1876 din 25.04.2001 formulată de

contestatoare, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului,

ulterior, aceasta dându-și acordul de a primi despăgubiri.

În mod evident, din textele legale menționate se

evidențiază  obligația deținătorului  imobilului  de a arăta valoarea

estimativă a acestuia; decizia amintită încalcă aceste prevederi imperative.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că

singura abilitată să stabilească despăgubirile bănești este Prefectura, iar R.

A . Locato nu poate efectua o estimare a valorii terenului după un calcul

aleatoriu sau în baza cotațiilor de pe piața liberă, de vreme ce, în dosar s-a

probat că această regie are imobilul în patrimoniul său ( adresa Primăriei

Municipiului București nr. 2256 din 14.04.1999,fila 26 dosar fond ), iar într-o

situație similară a evaluat și tranzacționat schimbul a 14 apartamente cu un

teren în suprafață de 467 mp situat în Șos. Kiseleff nr. 18.

Față de cele ce preced, recursul se va admite

,decizia atacată se va casa, va fi respins apelul declarat de  R. A. Locato,

iar sentința tribunalului va fi menținută, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU

ACESTE  MOTIVE

ÎN

NUMELE  LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta G.M.E., prin mandatar G.  A. împotriva deciziei nr. 110/A din 28

februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă.

Casează decizia recurată și respinge ca nefondat

apelul declarat de      R. A. Locato  împotriva sentinței nr. 885 din 5

septembrie 2001 a Tribunalului București- Secția a III-a civilă, pe care o

păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie

2003.