ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 972/2003

DECIZIA Nr. 972 DOSAR Nr. 1859/2002 S-a luat în examinare recursul declarat de contestatoarea G.M.E., prin mandatar G.A. împotriva deciziei nr. 110/A din 28 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat recurenta contestatoare , prin mandatar G.A., precum și intimații R. A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat ( fostă R. A. Locato ) , prin consilier juridic T.M.și Primăria Municipiului București, prin consilier juridic O.O., lipsind intimata Prefectura Municipiului București. Procedura completă. Mandatar G.A. solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat. Consilier juridic T.M.pune concluzii de respingere a recursului.

Consilier juridic O.O. lasă soluția la aprecierea instanței. CURTEA Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația introdusă la 27 iunie 2001, contestatoarea G.M.Elena a solicitat , în contradictoriu cu intimații R. A. Locato , Primăria Municipiului București și Prefectura Municipiului București, obligarea intimatei R. A. Locato să menționeze în cuprinsul deciziei nr. 22 din 8 iunie 2001 valoarea estimată a imobilului din București, str. Petofi nr. 47, sector 1, pentru care a formulat cerere de acordare a despăgubirilor, conform Legii 10/2001. Tribunalul București , Secția a III – a civilă, prin sentința nr. 885 din 5 septembrie 2001, a admis contestația și a obligat pârâta R. A. Locato ca, în cuprinsul deciziei nr. 22 din 8 iunie 2001 să menționeze valoarea estimativă a imobilului.

S-a reținut că, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, contestatoarea s-a adresat, în termenul prevăzut de lege, cu o notificare către intimata R. A. Locato, solicitând să i se recunoască dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 300 mp situat în str. Petofi nr. 47, sector 1 București și să i se plătească despăgubiri pentru acest bun. Deținătoarea imobilului, R. A . Locato a emis decizia nr. 22 din 8 iunie 2001, dispunând ca documentația privitoare la imobil să fie înaintată Prefecturii București, pentru a se stabili despăgubirile bănești cuvenite contestatoarei.

S-a reținut că susmenționata decizie nu indică valoarea estimativă a imobilului, deși o asemenea mențiune era absolut obligatorie, conform art. 36 alin. 4 din Legea 10/2001, cu atât mai mult cu cât intimata R. A. Locato nu a efectuat o expertiză imobiliară pentru a stabili valoarea de circulație a terenului, valoare în raport cu care se vor stabili și despăgubirile bănești cuvenite contestatoarei. Împotriva acestei sentințe , intimata R. A. Locato a formulat apel, solicitând, pe fond, respingerea contestației ca neîntemeiată, deoarece valorile de inventar pentru terenuri se găsesc la Ministerul Finanțelor Publice și, neexistând o bază de calcul, intimata este în imposibilitate de a emite o ofertă de despăgubiri.

S-a susținut și greșita îndreptare a notificării către R. A. Locato, întrucât aceasta trebuia depusă la Prefectura Municipiului București, potrivit art. 36 alin.2 din Legea 10/2001. Curtea de Apel București , Secția a III-a civilă, prin decizia nr. 110/A din 28 februarie 2002, a admis apelul și a schimbat în tot sentința, în sensul că a respins contestația ca inadmisibilă. Instanța de apel a reținut că, într-adevăr, notificarea trebuia adresată Prefecturii Municipiului București, singura abilitată să stabilească despăgubirile bănești care cad în sarcina Statului Român. A fost reținută și incidența dispozițiilor art. 17 din Normele Medodologice de aplicare a Legii 10/2001, poztivit cărora „ în aplicarea art. 36 din lege, potrivit cărora, în cazul în care nu se poate stabili o valoare estimativă cu care părțile să fie de acord, evaluarea imobilului se va face de către expert atestat potrivit legii, la cererea persoanelor îndreptățite”.

Această soluție a fost atacată cu recurs de către contestatoare. Ea a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel a nesocotit prevederile art. 24(7) și (8) din Legea 10/2001, care prevăd posibilitatea de a ataca în justiție decizia dată, întrucât contestația a fost respinsă ca inadmisibilă; a mai arătat că greșit s-a reținut faptul că singurul organ abilitat să stabilească valoarea despăgubirilor este Prefectura, precum și greșita reținere a împrejurării că R. A. Locato este în imposibilitate de a evalua terenul, acesta fiind în patrimoniul său. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele care urmează.

Conform art. 36 alin. 3 din Legea 10/2001, în cazul în care persoana îndreptățită a solicitat restituirea în natură, dar aceasta nu a fost aprobată sau nu este posibilă, potrivit legii, unitatea deținătoare sau, după caz, primăria va transmite decizia, respectiv dispoziția privind oferta de acordare a despăgubirilor bănești, prefecturii în a cărei rază acestea își au sediul, în termen de 60 de zile de la primirea notificării. Dacă valoarea imobilului s-a stabilit prin expertiză, se va anexa și o copie de pe aceasta, iar dacă oferta nu a fost acceptată și persoana îndreptățită s-a adresat instanței, se va face această mențiune. Aliniatul 4 al aceluiași articol precizează că , în cazul în care nu s-a efectuat o expertiză pentru stabilirea valorii imobilului, decizia sau, după caz, dispoziția menționată la al.2 va cuprinde în mod obligatoriu valoarea estimativă a acestuia.

Decizia nr. 22 din 8 iunie 2001 a fost emisă de R. A. Locato ( comasată prin absorbție cu R. A. „ APPS „ conform OUG nr. 32/2002 ) , ca răspuns la notificarea nr. 1876 din 25.04.2001 formulată de contestatoare, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului, ulterior, aceasta dându-și acordul de a primi despăgubiri. În mod evident, din textele legale menționate se evidențiază obligația deținătorului imobilului de a arăta valoarea estimativă a acestuia; decizia amintită încalcă aceste prevederi imperative.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că singura abilitată să stabilească despăgubirile bănești este Prefectura, iar R. A . Locato nu poate efectua o estimare a valorii terenului după un calcul aleatoriu sau în baza cotațiilor de pe piața liberă, de vreme ce, în dosar s-a probat că această regie are imobilul în patrimoniul său ( adresa Primăriei Municipiului București nr. 2256 din 14.04.1999,fila 26 dosar fond ), iar într-o situație similară a evaluat și tranzacționat schimbul a 14 apartamente cu un teren în suprafață de 467 mp situat în Șos. Kiseleff nr. 18. Față de cele ce preced, recursul se va admite ,decizia atacată se va casa, va fi respins apelul declarat de R. A. Locato, iar sentința tribunalului va fi menținută, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU

ACESTE  MOTIVE

ÎN

NUMELE  LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta G.M.E., prin mandatar G. A. împotriva deciziei nr. 110/A din 28 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă. Casează decizia recurată și respinge ca nefondat apelul declarat de R. A. Locato împotriva sentinței nr. 885 din 5 septembrie 2001 a Tribunalului București- Secția a III-a civilă, pe care o păstrează. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2003.