ÎCCJ, Decizia nr. 284/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8 din 16

ianuarie 2003, Tribunalul Teleorman, secția penală, a condamnat pe inculpații:

infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001

cu aplicarea art. 41-42 C. pen. și la 3 ani închisoare pentru infracțiunea

prevăzută de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., a contopit pedepsele și a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

Totodată, instanța a aplicat acestui inculpat și pedeapsa complementară a

interzicerii pe timp de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C.

pen.

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 12 alin. (1) și

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41-42, art. 74 lit. a),

c) și art. 76 lit. b) C. pen. și la 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit.

a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 și la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (2) C. pen. a

contopit restul de pedeapsă de 154 zile rămas neexecutat din pedeapsa de un an

închisoare aplicată acestui inculpat prin sentința penală nr. 4/1999 a

Judecătoriei Roșiorii de Vede.

Apelurile declarate de inculpații

I.O. și I.M. împotriva hotărârii primei instanțe au fost respinse, ca nefondate,

prin decizia penală nr. 315 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, la 11 iunie 2003, în dosarul nr. 763/2003.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpații I.O. și I.M. au declarat recurs, pentru judecarea cărora s-a fixat

termen la 22 octombrie 2003.

Prin încheierea din 23 iulie 2003,

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, întemeindu-se pe prevederile art. 5

parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, precum și pe dispozițiile art. 160

d

C.

proc. pen., a constatat că măsura arestării inculpaților este legală și a

dispus prelungirea acesteia până la 21 august 2003.

La 19 august și 16 septembrie 2003,

secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat din nou legalitatea

măsurii arestării inculpaților și, prin încheierile pronunțate la datele

menționate, a dispus prelungirea acestei măsuri, cu câte 30 zile, până la 17

octombrie 2003.

Împotriva încheierii din 19 august

2003, inculpații I.M. și I.O. au declarat recurs.

Recursurile sunt inadmisibile.

Prin art. 160

d

alin. (1)

C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de

fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea

preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform

art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art.

385

12

alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din

oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea

sau revocarea acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din

același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea

preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod

corespunzător dispozițiile art. 160

b

și ale art. 160

c

alin.

(1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs,

pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160

d

C. proc.

pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea

arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.

Așa fiind, și cum prin art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10

iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe

prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru

încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de

recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a

considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac,

în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie

o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv,

apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

De altfel, o încheiere a instanței

de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată

cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei

instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea

ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale

referitoare la competența instanțelor.

În fine, inadmisibilitatea unei alte

interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160

d

,

corelate cu cele ale art. 160

c

alin. (1) C. proc. pen., mai este

impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă

principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța

firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată

separat sau numai odată cu fondul.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căilor de atac exercitate de

inculpați, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea

va respinge recursurile ca inadmisibile.

Totodată, în temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurenți, potrivit dispozitivului, la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de

avocat, cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, care se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații I.M. și I.O. împotriva încheierii din 19 august 2003, pronunțată de

Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2910/2003, ca inadmisibile.

Obligă pe inculpați să plătească

statului câte 1.000.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în

recurs, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie

2003, în ședință publică.