ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3648/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3648/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul N.D. a contestat hotărârea nr. 281 din 31 ianuarie 2003, prin care pârâta Casa Județeană de Pensii Arad i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, cu motivarea că detașamentul unde a efectuat stagiul militar nu face parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondată acțiunea, reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1 din Legea nr. 309/2002, prin care s-a stabilit că beneficiază de indemnizația lunară și de gratuități în domeniile stabilite de art. 2 și 5, persoanele care au efectuat stagiul militar la detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961. Cum în livret nu se menționează dacă Detașamentul nr. 20 Șinca face parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, a mai reținut prima instanță, s-au solicitat relații Centrului Militar Județean Arad, care a comunicat că unitatea militară, în care reclamantul a satisfăcut stagiul militar, nu face parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, conform tabelului întocmit de Arhivele Naționale, comunicat Centrului Militar Județean Arad, de către Serviciul Arhive și Documentare Militară din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Prin recursul declarat, reclamantul N.D. a criticat sentința, pentru motive de netemeinicie și nelegalitate. În esență, recurentul a susținut că de la data încorporării în Detașamentul nr. 20 Șinca și până când s-a lăsat la vatră, la data de 10 mai 1955, a fost militar constructor în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum se confirmă și prin adresa Ministerului Apărării Naționale, U.M. nr. 02498 Deva, pe care a anexat-o la cererea de recurs. Față de aceste motive, recurentul a solicitat ca în fond să se pronunțe o sentință, prin care să-i fie recunoscute drepturile prevăzute de lege. Recursul este întemeiat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile prevăzute de acest act normativ, persoanele care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961. Probele aflate la dosar, livretul militar și adresa Ministerului Apărării Naționale, U.M.
nr. 02498, întocmită pe baza datelor extrase din arhiva acestui minister, confirmă faptul că recurentul, pe întreaga perioadă a stagiului militar, cuprinsă între 26 aprilie 1952 – 10 mai 1955, a fost militar constructor în Detașamentul de muncă nr. 20 Șinca. Prin urmare, erau îndeplinite cerințele Legii nr. 309/2002, pentru acordarea drepturilor prevăzute de actul normativ citat, așa încât greșit, prin sentința nr. 153 din 13 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a respins acțiunea reclamantului N.D. În consecință, potrivit art. 304 alin. (10) C. proc. civ., raportat la art. 314 din același cod, recursul se va admite, sentința atacată va fi casată și, în fond, se va admite acțiunea reclamantului, va fi anulată hotărârea nr. 281 din 31 ianuarie 2003, a Casei Județene de Pensii Arad, pârâta urmând să emită o nouă hotărâre, cu recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 26 aprilie 1952 – 10 mai 1955.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de N.D., împotriva sentinței civile nr. 153 din 13 mai 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea reclamantului. Anulează hotărârea nr. 281 din 31 ianuarie 2003, a Casei Județene de Pensii Arad și obligă pârâta a-i elibera o nouă hotărâre, cu recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 26 aprilie 1952 – 10 mai 1955. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.