ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2312/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul T.G. a chemat în

judecată Direcția Muncii și Solidarității Sociale Constanța, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei

sale de pensionare pentru limită de vârstă și muncă depusă nr. 235411 din 14

noiembrie 2000 și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii în care să fie

cuprinse toate drepturile prevăzute de lege și care nu i-au fost acordate.

Totodată a solicitat și obligarea Direcției Muncii și Solidarității Sociale

Constanța de a-i acorda:

- daune de întârziere de câte

100.000 lei pe zi de la data introducerii acțiunii, până la emiterea unei noi

decizii corecte;

- diferența dintre pensia diminuată

primită și pensia corect calculată;

- diferența de 12% și 15% la 25% ce

reprezintă spor de vechime;

- procentul prevăzut de lege pentru

pensia suplimentară de 48% și nu de 14,4% cât i s-a acordat;

- daune morale de 36.850.000 lei și

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că la baza de calcul a pensiei nu i s-a acordat sporul de vechime de

25%, astfel cum este reglementat de art. 104 din Legea nr. 3/1977, modificată

prin Legea nr. 49/1992.

A mai arătat și că la pensia

suplimentară, i s-a acordat un procent de 14,4%, ori contribuția la asigurările

sociale era de 16%, conform Legii nr. 3/1977, la care se adaugă un spor de 200%

potrivit noilor reglementări în materie. De asemenea, nici anii avuți în vedere

pentru stabilirea bazei de calcul nu corespund dispozițiilor legale, întrucât

el are o vechime de 36 de ani, în loc de 31 ani, câți au fost avuți în vedere.

Curtea de Apel Constanța, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 104/CA din 18 iulie 2002, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamant, reținând că pensia

acestuia a fost corect determinată și calculată.

Referitor la reactualizarea pensiei,

instanța a reținut că cererea reclamantului este neîntemeiată, întrucât

legislația privind asigurările sociale prevede modalitățile de majorare a

sumelor calculate ca pensie, majorările datorându-se exclusiv compensărilor,

indexărilor și recorelărilor prevăzute de legiuitor.

În raport de această soluție,

instanța a respins ca nefondate și celelalte capete de cerere.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat recurs T.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul a susținut, în esență, că

referirea instanței potrivit căreia pensiile se majorează cu indexări și

compensări este inexactă, întrucât prin această metodă valoarea pensiei se

diminuează.

O majorare reală a pensiei ar exista

în momentul când aceasta ar fi mai mare decât coeficientul de rată a inflației

lunare.

A mai susținut că pensia reprezintă

un procent din salariu la o anumită dată, iar această valoare nu poate fi

modificată decât printr-o lege organică.

Recursul este nefondat.

În fapt, prin decizia nr. 235411 din

14 noiembrie 2000 emisă de Oficiul Pensii de Stat din cadrul Direcției Muncii

și Solidarității Sociale Constanța, numitului T.G. i s-a stabilit o pensie

pentru muncă depusă și limită de vârstă în cuantum de 1.182.760 lei.

Contestația formulată împotriva deciziei de pensionare menționată mai sus a

fost respinsă de Comisia Județeană de Pensii prin decizia nr. 762 din 28

decembrie 2000, decizia de pensionare fiind menținută ca temeinică și legală.

La stabilirea drepturilor de pensie

a fost luată în calcul perioada cuprinsă între 15 aprilie 1985 – 15 aprilie

1990, respectiv 5 ani, din ultimii 10 ani de activitate.

Într-adevăr, potrivit art. 1 din

H.G. nr. 565/1996, calculul drepturilor de pensie se va realiza avându-se în

vedere din ultimii 10 ani de activitate, 5 ani lucrați consecutiv.

În acest sens au procedat și

experții care au întocmit cele trei rapoarte de expertiză în cauză și care, cu

privire la stabilirea bazei de calcul a pensiei pentru muncă depusă și limită de

vârstă, au confirmat ca fiind corectă perioada de activitate aleasă, conform

H.G. nr. 565/1996 – primii 5 ani, din ultimii 10 ani de activitate

neîntreruptă.

Referitor la pensia suplimentară,

aceasta a fost calculată corect, conform dispozițiilor art. 64-65 din Legea nr.

3/1977, cu modificările ulterioare, pe baza anilor de contribuție, sporul de

vechime primit de recurentul-reclamant fiind cel legal.

Media salariului rezultată și

folosită ca bază de calcul pentru determinarea cuantumului pensiei, conform

deciziei nr. 235411 din 14 noiembrie 2000, în sumă de 3848, este corectă, din

actele dosarului rezultând că a fost însușită și de recurent, însă acesta

pretinde ca pensia stabilită să fie actualizată în raport cu rata inflației.

Or, legislația pensiilor de

asigurări sociale în vigoare prevede ca modalități de majorare a cuantumului

pensiei compensările, indexările și recorelările stabilite prin hotărâri de

guvern, astfel că orice raportare a cuantumului pensiei individuale la cursul

valutar sau la indicii de inflație nu are suport legal.

În consecință, instanța de fond

pronunțând o hotărâre legală și temeinică, recursul declarat de T.G. este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

İN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.G.

împotriva sentinței civile nr. 104/CA din 18 iulie 2002 a Curții de Apel

Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2003.