Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.02.2004
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1169/2004

HOTĂRÂRE
10.02.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1169/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față. Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Prin sentința civilă nr. 85/2002 s-a admis contestația reclamanților M. în contradictoriu cu pârâta S.C. M. și chemata în garanție APAPS, a fost anulată decizia nr. 243 din 24 august 2002 și s-a dispus restituirea terenului de 1805 m.p., prin echivalent sub formă de acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital. Curtea de Apel a respins, ca tardiv apelul reclamanților și ca nefondat apelul APAPS, reținând că aceasta, încasând prețul terenului, este obligată, în mod corect, să acorde contestatorilor acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piata de capital la valoarea de 289.227.785 lei, în baza art. 9 alin. (2) și art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001.

Contra deciziei au declarat recurs – reclamanții la 28 octombrie 2002, pe care însă, nu l-au motivat și – APAPS la 24 octombrie 2002, pe temeiurile din art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., susținând că: - expertiza s-a administrat cu încălcarea principiului contradictorialității și a dispozițiilor speciale procedurale, nefiindu-i opozabile, - nu a fost notificată pe temeiul art. 27 din Legea nr. 10/2001 și nu s-au solicitat aceste măsuri în echivalent (acțiuni), - întrucât s-a contestat preluarea cu titlu valabil, reclamanții nu pot beneficia de măsurile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 10/2001, ceea ce s-a rezolvat, de principiu și prin decizia nr. 43 din 7 februarie 2001 a Curții Constituționale.

2. Recursul declarat de contestatori este nul conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., întrucât recurenții nu au depus motivele de recurs, deși decizia recurată le-a fost comunicată la 14 octombrie 2002. Recursul declarat de APAPS este, însă, întemeiat pentru motivul invocat referitor la încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii. Prin încheierea din 8 ianuarie 2002 prima instanță a încuviințat expertiză tehnică și a stabilit obiectivele: „identificarea terenului în raport de actele depuse de părți, stabilirea situației sale, dacă poate fi retrocedat și dacă nu cuantumul despăgubirilor bănești care s-ar cuveni reclamanților”, în lipsa chematei în garanție - APAPS.

Aceasta, prin întâmpinarea din 4 februarie 2002 arată că „în cazul în care societățile comerciale care au în patrimoniu imobile privatizate, măsurile reparatorii sunt numai cele din art. 27 și nu restituirea în natură”, iar, în speță „APAPS nu poate acorda decât acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital”, dacă imobilul a fost preluat cu titlu valabil. La data de 19 februarie 2002 s-a depus raportul de expertiză tehnică, în care se arată, în esență, că: - „am identificat terenul pe amplasamentul arătat de procuratorul domnului M. M., ...are dimensiunile 188,60 m x 9,57 m”, - „prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.289 FPS vinde Asociației „M.” S.A. 79.215 acțiuni, în anexă figurând sediul Viișoara cu teren de 13.404,3 mp.”, -„voi evalua terenul conform art. 6 din H.G.

nr. 834/1991 … reactualizat la cursul leu/dolar, rezultând 160.237 lei/mp x 1805 mp. = 289.227.785 lei”. Pentru efectuarea raportului de expertiză chemata în garanție nu a fost citată cu respectarea dispozițiilor art. 208 C. proc. civ., ceea ce constituie o garanție a dreptului la apărare a părților, cărora li se crează posibilitatea de a da expertului explicații și lămuriri și, totodată, de a-i cere să facă toate constatările legate de obiectivele expertizei. Pe de altă parte, recurentei APAPS, lipsă la termenele din 19 februarie 2002, când s-a depus expertiza și la cel din 12 martie 2002, când procesul s-a judecat, nu i s-a comunicat nici raportul de expertiză, astfel că susținerea sa este întemeiată.

Cu toate acestea, prima instanță a obligat APAPS, conform art. 34 și art. 35 din Legea nr. 10/2001 ca, în 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, „să emită în favoarea contestatorilor acțiunile” la valoarea din expertiza tehnică, aceea de 287.227.785 lei, soluție confirmată în apel. Drept consecință, decizia va fi casată, iar cauza, conform art. 312 și art. 313 C. proc. civ. se va trimite instanței de apel pentru rejudecare, cu respectarea dispozițiilor procedurale și a celor din Legea nr. 10/2001. PENTRU

ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Constată nul recursul declatrat de contestatorii M. M. și M.D.O. împotriva deciziei nr. 48 din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Bacău. Admite recursul declarat de chemata în garanție APAPS împotriva aceleiași decizii pe care o casează și trimite cauza instanței de apel pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3666/2010
3. Instanța de apel a greșit și pentru că nu a stabilit valoarea de inventar a terenului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru a putea verifica, conform Normelor metodologice, care este valoarea acestuia în raport cu valoa
ÎCCJ 2003-06-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2692/2003
În contra acestei decizii au declarat recurs, reclamanții G.C.prin procuratorul G.V.S., B.S.și G.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie și susținând, în esență, că instanța a respins nejustificat probele deținute de aceștia cons
ÎCCJ 2010-02-23
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1169/2010
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 10 din 13 septembrie 2001, Consiliul de administrație al SC V. SA, a respins cererea - formulată de notificatorii M.N. și M.C., în baza
ÎCCJ 2009-02-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1665/2009
. Prin decizia civilă nr. 2640 din 31 martie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtă, a casat hotărârile și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, reținând că atâta timp cât imobilul în liti
ÎCCJ 2010-06-14
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3677/2010
prezent doar suprafața de 179,20 mp, astfel cum a identificat expertiza topo. Or, în anul 2002 când s-a evaluat terenul și s-a procedat la o reașezare a structurii capitalului social și în raport de evaluarea terenului, structura acționaria
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă