ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1126/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Petiționara SC N. Iași a solicitat,

pe calea acțiunii în anulare, desființarea hotărârii arbitrale nr. 33 din 6

august 2001, pronunțată de Comisia de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie Brașov, prin care a fost admisă cererea reclamantei H. SA.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

314/R din 7 mai 2002, a respins acțiunea, reținând, în esență, că modalitatea

încheierii contractului prin corespondență nu este condiționată de semnarea

acestuia, ci manifestarea de voință se realizează prin acceptarea ofertei. În

asemenea situație, acțiunea în anulare nu poate fi încadrată într-una din

situațiile prevăzute de art. 364 C. proc. civ.

Împotriva hotărârii judecătorești,

astfel pronunțate, petiționara a declarat recurs, la data de 5 mai 2002,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că, în mod greșit,

a fost sesizat tribunalul arbitral, în condițiile în care nu există o clauză

compromisorie valabilă, care să atribuie litigiul unei astfel de instanțe.

Potrivit art. 343 alin. (1) C. proc. civ., convenția arbitrală se încheie în

scris, sub pedeapsa nulității, iar contractul părților, care include o clauză

compromisorie, nu este semnată de ambele părți.

Critica pe fond a cauzei are în vedere

greșita obligare la daune-interese rezultate din contravaloarea produselor

reparate, penalități de întârziere și cheltuieli de judecată, cât timp, înainte

de introducerea acțiunii în anulare, plățile au fost efectuate.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele ce se vor expune.

Clauza compromisorie este expresia

voinței părților de a renunța la jurisdicția de drept comun. Fie că este

cuprinsă sub forma unei stipulații sau clauze în contractul principal, fie

exprimată printr-un înscris separat, ea privește litigiile ce se vor naște, cu

privire la relațiile contractuale născute între părți și are un caracter

independent. De aceea, problema acțiunii în anularea clauzei compromisorii

poate lua fizionomia unei apărări față de acțiunea principală.

Forma convenției de arbitraj

comportă, însă, discuții, pentru că apare ca o clauză contractuală în

contractul principal, care, în cele mai multe cazuri, se încheie prin

intermediul contractelor tip sau în condiții generale, prin referire la uzurile

codificate sau ca un contract separat, iar unele legislații pretind un înscris

autentic, altele act sub semnătură privată, pentru ca unele să ceară numai

forma orală, ca manifestare de voință.

În convenția europeană asupra

arbitrajului comercial se prevede că, prin convenție de arbitraj, se înțelege o

clauză compromisorie inserată în contract și semnată de către părți ori

conținută într-un schimb de scrisori sau alte comunicări, iar în raporturile

dintre țări, a căror lege nu impune forma scrisă, orice convenție încheiată în formele

permise de aceste legi [art. 1 pct. a)].

Fiind un act consensual, proba

convenției de arbitraj se face prin orice mijloace.

Art. 341 C. proc. civ. precizează că

părțile pot stabili, prin convenție arbitrală sau act scris, încheiat ulterior,

fie prin referire la o anumită reglementare, normele privind constituirea

tribunalului arbitral în procedura de urmat.

Art. 364 C. proc. civ. stabilește

motivele pentru care hotărârea arbitrală poate fi desființată, iar lit. b)

privește soluționarea litigiului în lipsa convenției arbitrale sau în temeiul

unei convenții nule ori inoperante.

Contractul de furnizare nr. 81 din

12 martie 1999, prevedea, la art. XI, clauza compromisorie. Totodată, art. XIII

înlătura orice înțelegere orală anterioară sau ulterioară încheierii lui.

Contractul, însă, nu a fost semnat de ambele părți contractante, iar dacă

efectele, în privința derulării activităților comerciale, s-au produs prin

executarea lucrărilor de reparații, efectele clauzei compromisorii sunt

discutabile.

În privința încheierii contractului

între absenți, acceptarea ofertei reprezintă manifestarea bilaterală a părților

de a naște raporturi juridice între acestea, clauza compromisorie, însă, este o

entitate distinctă, independentă, care trebuie dovedită, în condițiile în care

contractul principal este astfel încheiat, iar dovada se face cu orice mijloc

de probă.

Faptul că beneficiara comenzilor a

semnat anexele la contract nu asigură suficiența probatorie pentru existența

acordului de voință, de a renunța la jurisdicția de drept comun, pentru a

supune viitorul lor litigiu instanței private.

De aceea, constatând insuficiența

probelor privind competența de soluționare a litigiului părților, în temeiul

dispozițiilor art. 313 C. proc. civ., pentru corecta aplicare a legii, Curtea

va casa decizia nr. 314 din 7 mai 2002, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, cu

trimitere spre rejudecare, pentru administrarea probelor privind existența

clauzei compromisorii.

Celelalte critici urmează a fi avute

în vedere, în condițiile în care se va relua judecata fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta SC N. SA Iași, împotriva deciziei nr. 314 din 7

mai 2002 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

pe care o casează și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 21 februarie 2003.