ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1834/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la 7 iulie 1999, la

Tribunalul București, reclamanta B.R.D. SA - G.S.G. București, a chemat în

judecată pârâtul, Ministerul Finanțelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să fie obligat la plata sumei de 7.107.925.344 lei, reprezentând rate

credit, dobânzi și comisioane, pentru creditul garantat de pârât cu scrisoare

de garanție, iar, în continuare, să fie obligat la plata sumelor reprezentând dobânzi

și comisioane, până la completa achitare a debitului, plus cheltuieli de

judecată.

În motivarea pretențiilor sale, reclamanta arată că,

în baza contractului de credit nr. 60362 din 2 august 1996, prin B.R.D. SA, sucursala

Satu Mare, a acordat un credit de 28.000.000.000 lei pe termen de 12 luni, A.N.P.A.

Satu Mare (în prezent, C.R.C. Satu Mare).

Creditul s-a acordat în baza H.G. nr. 527/1996,

pentru achiziționarea de grâu de panificație din recolta anului 1996, cu

garanție a statului, prin Ministerul de Finanțe, și a fost garantat cu

scrisoarea de garanție nr. 190/527 din 1 august 1996, emisă de Ministerul

Finanțelor în favoarea B.R.D. SA, precum și prin gaj, fără deposedare asupra

stocului de grâu achiziționat din credit, conform art. 480 alin. (4) C. com.

Prin sentința civilă nr. 4260 din 17 septembrie 1999,

Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei, B.R.D.

SA – G.S.G., pârâtul, Ministerul Finanțelor, fiind obligat să-i plătească suma

de 7.107.925.344 lei, reprezentând rate credit, dobânzi și comisioane, precum

și în continuare dobânzi și comisioane, până la achitarea debitului și,

respectiv, 79.344.453 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de Ministerul Finanțelor, împotriva

sentinței menționate, a fost admis de Curtea de Apel București, secția comercială,

prin decizia civilă nr. 917 din 20 martie 2003, hotărârea instanței de fond

fiind desființată, iar pe fond, s-a respins acțiunea.

În pronunțarea acestei decizii, s-a reținut că,

urmare a Legii nr. 33/1998 și O.U.G. nr. 47/1998, au fost stinse toate

obligațiile de plată ale A.N.P.A. către societățile finanțatoare, inclusiv

către B.R.D.

Recursul declarat de reclamantă, împotriva deciziei

instanței de apel, a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 2239 din 11 aprilie 2001, hotărârea atacată fiind

casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținându-se, în esență, că

Ministerul Finanțelor rămâne răspunzător pentru neplata creditului garantat,

credit care nu putea să intre sub incidența Legii nr. 33/1998.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, prin decizia nr. 71 din 27 martie 2002, a respins, ca nefondat,

apelul pârâtului, Ministerul Finanțelor, confirmând hotărârea instanței de fond,

de obligare a acestuia la plata sumelor solicitate prin acțiune.

S-a reținut, în pronunțarea acestei hotărâri, că, în

condițiile în care beneficiarul A.N.P.A. este în imposibilitate să ramburseze

creditul, conform notei de constatare B.R.D., Ministerul Finanțelor din 19

aprilie 1999, în calitate de garant, în temeiul art. 42 C. com., va răspunde

pentru obligațiile asumate prin scrisoarea de garanție nr. 190/527 din 1 august

1996.

Împotriva acestei ultime hotărâri, pârâtul,

Ministerul Finanțelor, a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea legii.

Recurenta a invocat Legea nr. 33/1998, pentru

aprobarea O.G. nr. 16/1997 (art. 1) potrivit căreia „pierderile înregistrate de

A.N.P.A. R.A. din activitatea anilor 1994, 1995 și 1996, potrivit bilanțului

contabil încheiat la 31 decembrie 1996, se vor regulariza în 1997”.

S-a mai invocat O.U.G. nr. 47/1998, mai precis

dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), potrivit cărora dobânzile bancare

înregistrate de B.R.D. pentru credite A.N.P.A., pe perioada ianuarie 1997 – 8

februarie 1998, se preiau la stat.

Recurenta a criticat decizia curții de apel și pe

considerentul că răspunderea Ministerului de Finanțe este subsidiară, astfel

că, în principal, reclamanta trebuia să-și recupereze creanța de la

beneficiarul A.N.P.A. R.A.

Recursul este nefondat.

Prin contractul de credit nr. 60362 din 2 august

1996, reclamanta a acordat A.N.P.A. Satu Mare, în prezent, C.R.C., un credit de

28 miliarde pe termen de 12 luni, pentru achiziționarea de grâu de panificație

din recolta anului 1996, termen final de rambursare, fiind 30 iulie 1997.

Creditul a fost garantat de Ministerul Finanțelor cu

scrisoarea de garanție nr. 190/527 din 1 august 1996.

Invocarea de către recurentă a Legii nr. 33/1998,

preluarea restanțelor din derularea creditului la datoria publică, este fără

temei, întrucât acest act normativ s-a referit (art. 1) la pierderile din

activitatea A.N.P.A. din 1994, 1995 și 1996, potrivit bilanțului încheiat la 31

decembrie 1996.

Or, la 31 decembrie 1996, creditul în litigiu nu a

înregistrat restanțe, ci, s-a desfășurat conform graficului până în aprilie

1997 (termen final, fiind 30 iulie 1997) restanțele fiind înregistrate după

această dată.

Ca urmare, neexistând restanțe la data de 31

decembrie 1996, nu se putea pune problema preluării la datoria publică, în

temeiul Legii nr. 33/1998.

Nu este întemeiată nici critica recurentei în sensul

greșitei chemări în judecată, față de răspunderea subsidiară din scrisoarea de

garanție, reclamanta având obligația acționării, în principal, a beneficiarului

de credite A.N.P.A.

Răspunderea pârâtei se întemeiază pe prevederile art.

42 C. com., potrivit cărora codebitorii sunt ținuți solidar, prezumția de

solidaritate existând și contra fidejusorului, chiar necomerciant, care

garantează o obligație comercială.

În condițiile în care, prin nota de constatare nr. 235

din 19 aprilie 1999, întocmită de părțile în litigiu, rezultă că creditul nu

era achitat, că garanția – stocul de grâu existent la A.N.P.A. – nu era

suficientă și că, rămâne nerecuperată suma de 6.829.000 lei, garantată de

Ministerul Finanțelor, întemeiat reclamanta a solicitat obligarea acestui

garant la plată.

Față de cele de mai sus, hotărârea atacată fiind

legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul,

Ministerul Finanțelor București, împotriva deciziei nr. 71 din 27 martie 2000 a

Curții de Apel București, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 martie

2003.