ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1834/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la 7 iulie 1999, la Tribunalul București, reclamanta B.R.D. SA - G.S.G. București, a chemat în judecată pârâtul, Ministerul Finanțelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat la plata sumei de 7.107.925.344 lei, reprezentând rate credit, dobânzi și comisioane, pentru creditul garantat de pârât cu scrisoare de garanție, iar, în continuare, să fie obligat la plata sumelor reprezentând dobânzi și comisioane, până la completa achitare a debitului, plus cheltuieli de judecată. În motivarea pretențiilor sale, reclamanta arată că, în baza contractului de credit nr. 60362 din 2 august 1996, prin B.R.D.

SA, sucursala Satu Mare, a acordat un credit de 28.000.000.000 lei pe termen de 12 luni, A.N.P.A. Satu Mare (în prezent, C.R.C. Satu Mare). Creditul s-a acordat în baza H.G. nr. 527/1996, pentru achiziționarea de grâu de panificație din recolta anului 1996, cu garanție a statului, prin Ministerul de Finanțe, și a fost garantat cu scrisoarea de garanție nr. 190/527 din 1 august 1996, emisă de Ministerul Finanțelor în favoarea B.R.D. SA, precum și prin gaj, fără deposedare asupra stocului de grâu achiziționat din credit, conform art. 480 alin. (4) C. com. Prin sentința civilă nr. 4260 din 17 septembrie 1999, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei, B.R.D. SA – G.S.G., pârâtul, Ministerul Finanțelor, fiind obligat să-i plătească suma de 7.107.925.344 lei, reprezentând rate credit, dobânzi și comisioane, precum și în continuare dobânzi și comisioane, până la achitarea debitului și, respectiv, 79.344.453 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de Ministerul Finanțelor, împotriva sentinței menționate, a fost admis de Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia civilă nr. 917 din 20 martie 2003, hotărârea instanței de fond fiind desființată, iar pe fond, s-a respins acțiunea. În pronunțarea acestei decizii, s-a reținut că, urmare a Legii nr. 33/1998 și O.U.G. nr. 47/1998, au fost stinse toate obligațiile de plată ale A.N.P.A. către societățile finanțatoare, inclusiv către B.R.D. Recursul declarat de reclamantă, împotriva deciziei instanței de apel, a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2239 din 11 aprilie 2001, hotărârea atacată fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, reținându-se, în esență, că Ministerul Finanțelor rămâne răspunzător pentru neplata creditului garantat, credit care nu putea să intre sub incidența Legii nr. 33/1998.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 71 din 27 martie 2002, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului, Ministerul Finanțelor, confirmând hotărârea instanței de fond, de obligare a acestuia la plata sumelor solicitate prin acțiune. S-a reținut, în pronunțarea acestei hotărâri, că, în condițiile în care beneficiarul A.N.P.A. este în imposibilitate să ramburseze creditul, conform notei de constatare B.R.D., Ministerul Finanțelor din 19 aprilie 1999, în calitate de garant, în temeiul art. 42 C. com., va răspunde pentru obligațiile asumate prin scrisoarea de garanție nr. 190/527 din 1 august 1996. Împotriva acestei ultime hotărâri, pârâtul, Ministerul Finanțelor, a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că decizia atacată a fost pronunțată cu încălcarea legii. Recurenta a invocat Legea nr. 33/1998, pentru aprobarea O.G. nr. 16/1997 (art. 1) potrivit căreia „pierderile înregistrate de A.N.P.A. R.A. din activitatea anilor 1994, 1995 și 1996, potrivit bilanțului contabil încheiat la 31 decembrie 1996, se vor regulariza în 1997”. S-a mai invocat O.U.G. nr. 47/1998, mai precis dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2), potrivit cărora dobânzile bancare înregistrate de B.R.D. pentru credite A.N.P.A., pe perioada ianuarie 1997 – 8 februarie 1998, se preiau la stat. Recurenta a criticat decizia curții de apel și pe considerentul că răspunderea Ministerului de Finanțe este subsidiară, astfel că, în principal, reclamanta trebuia să-și recupereze creanța de la beneficiarul A.N.P.A.

R.A. Recursul este nefondat. Prin contractul de credit nr. 60362 din 2 august 1996, reclamanta a acordat A.N.P.A. Satu Mare, în prezent, C.R.C., un credit de 28 miliarde pe termen de 12 luni, pentru achiziționarea de grâu de panificație din recolta anului 1996, termen final de rambursare, fiind 30 iulie 1997. Creditul a fost garantat de Ministerul Finanțelor cu scrisoarea de garanție nr. 190/527 din 1 august 1996. Invocarea de către recurentă a Legii nr. 33/1998, preluarea restanțelor din derularea creditului la datoria publică, este fără temei, întrucât acest act normativ s-a referit (art. 1) la pierderile din activitatea A.N.P.A. din 1994, 1995 și 1996, potrivit bilanțului încheiat la 31 decembrie 1996. Or, la 31 decembrie 1996, creditul în litigiu nu a înregistrat restanțe, ci, s-a desfășurat conform graficului până în aprilie 1997 (termen final, fiind 30 iulie 1997) restanțele fiind înregistrate după această dată.

Ca urmare, neexistând restanțe la data de 31 decembrie 1996, nu se putea pune problema preluării la datoria publică, în temeiul Legii nr. 33/1998. Nu este întemeiată nici critica recurentei în sensul greșitei chemări în judecată, față de răspunderea subsidiară din scrisoarea de garanție, reclamanta având obligația acționării, în principal, a beneficiarului de credite A.N.P.A. Răspunderea pârâtei se întemeiază pe prevederile art. 42 C. com., potrivit cărora codebitorii sunt ținuți solidar, prezumția de solidaritate existând și contra fidejusorului, chiar necomerciant, care garantează o obligație comercială. În condițiile în care, prin nota de constatare nr. 235 din 19 aprilie 1999, întocmită de părțile în litigiu, rezultă că creditul nu era achitat, că garanția – stocul de grâu existent la A.N.P.A.

– nu era suficientă și că, rămâne nerecuperată suma de 6.829.000 lei, garantată de Ministerul Finanțelor, întemeiat reclamanta a solicitat obligarea acestui garant la plată. Față de cele de mai sus, hotărârea atacată fiind legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, Ministerul Finanțelor București, împotriva deciziei nr. 71 din 27 martie 2000 a Curții de Apel București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 martie 2003.