ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 664/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 664/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
La ordine pronunțarea asupra recursului declarat de
contestatorul N.F. împotriva deciziei civile nr. 63 din 10 mai 2002 a Curții de
Apel Cluj – Secția Civilă.
Dezbaterile au
fost consemnate în încheierea cu data de 29 ianuarie 2003 care face parte
integrantă din prezenta, iar pronunțarea s-a amânat la 13 februarie 2003 și
apoi la 20 februarie 2003.
C U R T E A
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 22
noiembrie 2001 N.F., în calitate de moștenitor al defunctului său tată N.F.a
chemat în judecată p e Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca și pe
Primarul Municipiului Cluj-Napoca solicitând anularea dispoziției nr. 2675/2001
din 18 octombrie emisă de primar și obligarea pârâților la restituirea în
natură a apartamentului nr. 2 și a terenului în suprafață de 377 m.p. situate
în Cluj-Napoca, strada Mărășești nr. 2, înscris în CF 28129 individuală și CF
28127 colectivă, nr.top. 5447/2/II.
Invocând în
drept prevederile art. 12 și 24 din Legea nr. 10/2001 reclamantul a arătat, că
a trimis notificare Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca și a cerut
restituirea imobilului (teren și construcție), trecut în proprietatea statului
în baza unei hotărâri penale, prin care tatăl său a fost condamnat pentru
infracțiunea de speculă la 4 ani închisoare aplicându-i-se și pedeapsa
complimentară a confiscării totale a averii mobile și imobile. Deși imobilul
(teren și construcție), este liber, nefiind vândut chiriașilor, arată în
continuare reclamantul, prin dispoziția a cărei anulare a solicitat-o, Primarul
municipiului Cluj-Napoca I-a respins cererea de restituire în natură, cu
încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 12 și 7 din lege.
Sesizat cu
soluționarea cauzei, Tribunalul Cluj – Secția Civilă, prin sentința nr. 32/7
februarie 2002 a respins acțiunea, considerând-o nefondată față de pârâtul
Primarul municipiului Cluj-Napoca. Față de Consiliul local al municipiului
Cluj-Napoca acțiunea s-a respins pe baza excepției lipsei calității procesuale
pasive, acesta neavând atribuții în domeniul acordării măsurilor reparatorii
prevăzute de Legea 10/2001.
A reținut în
esență instanța, că dispoziția atacată de reclamant, a fost emisă cu
respectarea prevederilor art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, imobilul în litigiu
nefăcând obiectul art. 2 lit. b din lege întrucât antecesorul acestuia a fost
condamnat pentru speculă, și nu pentru infracțiuni de natură politică prevăzute
de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul
totalitar comunist. S-a mai motivat de instanța de fond, că normele cuprinse în
art.12 pct. 1 și art. 27 din Legea nr.10/2001 nu conțin prevederi de excepție
față de dispozițiile art. 2 alin. 1 din lege, care stabilesc ce se înțelege
prin imobile preluate în mod abuziv.
Apelul
formulat de petiționar împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a
fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 63/2002 pronunțată de Curtea de Apel
Cluj – Secția Civilă la data de 10 mai 2002, menținându-se sentința atacată.
Împotriva
acestei decizii N.F. a declarat recurs, prin notele scrise prevăzând temeiul de
drept ce constă în art. 304 pct. 9 și 10 Cod procedură civilă.
Recurentul a
criticat instanța de apel imputându-I că a respins apelul cu motivarea sumară
privind neîncadrarea în prevederile art. 2 lit. b din Legea nr. 10/2001 fără să
analizeze apărarea potrivit căreia imobilul ar fi fost preluat cu titlu, așa
cum a fost invocată în motivele de apel, respectiv, încadrarea perfectă în
dispozițiile art. 12 și art. 27 din lege, care reglementează în mod expres
situația imobilelor preluate cu titlu valabil și a modalității de restituire.
Recursul este
nefondat.
În sentința
primei instanțe menținută în apel, au fost amplu analizate aspectele invocate
de recurent.
Astfel, s-a
reținut în mod corect că imobilul în litigiu (teren și construcție) nu se
încadrează nici în celelalte situații prevăzute în art. 2 la alin. 1 lit. a și
c – h din lege, care fac trimitere la imobilele preluate de către stat cu sau
fără titlu valabil, respectiv, cu respectarea sau încălcarea actelor normative
în vigoare la data trecerii în proprietatea statului, în baza unor legi expres
prevăzute, ori a unor acte de dispoziție ale organelor puterii sau
administrației de stat emise la rândul lor, în baza unor acte normative
edictate în perioada de referință. S-a conchis în final că normele cuprinse în
art. 12 pct. 1 și art. 27 din lege nu conțin prevederi de excepție față de
dispozițiile art. 2 alin. 1 care stabilesc ce se înțelege prin imobile preluate
în mod abuziv.
Într-adevăr
art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile
preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, prevede
obligația restituirii, de regulă în natură a imobilelor preluate în mod abuziv
de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în
perioada respectivă.
Legea prevede
în mod expres, la art. 2 alin. (1) ce se înțelege prin imobile preluate în mod
abuziv, lit. b enumerând imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare
a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură
politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției
față de sistemul totalitar comunist, ceea ce nu este cazul în speță.
Coroborând
textele citate, se constată și reține, că soluția pronunțată de instanța de
apel este legală și temeinică.
În consecință
recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de N.F. împotriva
deciziei nr. 63 din 10 mai 2002 a Curții de Apel Cluj – Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 februarie 2003.