ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 698/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 28 septembrie 2000, reclamantul B.D. a solicitat anularea deciziei nr. 422

din 15 septembrie 2000, a Direcției Generale a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Olt, reîncadrarea în muncă, în funcția deținută anterior

emiterii deciziei, obligarea pârâtei, la plata drepturilor bănești actualizate,

de la data desfacerii contractului său de muncă și până la reîncadrarea

efectivă, obligarea acesteia la plata daunelor morale și a cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii, se

menționează că măsura desfacerii contractului de muncă în temeiul art. 130 lit.

a) C. muncii, a fost dispusă de o persoană fără calitate, încălcându-se

dispozițiile art. 92 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

Se arată că decizia a fost emisă și

semnată de Directorul general al Direcției Generale a Finanțelor Publice și

Controlului Financiar de Stat Olt, care nu are competența legală de a emite

decizii de angajare, transferare, delegare, detașare ori încetarea activității,

nici unei categorii de personal din cadrul Gărzii Financiare.

În cel de-al doilea motiv al

acțiunii, se învederează faptul că decizia atacată s-a emis cu încălcarea

dispozițiilor art. 92 lit. d) din Legea nr. 189/1999, deoarece în cadrul Gărzii

Financiare nu s-au redus posturi de comisari, decizia fiind dată, numai în

scopul înlăturării unor persoane incomode din conducerea secției Olt a Gărzii

Financiare și Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar

de Stat.

Petentul arată faptul că abuzul și

nelegalitatea măsurii este dovedită de prevederile art. 7 alin. (4) din H.G.

nr. 447/1997, care exclud în mod expres posturile aferente activității Gărzii

Financiare, din numărul maxim de posturi al Ministerului Finanțelor.

Se motivează, de asemenea, acțiunea

prin faptul că intimata a încălcat, și a doua obligație prevăzută cumulat de

art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, neaducând la cunoștința Agenției

Naționale a Funcționarilor Publici, măsura care urma să fie luată, situație în

care Agenția Națională a Funcționarilor Publici nu a făcut nici o ofertă pe

care petentul să o refuze, cu atât mai mult, cu cât, petentul ar fi putut să

opteze pentru unul din cele trei posturi vacante din cadrul structurilor de

audit ale Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de

Stat Olt, în care au fost încadrate ulterior alte persoane dinn afara

instituției publice.

În continuarea motivării se arată că

pârâta a stabilit criteriile de restructurare și ordinea de importanță a

acestora, în mod discreționar și abuziv, omițând în mod voit să stabilească, și

un punctaj numeric aferent fiecărui criteriu, alegerea persoanelor care urmau

să fie înlăturate, neavând la bază decât subiectivismul și liberul arbitru al

comisarului șef de secție și al Directorului general al Direcției Generale a

Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt.

Tribunalul Olt, secția comercială și

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 79 din 20 noiembrie 2000,

a admis cererea reclamantului, a dispus anularea deciziei atacate, reintegrarea

acestuia în funcția deținută anterior și obligarea la plata drepturilor bănești

pe perioada de la desfacerea contractului de muncă, până la reintegrarea cu

reactualizare la data executării, respingând ca neîntemeiat, capătul de cerere

privind acordarea daunelor morale.

Prin decizia nr. 61 din 20 martie

2001, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a admis

recursul pârâtei, a casat sentința nr. 73/2000 și a trimis cauza spre

competentă soluționare, Curții de Apel Craiova, reținând, în esență, că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 188/199 și cele ale art. 3 pct. 1

C. proc. civ.

Rejudecând cauza în fond după

casare, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin

sentința nr. 318 din 23 mai 2001, a admis acțiunea reclamantului, a anulat

decizia atacată și a obligat pârâta să-l reintegreze pe acesta și să-i

plătească drepturile bănești aferente perioadei de la emiterea deciziei și până

la reintegrarea sa.

Pentru a se pronunța în sensul

arătat, instanța de fond a reținut că decizia atacată a fost emisă cu

încălcarea dispozițiilor art. 92 lit. d) din Legea nr. 188/1999, precum și ale

art. 7 alin. (4) și art. 10 lit. m) din Regulamentul de organizare și

funcționare a Gărzii Financiare.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Direcția Generală a Finațelor Publice Olt, în nume propriu și

pentru Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, prin motivele de recurs

formulate în cauză, se susține că instanța de fond a reținut greșit că

Directorul general al Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt nu are

competența legală să desfacă contractul de muncă al unui comisar al Gărzii

Financiare, secția Olt, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 92 lit. d)

din Legea nr. 188/1999, în loc de prevederile art. 133 pct. 1 C. muncii, pe

care, de altfel, pârâta le-a și respectat, fără, însă, să constate că

diferitele boli de care suferă reclamantul, îl fac incompatibil cu funcția de

comisar.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat.

Intimatului B.D., astfel cum s-a

arătat, i s-a desfăcut contractul de muncă din funcția de comisar principal în

cadrul Gărzii Financiare Olt, conform art. 130 alin. (1) lit. a) C. muncii, cu

începere de la 15 septembrie 2000, prin decizia nr. 422 din 15 septembrie 2000,

emisă de Directorul general al Direcției Generale a Finanțelor Publice Olt.

La emiterea deciziei s-au avut în

vedere, printre altele, Ordinul ministrului finanțelor nr. 450/1999, privind

organizarea și funcționarea direcțiilor generale și unităților subordonate și

Ordinul nr. 730/2000, al aceluiași ministru, prin care s-a aprobat numărul maxim

de posturi – de 550 – pentru aparatul propriu și unitățile subordonate,

începând cu 1 iulie 2000.

Intimatul a contestat decizia,

susținând, în special, că s-a emis de către o persoană fără calitate, situație

ce nu poate fi reținută ca reală.

Contractul de încadrare în muncă a

intimatului, în calitate de comisar la Garda Financiară, secția Olt, s-a

încheiat între acesta și recurentă, iar în confomitate cu Regulamentul de

organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice și

controlului financiar de stat, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor nr.

450/1999, în componența acestora intră și Garda Financiară din județul

respectiv, directorului general al direcțiilor generale județene fiindu-i

subordonat, și personalul Gărzii Financiare.

Ca atare, primul motiv de recurs

invocat de recurenta-pârâtă apare ca fiind întemeiat, decizia prin care a

încetat calitatea de comisar a intimatului, emițându-se de o persoană care avea

o astfel de calitate.

Dar, Curtea reține că decizia s-a

emis cu încălcarea unor dispoziții ale Legii nr. 188/1999, privind Statutul

funcționarilor publici.

Conform prevederilor art. 2 alin.

(1) din lege, „Funcționar public este persoana numită într-o funcție publică”,

iar alin. 2 al articolului menționat prevede că „În sensul prezentei legi,

totalitatea funcționarilor publici din autoritățile și instituțiile publice

constituie corpul funcționarilor publici”.

Ca atare, persoanelor care fac parte

din corpul funcționarilor publici, li se vor aplica dispozițiile Legii nr. 188/1999,

privind Statutul funcționarilor publici, așa cum, de altfel, prevede expres

art. 5 alin. (1) din lege.

În schimb, conform tot art. 5 din

lege, persoanele numite sau alese în funcții de demnitate publică, intră sub

incidența ei, iar personalul din aparatul de lucru al autorităților și

instituțiilor publice care efectuează activități de

secretariat-administrativ-protocol, gospodărire, întreținere-reparații și

deservire, nu are calitatea de funcționar public, ci este angajat cu contract

individual de muncă și i se aplică legislația muncii.

Nu poate fi contestat faptul că un

comisar din cadrul Gărzii Financiare, îndeplinind o funcție publică de

autoritate, nu intră în categoria funcționarilor publici.

Susținerea recurentului că în cauză

nu ar fi incidente prevederile Legii nr. 188/1999, pentru că intimatul nu a

depus jurământul conform art. 55 din lege, nu poate fi reținută, pentru că,

indiferent dacă a depus sau nu jurământul, până la data eliberării din funcție,

nu pentru acest motiv a fost eliberat, iar până la acea dată a îndeplinit

efectiv funcția de comisar și nu e vina sa că nu a fost solicitat să depună

jurământul, cu toate că legea a intrat în vigoare încă de la 7 ianuarie 2000.

Neîntemeiată este și susținerea că

pentru a se încadra în numărul maxim de posturi (550 în total), pentru direcția

generală județeană și unitățile subordonate, s-a impus reducerea și a unor

posturi de comisar la Garda Financiară, secția Olt.

Dar, conform art. 7 alin. (4) din

H.G. nr. 447/1997, posturile aferente Gărzii Financiare se stabilesc separat

prin ordin al ministrului finanțelor, însă ministrul finanțelor nu a emis un

astfel de ordin, ci, prin Ordinul nr. 730/2000, s-a aprobat numărul maxim de

posturi pentru direcțiile generale județene și unitățile subordonate, număr în

care nu putea fi inclus personalul secției Olt a Gărzii Financiare.

Mai mult, prin adresa nr. 80325 din

31 mai 2000, a Ministerului Finanțelor, s-a transmis ca în cadrul Gărzii

Financiare, secția Olt, să se desființeze un post de șofer, posturile de dactilografe,

un post de comisar șef secție adjunct și un post de comisar șef divizie,

ultimii doi urmând să fie menținuți în funcții de execuție (deci comisari).

Ca atare, susținerea recurentei că

eliberarea din funcție a intimatului s-a făcut ca urmare a reducerii numărului

de comisari, nu este adevărată.

Deci, decizia contestată este

nelegală, pentru că recurenta nu a respectat prevederile art. 92 lit. d) din

Legea nr. 188/1999, privitoare la eliberarea din funcție, pentru faptul că a

existat o reducere de personal, ca urmare a reorganizării, prin reducerea unor

posturi de natura celui ocupat de intimat, pentru că nu a existat efectiv o

astfel de reducere.

Dar, decizia este nelegală și pentru

că, în temeiul aceluiași text de lege, recurenta trebuia ca anterior emiterii

deciziei, să se adreseze Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru a

solicita oferte de posturi libere ce ar putea fi indicate intimatului, oferte

pe care apoi acesta să le fi refuzat.

Nu s-a făcut dovada existenței unei

astfel de solicitări, nici a posturilor oferite intimatului, de Agenția

Națională a Funcționarilor Publici și nici a refuzului intimatului.

Printr-un ultim motiv de recurs,

recurenta se referă la împrejurarea că intimatul nu poate ocupa funcția de

comisar, pentru că suferă de diferite boli care îl fac incompatibil cu această

funcție.

Nici acest motiv de recurs nu este

fondat, pentru că din analiza certificatelor de concediu medical, depuse în

copie la dosar, nu rezultă că bolile de care suferă intimatul, l-ar face incompatibil

să îndeplinească funcția de comisar la Garda Financiară, în condiții

corespunzătoare.

De altfel, ca temei al încetării

activității intimatului, invocat în decizia contestată, nu este

incompatibilitatea cu funcția de comisar, pentru că ar suferi de diferite boli,

ci reducerea unor posturi de natura celui ocupat de acesta și care, așa cum s-a

menționat mai sus, nu a avut loc în realitate.

De altfel, potrivit deciziei nr. 423

din 10 septembrie 2001, a Directorului general al Direcției Generale a Finanțelor

Publice Olt, începând cu 10 septembrie 2001, intimatul-reclamant a fost

reîncadrat la Garda Financiară, secția Olt, fiind numit în funcția publică de

comisar categoria A, clasa I, gradul 1.

Prin urmare, se va respinge recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, în nume propriu, cât și

pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței nr. 318 din 23 mai

2001, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 februarie 2003.