ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 386/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 17 ianuarie 2005, D.F. a

chemat în judecată Autoritatea Națională de Control, Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Olt, solicitând

anularea protocolului nr. 615.639/2003, încheiat de cele două autorități

publice (pentru preluarea prin transfer în interesul serviciului sau transfer,

a mai multor funcționari publici), precum și a deciziei nr. 59 din 20 ianuarie

2004, emisă de ultima pârâtă, ca nelegale.

De asemenea, a cerut obligarea

pârâților, să-i recunoască calitatea „de angajat cu contract de muncă” pe

durată nedeterminată, în funcția de comisar în cadrul Gărzii Financiare, secția

Olt.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că pe baza protocolului încheiat între primii doi pârâți, a fost trecut

din funcția de comisar superior, clasa I, al Gărzii Financiare, secția Olt, în

funcția de consilier superior, clasa I, în cadrul pârâtei Direcția Generală a

Finanțelor Publice a județului Olt.

În opinia sa, prin ambele acte juridice

contestate, i s-a cauzat o vătămare gravă a dreptului la muncă, recunoscut de

lege.

Prin sentința civilă nr. 195 din 6

mai 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal,

a respins acțiunea, ca tardiv formulată.

Instanța a reținut că soluția

respectivă se impune, deoarece protocolul a cărei anulare s-a cerut, a fost

încheiat la sfârșitul anului 2003, și de existența lui reclamantul a luat

cunoștință la data de 24 ianuarie 2004, așa încât introducerea acțiunii, abia

la 17 ianuarie 2005, s-a făcut cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

S-a apreciat, totodată, că nu există

motive temeinice pentru aplicarea în speță a prevederilor art. 11 alin. (2) din

această lege și chiar dacă reclamantul a făcut dovada exercitării recursului

administrativ prevăzut de art. 5 al Legii nr. 29/1990, la 23 februarie 2004,

termenele stabilite s-au împlinit în cursul lunii aprilie 2004.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul D.F.

Recurentul a susținut că în mod

eronat curtea de apel a soluționat litigiul, pe baza excepției de tardivitate a

introducerii acțiunii. Că în realitate, data încheierii protocolului supus

controlului jurisdicțional este aceea care a fost menționată pe ultima filă a înscrisului,

anume 22 ianuarie 2004.

În principal, s-a cerut casarea

sentinței și trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru judecarea ei în

fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii,

astfel cum a fost formulată.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor expune în continuare.

Protocolul nr. 615.639/2003 a fost

încheiat de ministrul finanțelor publice și ministrul delegat pentru

coordonarea autorităților de control, în vederea preluării de către Garda

Financiară, a personalului, a unor drepturi și obligații ce aparțineau la acea

dată, Ministerului Finanțelor Publice. El consemnează o măsură luată prin

acordul realizat de cei doi miniștrii, în temeiul art. 2 alin. (1) și art. 18

din O.U.G. nr. 91/2003 și art. 84 din Legea nr. 188/1999, cu modificările și

completările ulterioare.

Actul în sine nu produce efecte

juridice proprii, distincte de cele ale actelor a căror aplicare o face și

deci, el nu poate fi contestat pe care directă la instanțele de contencios administrativ.

Actul administrativ de autoritate,

despre care reclamantul a afirmat că îi vatămă un drept subiectiv legitim,

susceptibil a forma obiectul acțiunii în anulare, îl constituie, însă, decizia

nr. 59 din 20 ianuarie 2004, a Direcției Generale a Finanțelor Publice a

județului Olt.

Din însăși conținutul acțiunii,

rezultă că decizia respectivă i-a fost înmânată lui D.F., sub semnătură, în

ziua de 24 ianuarie 2004. El s-a adresat Comisarului general al Gărzii

Financiare, cu un memoriu, la data de 23 ianuarie 2004, exprimându-și

nemulțumirea cu privire la măsura de modificare unilaterală a raportului său de

serviciu.

Se constată, așadar, că nu a existat

o plângere prealabilă adresată de reclamant, autorității publice emitente sau

autorității ierarhic superioare, pentru revocarea în tot sau în parte a actului

administrativ unilateral, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în

vigoare la data sesizării instanței.

Pe de altă parte, față de data

emiterii actului administrativ, dar și de data la care expirase termenul legal

pentru rezolvarea memoriului, acțiunea în anularea introdusă la 17 ianuarie

2005, era în adevăr tardivă.

Ținând seama de această împrejurare,

dar și de lipsa unor motive temeinice care să atragă incidența în prezenta

cauză a dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ,

[referitoare la posibilitatea introducerii cererii, peste termenul de 6 luni

prevăzut în alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de la data emiterii actului],

fără temei se susține în recurs că acțiunea a fost introdusă în termen.

Față de considerentele expuse în

prezenta decizie, care parțial vor substitui motivarea din sentință, urmează a

se respinge recursul reclamantului.

Văzând și dispozițiile art. 5 din

Legea nr. 29/1990, în vigoare la data emiterii deciziei nr. 59/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.F.

împotriva sentinței nr. 195 din 6 mai 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.