Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2003
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3643/2003

HOTĂRÂRE
04.11.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3643/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 651/2002, reclamantele V.E., R.A. și M.E., în contradictoriu cu Consiliul Județean Covasna și SC P. SA Sfântu Gheorghe, au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria CV nr. 0003 din 29 august 1994, eliberat de Consiliul Județean Covasna și a planului de dezmembrare – anexă, acte prin care s-a constituit dreptul de proprietate al pârâtei SC P. , înscris inițial în C.F. 5014 Zagon, sub numărul topografic 2380/1/2/2381, 2382 proprietatea autoarei S.J., născută Bartha, transnotată ulterior în C.F. 5444 Zagon.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin sentința civilă nr. 1340/1998 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, s-a dispus retrocedarea imobilului de mai sus, anularea încheierilor de intabulare, prin care statul și-a înscris dreptul de proprietate și restabilirea situației anterioare în Cartea Funciară. Societatea pârâtă și-a înscris terenul în C.F. 5444 Zagon. Prin sentința nr. 79/F/CA, s-a respins excepția necompetenței Curții de Apel Brașov, invocată de pârâte. S-a admis acțiunea, s-a dispus anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria C.V. nr. nr.0003 din 29 august 1994 și a planului de dezmembrare – anexă, pentru suprafața de 16.938 mp, înscrisă în C.F. inițial 5014 Zagon, sub nr. topografic 2380/1/2/2381, 2382, transnotată ulterior în C.F.

5444 Zagon. S-a respins cererea privind anularea încheierii nr. 3405/1997 a Judecătoriei Târgu Secuiesc, cu 2.128.000 lei, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere: Prin decizia nr. 196 din 21 ianuarie 2000 a Curții Supreme de Justiție s-a stabilit competența materială în favoarea Curții de Apel Brașov. Pe fondul cauzei s-a reținut că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate de către pârâtă. Împotriva sentinței au declarat recurs Consiliul Județean Covasna și SC T. SRL. Consiliul Județean Covasna a criticat sentința astfel: La data rejudecării fondului, 10 septembrie 2002, erau deja aplicabile prevederile Codului de procedură civilă, modificat prin O.U.G.

nr. 138/2000, O.U.G. nr. 290/2000 și O.U.G. nr. 59/2001, astfel că soluționarea cauzei revenea Tribunalului Covasna, întrucât legea civilă nu ultraactivează. Pe fond, Consiliul Județean Covasna a eliberat, în mod legal, certificatul de atestare a dreptului de proprietate al terenului, întrucât nu a stabilit dreptul de proprietate și a atestat un drept preexistent. Pârâta SC T. SRL, a criticat sentința astfel: Instanța competentă să judece cauza. este Tribunalul Brașov. întrucât la data rejudecării cauzei apăruse O.U.G. nr. 59/2001, iar normele de procedură sunt de imediată aplicare. Pe fondul pricinii a menționat că terenurile în cauză au fost intabulate legal pe numele antecesoarei SC P. SA, iar la momentul apariției Legii nr. 15/1990, se aflau în patrimoniul acesteia.

Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Cu referire la recursul reclamantului Consiliul Județean Covasna: La data rejudecării fondului cauzei, 10 septembrie 2002, erau în vigoare prevederile Codului de procedură civilă, modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, O.U.G. nr. 290/2000 și O.U.G. nr. 59/2001, competența revenind Tribunalului Covasna, normele de procedură fiind de imediată aplicare. În acest mod se va pronunța instanța. prin admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Covasna. Față de soluția ce se va adopta. criticile privind fondul cauzei. nu au a se mai analiza. Cu privire la recursul declarat de SC T. SRL: Primul motiv este identic cu cel invocat în recursul Consiliului Județean Covasna și pentru aceleași considerente, se va admite recursul societății, în sensul menționat mai sus.

Analizarea motivelor privind fondul cauzei, în raport cu soluția ce se va pronunța, nu mai are a fi făcută.

D E C I D E Admite recursurile declarate de Consiliul Județean Covasna, cât și de către SC T. SRL Sfântu Gheorghe, împotriva sentinței civile nr. 79/F/CA din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare, Tribunalului Covasna. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3305/2010
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 144/F din 13 noiembrie 2009, a admis acțiunea formulată de re
ÎCCJ 2010-01-20
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 220/2010
societăți comerciale integral privatizate, SC T. SRL Sf. Gheorghe, a fost transmis în anul 2000, cu actul de vânzare-cumpărare nr. 441 din 10 martie 2000, pârâtei SC N. SRL Zagon, care în atare situație nu are calitate de „unitate deținătoa
ÎCCJ 2006-11-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9602/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 30 iunie 2005, reclamanta M.R.C. a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului situat în
ÎCCJ 2010-10-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4152/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 4 martie 2010 în dosarul nr. 653/305/ 2009, Judecătoria Sfântu Gheorghe a admis cererea formulată de reclamanta B.A.
ÎCCJ 2005-02-22
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1104/2005
abuzivă. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta SC M. SA Sfântu Gheorghe. Recurenta a invocat motive de casare ce vizează deopotrivă, nelegalitatea și netemeinicia soluției, susținând că: - instanța de fond nu a citat în proces SC C.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă