ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4486/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2001 la Tribunalul București, secția a III-a civilă, reclamanții N.M.E., S.L.F., B.D.L. și B.I.G. au chemat în judecată pe pârâta R.A. L. cerând anularea deciziei nr. 74 din 28 septembrie 2001 și restituirea în natură a imobilului situat în București, sector 1. În drept au invocat dispozițiile Legii nr. 10/2001. În motivare au arătat că imobilul a fost preluat abuziv și sunt rude de gradul al III-lea cu defuncta G.O. Prin sentința civilă nr.426 din 23 martie 2002 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis contestația, a anulat decizia nr. 74 din 28 septembrie 2001 și a obligat pârâta să restituie reclamanților imobilul.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că imobilul a fost proprietatea defunctei G.O. (una și aceeași persoană cu G.R.O.) ai cărei succesori sunt reclamanții. Prin sentința civilă nr. 1248/23 decembrie 1952 a Tribunalului Popular Raion Stalin imobilul a trecut în baza Decretului nr. 111/1951 în proprietatea statului în mod abuziv. Acordul încheiat între România și S.U.A. la data de 30 martie 1960 privind reglementarea problemelor financiare în suspensie nu este aplicabil deoarece deposedarea a avut loc anterior dobândirii cetățeniei americane de către G.O. Domeniul de aplicare al acordului privește drepturile și interesele cetățenilor S.U.A. cu cetățenie americană la data efectivă a naționalizării.

Imobilul nu este din categoria celor exceptate de la restituire, deoarece servește de locuință unei persoane care este salariata Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, dar care nu este personal cu rang diplomatic. Împotriva acestei hotărâri A.P.P.S. a formulat apel susținând în esență că reclamanții nu și-au demonstrat calitatea de moștenitori ai proprietarei imobilului, că nu toți pretinșii moștenitori au formulat contestație și că instanța nu a ținut seama de faptul că imobilul revendicat este deținut pe bază de contract de închiriere de Ambasada Marii Britanii la București. Prin decizia nr. 473 A din 22 noiembrie 2002 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a respins apelul.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei, cât și dovada dreptului lor de moștenitor. Locuința revendicată este ocupată de un salariat al ambasadei și nu deservește activitatea propriu-zisă a ambasadei. Împotriva acestei hotărâri pârâta a formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 3, 7, 9, 10 C. proc. civ. și criticând hotărârea în esență pentru că: - decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001 este un act administrativ și ca act administrativ trebuia atacată la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București; - O.G.

nu este una și aceeași persoană cu O.G.R.; - solicitarea nu s-a făcut de către toți moștenitorii ambilor coproprietari; - imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 și situația prevăzută de art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 trebuie constatată de instanța de judecată; - imobilul este închiriat Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord; - reclamanții nu și-au dovedit cu certificat de moștenitor calitatea; - acțiunea este inadmisibilă, putând fi contestate alte decizii decât cea prin care s-a respins solicitarea, cum este speța dedusă judecății. Recursul nu este fondat. Analiza criticilor urmează a se face prin gruparea criticilor care se repetă.

Critica privitoare la faptul că decizia emisă în baza Legii nr.1 0/2001 este un act administrativ și trebuia atacată la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București, nu poate fi primită în raport cu dispozițiile art. 24 alin. (7) și alin. (8) din lege care statuează că persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia, competența de soluționare revenind secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare. Critica privind identitatea autoarei urmează a fi înlăturată. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că G.O. este una și aceeași persoană cu G.O.R. Acest lucru este demonstrat de actele de stare civilă depuse la instanța de fond.

Așa cum reiese din înscrisul aflat la fila 17 al dosarului nr. 536/2003 al Curții Supreme de Justiție, secția civilă Ambasada Britanică a anulat contractul de închiriere pentru acest imobil iar predarea către R.A. A.P.P.S. a avut loc pe data de 21 mai 2002. Așa fiind, invocarea imposibilității restituirii clădirii deoarece este închiriată Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord rămâne lipsită de eficiență. Critica privitoare la faptul că solicitarea nu s-a făcut de toți moștenitorii nu poate fi primită. Soțul autoarei a decedat anterior ei, așa cum rezultă din lucrările dosarului soția moștenindu-l și ulterior aceasta fiind moștenită de reclamanți. Critica privind lipsa certificatului de moștenitor nu poate fi primită, deoarece, conform art. 84 din Legea nr. 36/1995 se eliberează certificate de calitate de moștenitor, iar certificatul de moștenitor se eliberează după restabilirea dreptului de proprietate.

Critica potrivit căreia imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 11/1951 și situația prevăzută de art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 trebuie constatată de instanța de judecată, nu poate avea eficiență în sensul admiterii recursului. Imobilul a intrat în proprietatea statului prin sentința civilă nr. 1248 din 23 decembrie 1952 a Tribunalului Popular Raion Stalin, fiind preluat abuziv. Această situație se încadrează în prevederile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001. În acest caz sunt aplicabile dispozițiile art. 1 pct. (1) din lege, imobilul făcând parte din categoria celor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și care se restituie în condițiile Legii nr. 10/2001.

Așa fiind, recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de R.A. Administrația Patrimoniului de Stat împotriva deciziei 473/A din 22 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă – ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.