ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1076/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

2 iunie 2000, reclamanta S.C. C. Km. O S.R.L., prin reprezentant T.L., a chemat

în judecată pe pârâta M.A.V., C.

M.

și

D.M.D,

solicitând ca, în baza

sentinței civile ce se va pronunța, să se dispună excluderea asociaților

pârâți, motivat de faptul că nu au întreprins demersurile în vederea majorării

capitalului social conform O.G. nr. 32/1997.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 217 lit. a) din Legea nr. 31/1990.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 5682 din 29 septembrie 2000, a respins

acțiunea ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art.

217 pct. 1, lit. a) din Legea nr. 31/1990, aceasta fiind de strictă aplicare,

respectiv, în situația în care asociatul pus în întârziere nu aduce aportul la

care s-a obligat.

Or, O.G. nr. 32/1997, prin care s-a

dispus majorarea capitalului social la 2 milioane lei, nu privește sancțiunea

excluderii, neputând fi considerată o obligație intrinsecă ce și-ar fi asumat-o

asociații.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel reclamanta, criticile vizând modul eronat în care instanța de

fond a interpretat dispozițiile O.G. nr. 32/1997 care statorniceau imperativ

obligativitatea majorării capitalului social, fiind convocați în vederea

aducerii la îndeplinire a acestei reglementări.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 482 din 29 mai 2001, a respins apelul

ca nefondat.

În motivarea soluției date, instanța

de apel a reținut că dispozițiile O.G. nr. 32/1997 au impus obligația majorării

capitalului social, obligație care revine asociaților, dar, prin conținutul

lor, aceste dispoziții nu sunt în măsură să atragă sancțiunea excluderii

întrucât, în speță, asociații nu s-au obligat, ci au fost obligați la această

majorare.

Cu petiția înregistrată la data de 8

august 2001, reclamanta a declarat recurs în termen și legal timbrat, criticile

făcând referire la art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Se susține că s-au încălcat normele

de procedură întrucât asociatul T.L. nu a fost citat, deși deține 30% din

capitalul social, iar în situația admiterii acțiunii ar fi rămas singurul

asociat.

De asemenea, recurenta apreciază că

decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât refuzul asociatului

de a se conforma legii, de a proceda la majorarea capitalului social, conduce

la sancțiunea excluderii, dizolvarea neputând avea loc față de poziția

asociatului T.L. de a continua funcționarea societății cu un singur asociat.

Recursul este nefondat.

Acțiunea a fost promovată de

persoana juridică prin reprezentantul său legal, conform actului constitutiv al

societății, instanțele procedând la citarea acesteia având în vedere principiul

disponibilității.

Asociatul T.L. nu a înțeles să

acționeze în această calitate, situație în care s-a respectat cadrul procesual

stabilit de reclamanți pe tot parcursul judecății. T.L. acționând ca

reprezentant al societății, situație în care s-au respectat formele de

procedură, critica fiind neîntemeiată.

Pe fond, Curtea reține că, potrivit

art. 11 din O.U.G. nr. 32/1997, pentru orice S.R.L. capitalul social nu poate

fi mai mic de 2 milioane lei, cu obligativitatea, pentru asociați, de majorare

a acestuia în termen de 1 an.

De asemenea, se stabilea și

sancțiunea în cazul nerespectării acestei obligații, respectiv dizolvarea, la

cererea Ministerului de Finanțe sau Camerei de Comerț

Din economia textelor precizate,

rezultă că asociații au fost obligați la majorare, fiind prevăzută expres și

sancțiunea.

În această situație, justificat

instanțele de fond și apel au apreciat că nu pot fi aplicabile dispozițiile

art. 217 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 3/1990 care se referă expres la

sancționarea asociatului care, „deși pus în întârziere, nu aduce aportul la

care s-a obligat”, obligație asumată prin contractul de societate.

Această sancțiune nu poate fi

extinsă și la alte situații, astfel că hotărârile date sunt la adăpost de orice

critică în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmând a

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de

reclamanta S.C. C. Km. 0 S.R.L. București, împotriva deciziei nr. 842 din 29

mai 2001 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 20 februarie 2003.