ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2066/2008

Deliberând asupra recursului de față; Tribunalul Brașov, prin sentința comercială nr. 486 din 31 mai 2005, a respins a respins acțiunea reclamantei SC A.I. SRL BOTOȘANI și O.I.L. SUA și a admis cererea reconvențională a pârâtului T.V. S-a încuviințat retragerea pârâtului T.V. din societate și O.I.L. SUA a rămas asociat unic al SC A.I. SRL Botoșani cu obligația de a plăti pârâtului suma de 20.615.590.000 lei vechi valoarea părților sociale. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că majorarea capitalului social îndeplinește prevederile legale astfel că actul adițional nu poate fi anulat, deoarece actul secret din 23 decembrie 1999 încheiat de asociatul O.I. nu a fost încheiat de toate părțile din actul public și nici nu are dată certă.

Nu se poate invoca încălcarea H.G. nr. 403/2000 întrucât nu era în vigoare la data majorării capitalului social. La data încheierii actului adițional imobilul cu care s-a majorat capitalul social era în proprietatea societății. El fusese cumpărat de societate prin contractul nr. 79 din 15 octombrie 2000, iar asociatul O.I. are doar un drept de creanță față de societate, înscris în contabilitate, de 425.000 dolari USA. A fost considerată, ca inadmisibilă, excluderea unui asociat pe motivul nesăvărșirii capitalului social în condițiile în care societatea figurează în evidențele proprii și în registrul comerțului cu capitalul social integral vărsat. În ceea ce privește contractul de cesiune a părților sociale din 8 ianuarie 2003, acesta a fost considerat valabil față de prevederile art. 197 din Legea nr. 31/1990.

Referitor la cererea reconvențională au fost aplicate dispozițiile art. 221 din Legea nr. 31/1990 având în vedere neînțelegerile dintre asociați, iar cu privire la drepturile patrimoniale ale asociatului, acestea trebuie calculate ținându-se seama de valoarea reală a activelor de la data retragerii. În apelul reclamantei, Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 105 din 28 iunie 2007, a admis în parte, acest apel și a schimbat, în parte sentința reducând obligația de plată stabilită în sarcina reclamantei de la suma de 20.615.590.000 lei vechi la suma de 1.828.621 lei noi. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Sub aspect procedural a fost respinsă excepția prematurității cererii reconvenționale întrucât dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ., nu se aplică cererilor reconvenționale iar, pe de altă parte, acțiunea principală nu era evaluabilă în bani. Criticile referitoare la lipsa de calificare a expertului au fost respinse apreciindu-se că acesta era specializat în evaluarea întreprinderii în întregul ei, ceea ce era necesar pentru stabilirea drepturilor asociatului retras. De altfel, a fost efectuată o nouă expertiză tehnica respectându-se O.M.F. nr. 1379/2004 și standardele europene de evaluare. Pe fond s-a reținut că, în mod corect a apreciat instanța de fond că neparcurgerea tuturor etapelor de majorare a capitalului social, conform art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu reprezintă un motiv de nulitate absolută a actului juridic.

Cum hotărârea privind prescrierea dreptului de a cere constatarea nulității asociaților din 3 decembrie 1999 referitoare la majorarea capitalului social nu a fost atacată, nu se mai pot invoca operațiunile eronate de înregistrare a majorării de capital. A fost exclusă teza considerării majorării de capital ca aport în natură al asociatului O.I. în raport de dispozițiile art. 65 din Legea nr. 31/1990. Acest asociat nici nu a făcut apel pe acest aspect acceptând că imobilul se afla în proprietatea societății și nu a sa. Faptul că aportul asociatului Toma Virgil a fost făcut de asociatul O.I. se poate rezolva pe calea desocotirii asociaților și ea nu poate duce la excluderea asociatului întrucât capitalul social apare integral vărsat.

Nici aspectele legate de vărsarea aportului în numerar nu pot determina aplicarea sancțiunii nulității celui de al doilea act adițional deoarece țin de excluderea obligațiilor contractuale. Criticile referitoare la nulitatea contractului de cesiune au fost respinse, ca nefondate, având în vedere că transmiterea părților sociale între asociați, se poate face fără acordul tuturor asociaților conform art. 197 din Legea nr. 31/1990 și nu s-a dovedit scopul speculativ. Metodele folosite pentru stabilirea drepturilor pârâtului au fost apreciate ca fiind corecte. Conform actelor constitutive ale societății cota de participare la capitalul social a asociatului retras este de 22,88 % astfel că suma ce revine acestuia urmează a fi diminuată la 18.286.212.672 lei vechi.

Dispozițiile art. 223 și 226 din Legea nr. 31/1990 au fost considerate respectate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL BOTOȘANI invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9. Se arată că se impune casarea cu trimitere și admiterea de noi probe pentru verificarea existenței pe rolul Tribunalului Botoșani a unei acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. din 23 decembrie 1999. De altfel, recurenta consideră că trebuia suspendată cauza până la soluționarea acestei acțiuni. Respingerea cererii de repunere pe rol este criticată ca nefiind pusă în discuția părților. O altă critică se referă la neobservarea cerințelor imperative ale art. 223 alin. (3) și art. 226 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Se arată că H.E. a fost exclusă din societate fără să existe o judecată fiindcă aceasta nici nu a fost parte în cauză. Se susține că, în mod greșit nu s-a stabilit noua structură a participării la capitalul social neputându-se opera modificările la Registrul Comerțului. Un alt motiv de recurs pentru care se cere casarea cu trimitere este nepronunțarea distinctă asupra capătului de cerere în constatarea faptului că întreaga majorare de capital cu suma de 4.393.000.000 lei reprezintă aportul exclusiv al asociatului O.I.L. SUA. Recurenta mai arată și că hotărârea cuprinde motive contradictorii și instanța a interpretat greșit art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, Legea contabilității nr. 82/1991, H.G.

nr. 983/1998, modificată prin H.G. nr. 95/1999 (art. 1 și art. 5). O altă critică se referă la interpretarea greșită a actului adițional nr. 31 din 12 ianuarie 2000 susținându-se că instanța a schimbat înțelesul neîndoielnic al acestuia apreciind că prin el s-a decis de către asociați, majorarea capitalului social în baza art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 în redactarea din 2000. Prin acest act s-a majorat capitalul social nu prin aport în natură ci prin încorporarea rezervelor astfel că el contravine Hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1999 deoarece o majorare de capital social în natură nu este posibilă decât prin aportul asociaților iar nu prin aportul societății însăși. Și aplicarea greșită a art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este considerată motiv de critică a hotărârii din apel legat de procedura de reevaluare a patrimoniului.

Tot o critică prevăzută de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., o constituie și interpretarea actului adițional nr. 349 din 17 martie 2000 respectiv aprecierea că asociații T.V. și P.V. au vărsat capitalul social subscris la majorare deși sumele de bani au fost plătite de asociatul O.I.L., cu titlu de împrumut, încălcându-se astfel prevederile art. art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990. Un alt motiv de recurs, încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la aplicarea greșită a prevederilor pct. 3 lit. c) din Capitolul 3 al Normelor metodologice de aplicare a O.M.F. nr. 1376/2004 constatând în calcularea drepturilor asociatului retras cu încălcarea dispozițiilor legale imperative.

O ultimă critică ce se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privește nulitatea contractului de cesiune considerat un act pro causa și realizat cu încălcarea legii deoarece avea o cauză ilicită. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Referitor la existența pe rolul Tribunalului Botoșani a unei acțiuni în constatarea nulității hotărârii A.G.A. din 23 decembrie 1999 se constată că cererea de suspendare a cauzei conform art. 244 C. proc. civ. și cea de repunere pe rol a cauzei potrivit art. 151 C. proc. civ., se refereau la aceeași hotărâre a cărei nulitate fusese invocată pe cale de excepție la fond și apelanta reclamantă SC A.I. SRL Botoșani nu formulase critici în apel, necontestând hotărârea de fond sub acest aspect, astfel încât prescripția dreptului de a solicita anularea hotărârii a intrat în puterea lucrului judecat, așa cum corect a reținut instanța de apel.

Respingerea acestor cereri fără punerea lor în discuția părților a fost determinată de momentul în care au fost formulate, apelanta încercând să forțeze repunerea pe rol a cauzei. În ceea ce privește cerințele imperative ale art. 223 alin. (3) și art. 226 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 se apreciază că stabilirea noii structuri a capitalului social, nu a reprezentat un capăt de cerere distinct iar excluderea implicită a asociatei H.E. din societate fără ca aceasta să fi fost parte în cauză nu putea fi atacată decât de aceasta. De astfel, criticile din apel referitoare la acest aspect au fost considerate ca un motiv de apel nou, care nu a fost formulat în termen. Referitor la critica privind nepronunțarea distinctă asupra majorării de capital ca aport exclusiv al asociatului O.I.L.

– SUA se constată că acest asociat nu a formulat apel și însăși apelanta-recurentă nu a solicitat schimbarea sentinței relativ la respingerea cererii de constatare a nulității actului nr. 379 din 17 martie 2000 și constatarea că majorarea capitalului social ar reprezenta aport exclusiv al asociatului O.I.L. SUA. Critica circumscrisă dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la motivele contradictorii este nefondată. Argumentarea instanței de apel este coerentă. Această argumentare se referă la aplicarea art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind majorarea capitalului social cu rezervele rezultate din reevaluarea patrimoniului.

Instanța de apel demonstrează judicios că imobilul se afla în proprietatea societății din 23 decembrie 1999, că majorarea de capital s-a făcut pe baza diferenței dintre valoarea de adjudecare și valoarea efectivă a imobilului prin raportare la sumele vărsate de asociatul O.I., respectiv 200.000 dolari SUA, că diferența de evaluare a imobilului a fost acceptată ca majorare de capital inclusiv de către asociatul O.I. care nu a declarat apel. Se face distincția între majorarea de capital ca operațiune juridică și evidențierea contabilă defectuoasă a acestei majorări subliniindu-se că aceasta nu afectează consimțământul asociaților privind majorarea de capital. În aceste condiții nu se constată încălcarea art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nici a art. 15 și 35 din același act normativ și nici Legea contabilității nr. 82/1991 cu privire la procedura reevaluării.

Instanța arată că modalitatea de majorare exclude incidența H.G. nr. 95/1999. Nici critica privind confuzia între majorarea de capital social prin aporturi în natură și majorarea capitalului prin încorporarea rezervelor rezultate din diferențele favorabile din reevaluarea patrimoniului societății nu este întemeiată. Dacă prin hotărârea A.G.A. din 23 decembrie 1999 s-a decis majorarea capitalului prin aportul în natură a imobilului și valoarea aportului rezultă din reevaluare, insuficiențele procedurale nu puteau afecta voința reală a asociaților cum și reține instanța de apel în mod corect. Pentru aceleași considerente nici motivul de recurs privind interpretarea greșită a actului adițional nr. 31 din 12 ianuarie 2000 nu este fondat.

Instanța de apel nu a schimbat înțelesul acestui act adițional. Asociații au înțeles să majoreze capitalul social în natură însă aceasta se referea la încorporarea rezervelor rezultând din diferența de valoare a imobilului. Motivul de recurs privind schimbarea înțelesului vădit neîndoielnic al actului adițional nr. 347 din 17 martie 2000 nu este fondat, instanța de apel neaplicând greșit dispozițiile art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990. Instanța nu susține că asociații T. și P. au vărsat aportul la capitalul social aferent majorării de capital ci că întregul capital social a fost vărsat urmând ca asociații să se desocotească ulterior. În aceste condiții nu sunt îndeplinite cerințele excluderii prevăzută de art. 217 din Legea nr. 31/1990.

Nu se poate susține nerespectarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990 întrucât ipoteza vărsării capitalului aferent majorării este diferită. Faptul că asociatul O. a înțeles să crediteze pe ceilalți asociați cu sumele necesare majorării de capital rezultă și din menționarea aporturilor tuturor asociaților ca urmare a majorării de capital. Nici motivul de recurs privind aplicarea greșită a art. 3 lit. c) din Normele Metodologice de aplicare a O.M.F. nr. 1376/2004 referitoare la calcularea drepturilor asociatului retras nu este întemeiat. Criteriul esențial pentru acest calcul este cota de participare la capital indiferent dacă actul constitutiv se referă sau nu la procedura de retragere sau excludere.

În ceea ce privește motivul de recurs referitor la nulitatea contractului de cesiune nu s-a dovedit cauza ilicită a acestui act și nu rezultă care este interesul reclamantei pentru care este fără importanță în posesia câtor persoane se află un anume număr de părți sociale. Negăsindu-se întemeiate niciuna din criticile formulate, urmează a fi respins ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL BOTOȘANI împotriva deciziei civile nr. 105 AP din 28 mai 2007 a Curții de Apel Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2008.