ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2066/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2066/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Deliberând asupra
recursului de față;
Tribunalul Brașov,
prin sentința comercială nr. 486 din 31 mai 2005, a respins a respins acțiunea
reclamantei SC A.I. SRL BOTOȘANI și O.I.L. SUA și a admis cererea
reconvențională a pârâtului T.V.
S-a încuviințat
retragerea pârâtului T.V. din societate și O.I.L. SUA a rămas asociat unic al
SC A.I. SRL Botoșani cu obligația de a plăti pârâtului suma de 20.615.590.000
lei vechi valoarea părților sociale.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut că majorarea capitalului social
îndeplinește prevederile legale astfel că actul adițional nu poate fi anulat,
deoarece actul secret din 23 decembrie 1999 încheiat de asociatul O.I. nu a
fost încheiat de toate părțile din actul public și nici nu are dată certă.
Nu se poate invoca
încălcarea H.G. nr. 403/2000 întrucât nu era în vigoare la data majorării
capitalului social.
La data încheierii
actului adițional imobilul cu care s-a majorat capitalul social era în
proprietatea societății.
El fusese cumpărat de
societate prin contractul nr. 79 din 15 octombrie 2000, iar asociatul O.I. are
doar un drept de creanță față de societate, înscris în contabilitate, de 425.000
dolari USA.
A fost considerată,
ca inadmisibilă, excluderea unui asociat pe motivul nesăvărșirii
capitalului social în condițiile în care societatea figurează în evidențele
proprii și în registrul comerțului cu capitalul social integral vărsat.
În ceea ce privește
contractul de cesiune a părților sociale din 8 ianuarie 2003, acesta a fost
considerat valabil față de prevederile art. 197 din Legea nr. 31/1990.
Referitor la cererea
reconvențională au fost aplicate dispozițiile art. 221 din Legea nr. 31/1990
având în vedere neînțelegerile dintre asociați, iar cu privire la drepturile
patrimoniale ale asociatului, acestea trebuie calculate ținându-se seama de
valoarea reală a activelor de la data retragerii.
În apelul
reclamantei, Curtea de Apel Brașov, prin decizia nr. 105 din 28 iunie 2007, a
admis în parte, acest apel și a schimbat, în parte sentința reducând obligația
de plată stabilită în sarcina reclamantei de la suma de 20.615.590.000 lei
vechi la suma de 1.828.621 lei noi. Au fost menținute celelalte dispoziții ale
sentinței.
Sub aspect procedural
a fost respinsă excepția prematurității cererii reconvenționale întrucât
dispozițiile art. 720
1
C. proc. civ., nu se aplică cererilor
reconvenționale iar, pe de altă parte, acțiunea principală nu era evaluabilă în
bani.
Criticile referitoare
la lipsa de calificare a expertului au fost respinse apreciindu-se că acesta
era specializat în evaluarea întreprinderii în întregul ei, ceea ce era necesar
pentru stabilirea drepturilor asociatului retras. De altfel, a fost efectuată o
nouă expertiză tehnica respectându-se O.M.F. nr. 1379/2004 și standardele
europene de evaluare.
Pe fond s-a reținut
că, în mod corect a apreciat instanța de fond că neparcurgerea tuturor etapelor
de majorare a capitalului social, conform art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990
nu reprezintă un motiv de nulitate absolută a actului juridic. Cum hotărârea
privind prescrierea dreptului de a cere constatarea nulității asociaților din 3
decembrie 1999 referitoare la majorarea capitalului social nu a fost atacată,
nu se mai pot invoca operațiunile eronate de înregistrare a majorării de
capital.
A fost exclusă teza
considerării majorării de capital ca aport în natură al asociatului O.I. în
raport de dispozițiile art. 65 din Legea nr. 31/1990. Acest asociat nici nu a
făcut apel pe acest aspect acceptând că imobilul se afla în proprietatea
societății și nu a sa. Faptul că aportul asociatului Toma Virgil a fost făcut
de asociatul O.I. se poate rezolva pe calea desocotirii asociaților și ea nu
poate duce la excluderea asociatului întrucât capitalul social apare integral
vărsat. Nici aspectele legate de vărsarea aportului în numerar nu pot determina
aplicarea sancțiunii nulității celui de al doilea act adițional deoarece țin de
excluderea obligațiilor contractuale.
Criticile referitoare
la nulitatea contractului de cesiune au fost respinse, ca nefondate, având în
vedere că transmiterea părților sociale între asociați, se poate face fără
acordul tuturor asociaților conform art. 197 din Legea nr. 31/1990 și nu s-a
dovedit scopul speculativ.
Metodele folosite
pentru stabilirea drepturilor pârâtului au fost apreciate ca fiind corecte. Conform
actelor constitutive ale societății cota de participare la capitalul social a
asociatului retras este de 22,88 % astfel că suma ce revine acestuia urmează a
fi diminuată la 18.286.212.672 lei vechi.
Dispozițiile art. 223
și 226 din Legea nr. 31/1990 au fost considerate respectate.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamanta SC A.I. SRL BOTOȘANI invocând motivele
prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9.
Se arată că se impune
casarea cu trimitere și admiterea de noi probe pentru verificarea existenței pe
rolul Tribunalului Botoșani a unei acțiuni având ca obiect constatarea
nulității absolute a hotărârii A.G.A. din 23 decembrie 1999. De altfel, recurenta
consideră că trebuia suspendată cauza până la soluționarea acestei acțiuni.
Respingerea cererii de repunere pe rol este criticată ca nefiind pusă în
discuția părților.
O altă critică se
referă la neobservarea cerințelor imperative ale art. 223 alin. (3) și art. 226
alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Se arată că H.E. a
fost exclusă din societate fără să existe o judecată fiindcă aceasta nici nu a
fost parte în cauză.
Se susține că, în mod
greșit nu s-a stabilit noua structură a participării la capitalul social
neputându-se opera modificările la Registrul Comerțului.
Un alt motiv de
recurs pentru care se cere casarea cu trimitere este nepronunțarea distinctă
asupra capătului de cerere în constatarea faptului că întreaga majorare de
capital cu suma de 4.393.000.000 lei reprezintă aportul exclusiv al asociatului
O.I.L. SUA.
Recurenta mai arată
și că hotărârea cuprinde motive contradictorii și instanța a interpretat greșit
art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, Legea contabilității nr. 82/1991, H.G.
nr. 983/1998, modificată prin H.G. nr. 95/1999 (art. 1 și art. 5).
O altă critică se
referă la interpretarea greșită a actului adițional nr. 31 din 12 ianuarie 2000
susținându-se că instanța a schimbat înțelesul neîndoielnic al acestuia
apreciind că prin el s-a decis de către asociați, majorarea capitalului social
în baza art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 în redactarea din 2000.
Prin acest act s-a
majorat capitalul social nu prin aport în natură ci prin încorporarea
rezervelor astfel că el contravine Hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1999 deoarece
o majorare de capital social în natură nu este posibilă decât prin aportul
asociaților iar nu prin aportul societății însăși.
Și aplicarea greșită
a art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este considerată motiv de critică a
hotărârii din apel legat de procedura de reevaluare a patrimoniului.
Tot o critică
prevăzută de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., o constituie și interpretarea
actului adițional nr. 349 din 17 martie 2000 respectiv aprecierea că asociații
T.V. și P.V. au vărsat capitalul social subscris la majorare deși sumele de
bani au fost plătite de asociatul O.I.L., cu titlu de împrumut, încălcându-se
astfel prevederile art. art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990.
Un alt motiv de
recurs, încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la aplicarea
greșită a prevederilor pct. 3 lit. c) din Capitolul 3 al Normelor metodologice
de aplicare a O.M.F. nr. 1376/2004 constatând în calcularea drepturilor
asociatului retras cu încălcarea dispozițiilor legale imperative.
O ultimă critică ce
se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privește
nulitatea contractului de cesiune considerat un act pro causa și realizat cu
încălcarea legii deoarece avea o cauză ilicită.
Recursul este
nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la
existența pe rolul Tribunalului Botoșani a unei acțiuni în constatarea
nulității hotărârii A.G.A. din 23 decembrie 1999 se constată că cererea de
suspendare a cauzei conform art. 244 C. proc. civ. și cea de repunere pe rol a
cauzei potrivit art. 151 C. proc. civ., se refereau la aceeași hotărâre a cărei
nulitate fusese invocată pe cale de excepție la fond și apelanta reclamantă SC
A.I. SRL Botoșani nu formulase critici în apel, necontestând hotărârea de fond
sub acest aspect, astfel încât prescripția dreptului de a solicita anularea
hotărârii a intrat în puterea lucrului judecat, așa cum corect a reținut instanța
de apel.
Respingerea acestor
cereri fără punerea lor în discuția părților a fost determinată de momentul în
care au fost formulate, apelanta încercând să forțeze repunerea pe rol a
cauzei.
În ceea ce privește
cerințele imperative ale art. 223 alin. (3) și art. 226 alin. (2) din Legea nr.
31/1990 se apreciază că stabilirea noii structuri a capitalului social, nu a
reprezentat un capăt de cerere distinct iar excluderea implicită a asociatei H.E.
din societate fără ca aceasta să fi fost parte în cauză nu putea fi atacată
decât de aceasta.
De astfel, criticile
din apel referitoare la acest aspect au fost considerate ca un motiv de apel
nou, care nu a fost formulat în termen.
Referitor la critica
privind nepronunțarea distinctă asupra majorării de capital ca aport exclusiv
al asociatului O.I.L. – SUA se constată că acest asociat nu a formulat apel și
însăși apelanta-recurentă nu a solicitat schimbarea sentinței relativ la
respingerea cererii de constatare a nulității actului nr. 379 din 17 martie
2000 și constatarea că majorarea capitalului social ar reprezenta aport
exclusiv al asociatului O.I.L. SUA.
Critica circumscrisă dispozițiilor
art. 304 pct. 7 C. proc. civ., referitoare la motivele contradictorii este
nefondată. Argumentarea instanței de apel este coerentă. Această argumentare se
referă la aplicarea art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind majorarea
capitalului social cu rezervele rezultate din reevaluarea patrimoniului.
Instanța de apel
demonstrează judicios că imobilul se afla în proprietatea societății din 23
decembrie 1999, că majorarea de capital s-a făcut pe baza diferenței dintre
valoarea de adjudecare și valoarea efectivă a imobilului prin raportare la
sumele vărsate de asociatul O.I., respectiv 200.000 dolari SUA, că diferența de
evaluare a imobilului a fost acceptată ca majorare de capital inclusiv de către
asociatul O.I. care nu a declarat apel.
Se face distincția
între majorarea de capital ca operațiune juridică și evidențierea contabilă
defectuoasă a acestei majorări subliniindu-se că aceasta nu afectează
consimțământul asociaților privind majorarea de capital.
În aceste condiții nu
se constată încălcarea art. 205 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nici a art. 15
și 35 din același act normativ și nici Legea contabilității nr. 82/1991 cu
privire la procedura reevaluării.
Instanța arată că
modalitatea de majorare exclude incidența H.G. nr. 95/1999.
Nici critica privind
confuzia între majorarea de capital social prin aporturi în natură și majorarea
capitalului prin încorporarea rezervelor rezultate din diferențele favorabile
din reevaluarea patrimoniului societății nu este întemeiată.
Dacă prin hotărârea A.G.A.
din 23 decembrie 1999 s-a decis majorarea capitalului prin aportul în natură a
imobilului și valoarea aportului rezultă din reevaluare, insuficiențele
procedurale nu puteau afecta voința reală a asociaților cum și reține instanța
de apel în mod corect.
Pentru aceleași
considerente nici motivul de recurs privind interpretarea greșită a actului adițional
nr. 31 din 12 ianuarie 2000 nu este fondat. Instanța de apel nu a schimbat
înțelesul acestui act adițional. Asociații au înțeles să majoreze capitalul
social în natură însă aceasta se referea la încorporarea rezervelor rezultând
din diferența de valoare a imobilului.
Motivul de recurs privind
schimbarea înțelesului vădit neîndoielnic al actului adițional nr. 347 din 17
martie 2000 nu este fondat, instanța de apel neaplicând greșit dispozițiile art.
35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990.
Instanța nu susține
că asociații T. și P. au vărsat aportul la capitalul social aferent majorării
de capital ci că întregul capital social a fost vărsat urmând ca asociații să
se desocotească ulterior. În aceste condiții nu sunt îndeplinite cerințele
excluderii prevăzută de art. 217 din Legea nr. 31/1990.
Nu se poate susține
nerespectarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990 întrucât
ipoteza vărsării capitalului aferent majorării este diferită.
Faptul că asociatul O.
a înțeles să crediteze pe ceilalți asociați cu sumele necesare majorării de
capital rezultă și din menționarea aporturilor tuturor asociaților ca urmare a
majorării de capital.
Nici motivul de
recurs privind aplicarea greșită a art. 3 lit. c) din Normele Metodologice de
aplicare a O.M.F. nr. 1376/2004 referitoare la calcularea drepturilor
asociatului retras nu este întemeiat.
Criteriul esențial
pentru acest calcul este cota de participare la capital indiferent dacă actul
constitutiv se referă sau nu la procedura de retragere sau excludere.
În ceea ce privește
motivul de recurs referitor la nulitatea contractului de cesiune nu s-a dovedit
cauza ilicită a acestui act și nu rezultă care este interesul reclamantei
pentru care este fără importanță în posesia câtor persoane se află un anume
număr de părți sociale.
Negăsindu-se
întemeiate niciuna din criticile formulate, urmează a fi respins ca nefondat
recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL BOTOȘANI împotriva
deciziei civile nr. 105 AP din 28 mai 2007 a Curții de Apel Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 iunie 2008.