ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3918/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

M.M. și M.I. au contestat

legalitatea deciziilor nr. 464 și nr. 471 din 6 iunie 2001, prin care Direcția

Generală de Muncă și Protecție Socială a municipiului București le-a respins

cererile pentru stabilirea calității de beneficiari ai prevederilor Decretului–lege

nr. 118/1990, cu modificările ulterioare.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că în perioada 6 septembrie 1940 - 23 august 1944, au suferit toate

umilințele, persecuțiilor și restricțiile impuse evreilor. Împreună cu toți

membrii familiei au fost evacuați din locuința pe care o ocupau în orașul Huși

și aduși sub escortă militară la Botoșani, unde condițiile de supraviețuire

i-au determinat pe părinții să-i trimită la un unchi din București. Aici,

reclamanții au rămas ascunși în podul unui atelier de cojocărie, iar ulterior

li s-a atribuit o locuință în locul celei confiscate.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1224 din 17 decembrie 2002,

a admis acțiunea și a anulat ambele acte administrative atacate.

De asemenea, în temeiul art. 7 alin.

(2) din Decretul-lege nr. 118/1990, modificat și completat prin O.G. nr.

105/1999 și O.G. nr. 242/2000, a obligat pe pârâta Casa de Pensii a

municipiului București, să elibereze reclamanților decizii prin care să le

recunoască drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

privind perioada iunie 1941 - august 1944.

Instanța a reținut că în sensul

normelor cuprinse în Decretul-lege nr. 118/1990, dovada situațiilor la care se

referă acțiunea reclamanților, poate fi făcută prin orice mijloc de probă. Că,

legiuitorul nu a restrâns probațiunea testimonială în mod expres, iar probele

administrate în cauză au confirmat faptul strămutării celor doi reclamanți în

altă localitate decât aceea de domiciliu.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

Recurenta a susținut că instanța de

fond a admis acțiunea în contencios administrativ, pe baza unei singure

declarații de martor, deși legea impune condiția mai multor astfel de

declarații.

S-a cerut admiterea recursului și

casarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recursul este nefondat.

Prin dispozițiile art. 8 din

Decretul-lege nr. 118/1990 s-a stabilit că dovada afirmațiilor conținute în

cererea persoanei care a suferit persecuții, poate fi făcută prin înscrisuri

oficiale sau prin orice alt mijloc de probă, prevăzute de lege.

În speță, reclamanții M.M. și M.I.

au anexat la dosar, două declarații autentice, date de martorii R.A. și H.Z.

Acești martori au arătat că datorită

aplicării legilor rasiale în România, reclamanții au fost strămutați împreună

cu părinții lor din locuința deținută în orașul Huși, la Botoșani, iar bunurile

le-au fost confiscate fără nici un titlu.

Martorul H.Z. a precizat că familia

sa a fost supusă aceluiași tratament, stabilindu-i-se domiciliul obligatoriu în

orașul Botoșani. Declarațiile autentice ale martorilor se coroborează cu datele

cuprinse în adeverința nr. A.151 din 15 noiembrie 2000, eliberată de Centrul

Pentru Studiul Istoriei Evreilor din România care confirmă, la rândul ei,

umilințele, persecuțiile și restricțiile impuse evreilor, inclusiv

reclamanților din prezentul litigiu în perioada 6 septembrie 1940 – 23 august

1944.

Apreciind așadar, că sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1 lit. c) din Decretul-lege nr.

118/1990, modificat prin O.G. nr. 105/1999 și admițând acțiunea, curtea de apel

a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce urmează a fi menținută prin

respingerea recursului.

În conformitate cu dispozițiile art.

274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească

intimaților-reclamanți, suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariul avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1224 din

17 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de

2.500.000 lei, cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 noiembrie 2003.