ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1126/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Administrația Finanțelor Publice a

municipiului Rădăuți, prin procesul-verbal de control din 15 mai 2001, a

stabilit obligația de plată a SC B. SA Rădăuți, către bugetul de stat, a sumei

de 1.029.327.382 lei, compusă din: 680.002.370 lei, majorări de întârziere aferente

T.V.A., 289.300.183 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe venitul

din salarii, 4.023.114 lei, majorări de întârziere aferent impozitului pe

dividende, 13.933.066 lei  majorări de întârziere aferente fondului de

învățământ și 42.068.649 lei  majorări de întârziere fondului de învățământ.

Prin decizia nr. 1337 din 31 august

2001, Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor, a respins contestația formulată de SC B. SA Rădăuți, reținând

că sumele ce compun 1.029.327.382 lei, reprezintă majorări de întârziere pentru

plata T.V.A. și a impozitului menționat diferențiat în actul de control, sunt

datorate potrivit art. 13 din O.G. nr. 11/1996, art. 31 și art. 25C lit. b) din

O.U.G. nr. 17/2000 și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, combinat cu art.

1725 C. civ., privind creanțele bugetare garantate prin privilegii.

SC B. SA Rădăuți a solicitat

anularea deciziei și a actului de control, arătând că art. 90 alin. (2) din

Legea nr. 64/1995, nu face referire la legile speciale ce reglementează fiecare

impozit, ci la procedurile specifice, instituite pentru contestarea actelor de

control fiscal încheiate de organele Ministerului Finanțelor Publice.

În ce privește majorările de

întârziere, calculate în temeiul art. 13 din O.G. nr. 11/1996, s-a arătat că nu

sunt datorate, întrucât potrivit art. 37 din Legea nr. 64/1995, nu se adaugă

nici o dobândă ori cheltuială, creanțelor negarantate.

Curtea de Apel Suceava, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 215 din 5 decembrie 2001, a

respins acțiunea, cu următoarea motivare:

Cu privire la majorările de

întârziere în sumă de 680.002.370 lei, reclamanta nu a respectat termenul de

plată a T.V.A., prevăzut de O.U.G. nr. 17/2000, obligația de plată rezultând

din art. 13 din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare și

art. 31 din O.U.G. nr. 17/2000, referitoare la plata T.V.A., calculate în

condițiile impozitelor și taxelor, precum și din H.G. nr. 401/2001, de aprobare

a Normelor de aplicare a ordonanței.

Majorările de întârziere pentru

impozitul pe salarii și impozitul pe venituri din salarii, sunt datorate în

temeiul art. 13 din O.G.,nr. 11/1996, art. 13 din Legea nr. 32/1991, privind

impozitul pe salarii și art. 25 din O.G. nr. 78/1999, privind impozitul pe

venit, completate și modificate prin O.G. nr. 87/2000; în aceleași condiții

sunt datorate și majorările de întârziere privind impozitul pe dividende și

majorările de întârziere la Fondul de solidaritate.

Prima instanță a reținut, apoi, că art.

90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, privește neverificarea creanțelor izvorâte

din impozite, taxe, amenzi penale sau contravenționale, datorate bugetului de

stat sau celui local, care sunt supuse legilor speciale, iar în cazul

procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, sumele de natura celor

descrise mai sus nu pot face obiectul verificărilor întreprinse de organele

competente în această fază.

S-a reținut, apoi, că art. 37 din

lege se referă la neadăugarea la creanțele negarantate sau a părților

negarantate din creanțele garantate de la data deschiderii procedurii prevăzută

de Legea nr. 64/1995, text ce nu are nici o legătură cu natura sumelor reținute

în sarcina reclamantei; că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 13 din

O.G. nr. 11/1996, potrivit cărora orice obligație bugetară neachitată la

scadență generează plata unor majorări, calculate pentru fiecare zi de

întârziere, până la achitarea sumei datorate.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta, reiterând aspectele de fond din acțiune, fără a invoca

motive de casare, de natura celor prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Astfel, majorările de întârziere la

plata T.V.A., pentru perioada mai 2000 – aprilie 2001, în sumă de 680.002.370

lei, au fost calculate cu respectarea dispozițiilor art. 13 din O.G. nr.

11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, potrivit cărora: “orice

obligație bugetară neachitată la scadență generează plata unor majorări

calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei

datorate, inclusiv”.

Apoi, potrivit art. 31 din O.U.G.

nr. 17/2000, privind T.V.A., pentru neplata integrală sau a unei diferențe din

T.V.A., în termenul stabilit, contribuabilii datorează majorări de întârziere

calculate conform legislației privind calculul și plata sumelor datorate,

pentru neachitarea la termen a impozitelor și taxelor.

Majorările de întârziere la

impozitul pe salarii și impozitul pe venit din salarii, în sumă de 289.900.183

lei, raportate la sumele nevirate la bugetul de stat, de asemenea, au fost

legal calculate, potrivit art. 13 din O.G. nr. 11/1996, art. 13 din Legea nr.

32/1991, privind impozitul pe salarii și art. 25 din O.G. nr. 73/1999.

Tot în temeiul art. 13 din O.G. nr.

11/1996, coroborat cu art. 6 din O.G. nr. 26/1995, au fost stabilite, în mod

corect, majorările de întârziere la plata impozitului pe dividende, în sumă de

4.023.114 lei, întrucât potrivit acestor texte, în cazul în care impozitul pe

dividende nu este plătit la termen, persoana juridică este obligată la plata

majorărilor de întârziere.

În ce privesc majorările de

întârziere la fondul de solidaritate și la fondul de învățământ, se constată că

au fost aplicate corect, dispozițiile art. 13 din O.G. nr. 11/1996 și ale

O.U.G. nr. 102/1999, privind protecția specială și încadrarea în muncă a

persoanelor cu handicap, precum și cele din O.G. nr. 75/1999, privind

constituirea fondului special de susținere a învățământului de stat .

În fine, hotărârea primei instanței

este judicios motivată, și în ce privește incidența, în cauză, a dispozițiilor

art. 90 alin. (2) din Legea nr. 64/1995, precum și în partea în care s-a omis

aplicarea art. 37 din lege, întrucât acest text se referă expres și limitativ

la dobânzi și cheltuieli, nu și la majorări de întârziere.

În consecință, soluția adoptată de

prima instanță este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, urmând să fie

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC B.

SRL, împotriva sentinței civile nr. 215 din 5 decembrie 2001 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 martie 2003.