ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2064/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2064/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S.C. „H.I.E.”SA București împotriva deciziei nr.443 din 29 septembrie 2001 a Curții de Apel București-Secția a IV-a Civilă. La apelul nominal s-a prezentat intimata reclamantă S.C. „B” SA București prin consilier juridic M. I., lipsind recurenta pârâtă S.C. „H. I.E”.SA București. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că recurenta nu a timbrat recursul cu suma de 75.000 lei taxă judiciară și 1.500 lei timbru judiciar. Reprezentanta intimatei, a solicitat anularea recursului ca netimbrat, după care, Curtea a reținut cauza spre soluționare pe excepția netimbrării recursului.
C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.298 din 19 martie 2001, Tribunalul București-Secția a III-a Civilă, sesizat cu acțiunea formulată de reclamanta S.C.” B.” SA București împotriva pârâtei S.C.” H.”SA București, a hotărât astfel: -admite acțiunea în parte și interzice comercializarea de către pârâtă a produsului său marca Anghirol cu săruri organice de magneziu; - obligă pârâta să sisteze vânzarea mărfurilor cu însemnul Anghirol cu săruri organice de magneziu; -obligă pârâta să sisteze vânzarea oricărei variante care conține marca Anghirol.
Respinge cererile privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, dispunerea măsurii confiscării produselor puse în circulație și de sechestrare a produselor pârâtei cu înscrisul „Anghirol” a altor variante care conțin marca Anghirol, a tuturor ambalajelor, mijloacelor de reclamantă, imprimatelor, purtând semnul în cauză, pe care le deține prin executorul judecătoresc, ca neîntemeiate. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei de a cere clientelei sale să sisteze vânzarea mărfurilor cu însemnele menționate. Apelul declarat împotriva acestei sentințe, de pârâta S.C.
„H.I.E.”SRL București a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.443 din 20 septembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a IV-a Comercială, instanța reținând în fundamentarea acestei soluții, în esență, că folosind pentru comercializare produsele farmaceutice obținute prin metodă proprie cu denumirea de „Anghirol” pârâta a încălcat dreptul la exclusivitate al reclamantei pentru marca a cărei protecție a obținut-o în baza certificatului de înregistrare nr.2 R 10293/15 noiembrie 1998 emis de OSIM. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. „H.I.E.”SA București, pe care deși l-a motivat, nu l-a timbrat cu 75.000 lei taxă judiciară și 1.500 lei timbru judiciar.
Cum excepția netimbrării prevalează asupra oricărei alte excepții sau examinării motivelor de casare, Curtea urmează a soluționa pricina ținând cont de această excepție. Astfel este de reținut că, pârâta nu a timbrat anticipat recursul și ca urmare aceasta a fost legal citată cu mențiunea de a timbra cererea cu 75.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar, obligație căreia nu i-a dat curs. Or, prin art.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost stabilit principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, inclusiv cererile pentru exercitarea căilor de atac, sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, care se plătesc anticipat, sau cel mai târziu până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art.9 din O.G. nr.32/1995 și respectiv art.20 (3) din Legea nr.146/1997, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, acțiunea sau cererea se anulează după caz fie ca netimbrată, fie ca insuficient timbrată. Constatând că în speță recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare cu sumele menționate în citație nici până la termenul de astăzi 3 aprilie 2003, când procedura a fost legal îndeplinită, Curtea urmează a face aplicarea în cauză a dispozițiilor art.20 (3) din Legea nr.146/1997 și a dispune anularea recursului pârâtei ca netimbrat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Anulează recursul declarat de pârâta S.C.” H. I. E” SA București împotriva deciziei nr.443 din 29 septembrie 2001 a Curții de Apel București-Secția a IV-a comercială, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.