- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 20 februarie 2003
Decizia nr. 1046/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 937 din 9 februarie 2001, a admis cererea reclamantei S.C. A.U.A. Germania și a obligat pârâta S.C. A.S. S.R.L. București la 51.940,22 Euro, reprezentând contravaloarea mărfii și la 35.157.137 lei cu titlu cheltuieli de judecată către reclamantă. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 1016 din 14 iunie 2001, a anulat ca netimbrat apelul pârâtei împotriva sentinței tribunalului. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta pe motiv că a achitat taxa de timbru și chitanța privind plata a fost depusă la registratură și, din motive independente de voința sa, nu a ajuns la dosar.
Întrucât pârâta nu a timbrat recursul, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (2) raportat la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 alin. (1) din OG nr. 32/1995, cum au fost modificate și completate, a fost citată pentru primul termen de judecată din 20 februarie 2003 cu mențiunea de a depune 30.000 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 1500 lei. Cu toate acestea, pârâta nu a timbrat recursul astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, se va anula recursul, fiind netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează recursul declarat de pârâta S.C. A.S. S.R.L. București împotriva deciziei nr. 1016 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 februarie 2003.