Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.11.2003
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5059/2003

HOTĂRÂRE
28.11.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5059/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 850/3 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Caraș – Severin a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantele Primăria comunei Turnu Ruieni și Consiliul Local Turnu Ruieni împotriva pârâtei C.C.Z. Caransebeș. Instanța a reținut că reclamanții au solicitat să se constate că le aparține imobilul înscris în C.F. 140 Borlova nr. top 478 – 480 (casa cu nr. 219 vechi și 62 nou). Reclamanții și-au întemeiat cererea pe prevederile Legii nr. 10/2001 formulând o notificare care nu a fost rezolvată favorabil. Or, acest imobil trebuie retrocedat – au arătat ei, întrucât a constituit sediul fostei primării a localității Borlova.

Instanța a stabilit că susținerile reclamanților sunt nefondate întrucât prin sentința civilă nr. 1841/1999 a Judecătoriei Caransebeș, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1543/16 mai 2000, s-a constatat cu autoritate de lucru judecat că pârâta este proprietara construcției și are un drept de superficie asupra terenului aferent. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe și prin care au fost reiterate susținerile din acțiune a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 98/5 septembrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Au arătat în esență că instanțele nu au ținut seama de faptul că la anexa nr. 72 a H.G.

nr. 532/2002 imobilul în litigiu a fost trecut ca aparținând domeniului public al comunei Turnu Ruieni. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele: În mod corect ambele instanțe au constatat că dreptul de proprietate al pârâtei asupra imobilului în litigiu a fost recunoscut prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, împotriva căreia, de altfel, reclamantele au exercitat și căile extraordinare de atac. Așa fiind, împrejurarea că în mod greșit și cu nesocotirea autorității de lucru judecat a hotărârii judecătorești imobilul a fost trecut în anexa H.G. nr. 453/2002 nu are nici o relevanță juridică, mențiunea respectivă neputând prevala asupra situației definitiv statuate pe cale judecătorească.

În consecință ambele hotărâri sunt în întregime legale și temeinice astfel că recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 al. 1 teza II C. proc. civ.

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanții Primăria Comunei Turnu Ruieni și Consiliul Local al Comunei Turnu Ruieni împotriva Deciziei civile nr. 98/5 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1069/2005
Asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată la data de 24 februarie 2002 Judecătoriei Craiova contestatorii V.M., B.T., B.M., P.S., G.A., D.M., B.N., C.G., C.M.L. și G
ÎCCJ 2004-04-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3070/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 3386 din 10 iulie 2002 reclamanta P.E. a solicitat anularea dispoziției nr. 792 din 17 iunie 2002 emisă de Primarul Muni
ÎCCJ 2005-05-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3967/2005
părare nr. 861 din 17 martie 2003 încheiat de Biroul Notarului Public S.G., în ceea ce privește terenul cu nr.top.II/26/1/1/1/1/III de 119 mp evidențiat în C.F. 14316 Caransebeș. S-a dispus revenirea la situația anterioară în C.F. Pentru a
ÎCCJ 1999-11-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3969/2003
/N din 18 ianuarie 2001, Drobeta Turnu Severin a intabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâților asupra imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, construcții și teren”. Totodată pârâții au fost obligați să îi plătească reclaman
ÎCCJ 2005-03-31
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2541/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2507 din 19 noiembrie 2003 Judecătoria Caransebeș a respins acțiunea formulată de reclamanta Casa județeană de Pensii cu sediul î
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă