ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3969/2003

Deliberând asupra contestației în anulare formulate de contestatorii D.(F.)M., F.S., F.N. și F.V. împotriva deciziei nr. 2817 pronunțate de secția civilă a Curții Supreme de Justiție la 27 iunie 2003, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 14 februarie 2002 S.C. L. S.A. Drobeta Turnu Severin a chemat în judecata pe F.V., F.N., F.S. și D.(F.)M. cerând să se dispună radierea mențiunilor prin care imobilul situat în municipiul Drobeta Turnu Severin fusese intabulat pe numele pârâților. Prin aceeași acțiune, care inițial a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin cu numărul de dosar 2003/2000, s-a cerut ca imobilul menționat să fie intabulat pe numele reclamantei. Prin sentința nr. 1422 pronunțată la 7 martie 2000 Judecătoria Drobeta Turnu Severin a declinat competența de soluționare a cauzei la Tribunalul Mehedinți.

Ulterior, prin decizia nr. 1725 pronunțată în dosarul nr. 1144/2001, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a soluționat un conflict negativ de competența intervenit între Tribunalul Mehedinți si Tribunalul Vâlcea, stabilind că aceasta din urmă instanță este competență să soluționeze cauza. Ca urmare dosarul a fost înregistrat cu numărul 3262/2002 pe rolul secției civile a Tribunalului Vâlcea, iar prin sentința civila nr. 174 pronunțată la 8 octombrie 2001 instanța astfel investită a admis acțiunea dispunând “radierea din Cartea funciară nr. 920/N din 18 ianuarie 2001, Drobeta Turnu Severin a intabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâților asupra imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, construcții și teren”.

Totodată pârâții au fost obligați să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în valoare de 1 000 000 lei. Apelul făcut ulterior de pârâți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 18/A pronunțată de secția civilă a Curții de Apel Pitești în dosarul nr. 141/2002 Pronunțând această decizie instanța de apel a reținut, contrar celor afirmate de pârâți, că reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului compus din construcție și teren în legătură cu care se aflau în curs de soluționare mai multe litigii. Au fost de asemenea înlăturate criticile pârâților apelanți referitoare la lipsa de legitimitate a reclamantei în promovarea acțiunii și s-a subliniat că pe fond acțiunea era întemeiată în condițiile în care formele de intabulare inițiate de pârâți au fost efectuate în considerarea unei hotărâri judecătorești care între timp a fost schimbată ca urmare a exercitării căilor de atac.

La 28 aprilie 2002 pârâții D.M., F.S., F.V. și F.N. au declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 2814/2002. Prin decizia nr. 2817 pronunțată la 27 iunie 2003 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a respins recursul ca nefondat reținând în esență că soluționarea cauzei în fond și în apel s-a făcut pe baza analizării judicioase a probelor și celorlalte apărări invocate de părți precum și printr-o corectă aplicare a dispozițiilor legale. La 2 iulie 2003 D.M., F.S., F.V. și F.N. au formulat o contestație în anulare împotriva acestei din urmă decizii precum și o cerere accesorie de suspendare a executării acesteia, cauza fiind înregistrată pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 2814/2002.

În motivarea contestației , întemeiate pe dispozițiile “art. 318 coroborat cu prevederile art. 319 1 ” C. proc. civ. s-a susținut că “instanța de recurs a săvârșit o serie de greșeli de fapt privind aprecierea probelor existente la dosar” deoarece “a reținut în mod eronat că S.C. L. S.A. a cumpărat de la Statul Roman toate bunurile” (inclusiv o cotă de ½ de proprietate asupra unui corp de clădire care nu a fost niciodată expropriată) și a considerat fără temei că formele de publicitate imobiliară a drepturilor contestatorilor s-au efectuat în baza unei hotărâri judecătorești, iar nu în considerarea titlurilor lor de proprietate întocmite în formă autentică. Tot în susținerea contestației s-a afirmat că instanța de recurs a greșit în ceea ce privește “interpretarea unor prevederi legale” și “a omis să se pronunțe asupra unui motiv de casare”.

În ceea ce o privește intimata S.C. L. S.A. Drobeta Turnu Severin a solicitat respingerea contestației în anulare. Având a se pronunța asupra contestației în anulare astfel formulate Curtea reține ca greșită interpretarea unor prevederi legale nu reprezintă un motiv de anulare a hotărârii contestate în sensul prevăzut de art. 318 C. proc. civ. În același timp aserțiunile contestatorilor referitoare la modul în care s-ar fi stabilit întinderea drepturilor de proprietate ale intimatei S.C. L. S.A. Drobeta Turnu Severin nu își găsesc suportul nici în considerentele nici în dispozitivul deciziei contestate, respectiva chestiune nefiind în nici un fel analizată de către instanța de recurs. Așa fiind nu există temei pentru a se considera că din acest punct de vedere soluția contestată ar fi rezultatul unei greșeli materiale în sensul prevăzut de art. 318 C. proc.

civ. Aceeași concluzie se impune și în raport cu înscrisurile din dosarul cauzei care confirmă aprecierea instanței de recurs potrivit căreia intabularea în favoarea pârâților a unor drepturi reale imobiliare s-a făcut în considerarea sentinței civila nr. 150 din 11 ianuarie 1999 a Judecătoriei Arad, hotărâre care fusese casată prin decizia civila nr. 856 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara la 17 noiembrie 1999. Pe de altă parte Curtea reține că una dintre apărările la care pârâții D.M., F.S., F.V. și F.N. s-au referit în mod insistent în susținerea recursului declarat în cauză viza împrejurarea că decizia nr. 1470/1973 pronunțată de Tribunalul Mehedinți ar fi avut doar un efect limitat trecând în proprietatea statului o cotă indiviză de ½ dintr-o clădire și lăsând în proprietatea titularilor inițiali cealaltă cotă indiviză ½ precum și întregul teren.

Din cuprinsul considerentelor deciziei contestate nu rezultă că instanța de recurs ar fi analizat această apărare care, în opinia pârâților era susceptibilă să ducă la modificarea sau casarea hotărârii recurate. Sub acest ultim aspect în cauză sunt întrunite cerințele art. 318 teza ultimă C. proc. civ. Așa fiind contestația se impune a fi admisă în sensul anulării deciziei atacate, urmând ca pe cale de consecință să se stabilească un nou termen în vederea judecării recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 18 A din 22 martie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite contestația în anulare formulată de contestatorii D.(F.)M., F.S., F.N. și F.V. împotriva deciziei nr. 2817 din 27 iunie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Anulează decizia atacată și fixează termen pentru rejudecarea recursului la 26 martie 2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2003.