ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3969/2003

Deliberând asupra contestației în anulare

formulate de contestatorii D.(F.)M., F.S., F.N. și F.V. împotriva deciziei nr.

2817 pronunțate de secția civilă a Curții Supreme de Justiție la 27 iunie 2003,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 14 februarie

2002 S.C. L. S.A. Drobeta Turnu Severin a chemat în judecata pe F.V., F.N., F.S.

și D.(F.)M. cerând să se dispună radierea mențiunilor prin care imobilul situat

în municipiul Drobeta Turnu Severin fusese intabulat pe numele pârâților.

Prin aceeași acțiune, care inițial a fost înregistrată

pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin cu numărul de dosar 2003/2000, s-a

cerut ca imobilul menționat să fie intabulat pe numele reclamantei.

Prin sentința nr. 1422 pronunțată la 7 martie 2000

Judecătoria Drobeta Turnu Severin a declinat competența de soluționare a cauzei

la Tribunalul Mehedinți.

Ulterior, prin decizia nr. 1725 pronunțată în dosarul

nr. 1144/2001, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a soluționat un

conflict negativ de competența intervenit între Tribunalul Mehedinți si

Tribunalul Vâlcea, stabilind că aceasta din urmă instanță este competență să

soluționeze cauza.

Ca urmare dosarul a fost înregistrat cu numărul 3262/2002

pe rolul secției civile a Tribunalului Vâlcea, iar prin sentința civila nr. 174

pronunțată la 8 octombrie 2001 instanța astfel investită a admis acțiunea dispunând

“radierea din Cartea funciară nr. 920/N din 18 ianuarie 2001, Drobeta Turnu

Severin a intabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâților asupra

imobilului situat în Drobeta Turnu Severin, construcții și teren”.

Totodată pârâții au fost obligați să îi plătească reclamantei

cheltuieli de judecată în valoare de 1 000 000 lei.

Apelul făcut ulterior de pârâți împotriva acestei sentințe

a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 18/A pronunțată de secția civilă

a Curții de Apel Pitești în dosarul nr. 141/2002

Pronunțând această decizie instanța de apel a reținut,

contrar celor afirmate de pârâți, că reclamanta a făcut dovada dreptului său de

proprietate asupra imobilului compus din construcție și teren în legătură cu

care se aflau în curs de soluționare mai multe litigii.

Au fost de asemenea înlăturate criticile pârâților apelanți

referitoare la lipsa de legitimitate a reclamantei în promovarea acțiunii și

s-a subliniat că pe fond acțiunea era întemeiată în condițiile în care formele

de intabulare inițiate de pârâți au fost efectuate în considerarea unei hotărâri

judecătorești care între timp a fost schimbată ca urmare a exercitării căilor

de atac.

La 28 aprilie 2002 pârâții D.M., F.S., F.V. și F.N. au

declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată

pe rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 2814/2002.

Prin decizia nr. 2817 pronunțată la 27 iunie 2003 Curtea

Supremă de Justiție, secția civilă, a respins recursul ca nefondat reținând în esență

că soluționarea cauzei în fond și în apel s-a făcut pe baza analizării

judicioase a probelor și celorlalte apărări invocate de părți precum și

printr-o corectă aplicare a dispozițiilor legale.

La 2 iulie 2003 D.M., F.S., F.V. și F.N. au formulat o

contestație în anulare împotriva acestei din urmă decizii precum și o cerere

accesorie de suspendare a executării acesteia, cauza fiind înregistrată pe

rolul secției civile a Curții Supreme de Justiție cu numărul de dosar 2814/2002.

În motivarea contestației , întemeiate pe dispozițiile

“art. 318 coroborat cu prevederile art. 319

1

” C. proc. civ. s-a susținut

că “instanța de recurs a săvârșit o serie de greșeli de fapt privind aprecierea

probelor existente la dosar” deoarece “a reținut în mod eronat că S.C. L. S.A.

a cumpărat de la Statul Roman toate bunurile” (inclusiv o cotă de ½ de

proprietate asupra unui corp de clădire care nu a fost niciodată expropriată) și

a considerat fără temei că formele de publicitate imobiliară a drepturilor contestatorilor

s-au efectuat în baza unei hotărâri judecătorești, iar nu în considerarea

titlurilor lor de proprietate întocmite în formă autentică.

Tot în susținerea contestației s-a afirmat că instanța

de recurs a greșit în ceea ce privește “interpretarea unor prevederi legale” și

“a omis să se pronunțe asupra unui motiv de casare”.

În ceea ce o privește intimata S.C. L. S.A. Drobeta

Turnu Severin a solicitat respingerea contestației în anulare.

Având a se pronunța asupra contestației în anulare

astfel formulate Curtea reține ca greșită interpretarea unor prevederi legale

nu reprezintă un motiv de anulare a hotărârii contestate în sensul prevăzut de art.

318 C. proc. civ.

În același timp aserțiunile contestatorilor

referitoare la modul în care s-ar fi stabilit întinderea drepturilor de

proprietate ale intimatei S.C. L. S.A. Drobeta Turnu Severin nu își găsesc suportul

nici în considerentele nici în dispozitivul deciziei contestate, respectiva

chestiune nefiind în nici un fel analizată de către instanța de recurs.

Așa fiind nu există temei pentru a se

considera că din acest punct de vedere soluția contestată ar fi rezultatul unei

greșeli materiale în sensul prevăzut de art. 318 C. proc. civ.

Aceeași concluzie se impune și în raport

cu înscrisurile din dosarul cauzei care confirmă aprecierea instanței de recurs

potrivit căreia intabularea în favoarea pârâților a unor drepturi reale

imobiliare s-a făcut în considerarea sentinței civila nr. 150 din 11 ianuarie

1999 a Judecătoriei Arad, hotărâre care fusese casată prin decizia civila nr.

856 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara la 17 noiembrie 1999.

Pe de altă parte Curtea reține că una dintre apărările

la care pârâții D.M., F.S., F.V. și F.N. s-au referit în mod insistent în susținerea

recursului declarat în cauză viza împrejurarea că decizia nr. 1470/1973 pronunțată

de Tribunalul Mehedinți ar fi avut doar un efect limitat trecând în

proprietatea statului o cotă indiviză de ½ dintr-o clădire și lăsând în

proprietatea titularilor inițiali cealaltă cotă indiviză ½ precum și întregul

teren.

Din cuprinsul considerentelor deciziei contestate nu

rezultă că instanța de recurs ar fi analizat această apărare care, în opinia pârâților

era susceptibilă să ducă la modificarea sau casarea hotărârii recurate.

Sub acest ultim aspect în cauză sunt întrunite cerințele

art. 318 teza ultimă C. proc. civ.

Așa fiind contestația se impune a fi admisă în sensul

anulării deciziei atacate, urmând ca pe cale de consecință să se stabilească un

nou termen în vederea judecării recursului declarat împotriva deciziei civile

nr. 18 A din 22 martie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatorii D.(F.)M.,

F.S., F.N. și F.V. împotriva deciziei nr. 2817 din 27 iunie 2003 a Curții

Supreme de Justiție, secția civilă.

Anulează

decizia atacată și fixează termen pentru rejudecarea recursului la 26 martie

2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 octombrie 2003.