ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3433/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

13 august 2002 reclamantul D.I. a chemat în judecată pârâții C.G., C.M.,

Primăria Drobeta Turnu Severin și RA L. Drobeta Turnu Severin pentru a se

constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.145/8 august

1996 încheiat între pârâți și obligarea pârâților să-i lase reclamantului în

deplină proprietate și posesie imobilul situat în Drobeta Turnu Severin județul

Mehedinți.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că autorii săi, D.M. și D.E. au dobândit prin cumpărare imobilul în

litigiu, …care a fost preluat de stat în baza Decretului 92/1950.

Aplicarea decretului de

naționalizare în persoana antecesorilor săi s-a făcut însă în mod greșit, cu

încălcarea prevederilor art. I din acest act normativ, întrucât părinții săi nu

se încadrau în categoriile de persoane vizate de prevederile art. II din

același act normativ.

A mai arătat recurentul că a

formulat două notificări adresate pârâtei Primăria municipiului Drobeta Turnu

Severin înregistrate la data de 1 august 2001, la care nu a primit nici un

răspuns până la data promovării prezentei acțiuni.

Acțiunea a fost întemeiată în drept

pe dispozițiile art.46 alin. (2) din Legea 10/2001, art. 481 C. civ. art. 17

din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin încheierea de ședință din 16

ianuarie 2003, instanța a admis excepția incompetenței sale materiale privind

soluționarea petitului având ca obiect nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 145/1997 a disjuns judecarea acestui petit pe care l-a

trimis spre competentă soluționare Judecătoriei Drobeta Turnu Severin,

suspendând soluționarea petitului având ca obiect Legea 10/2001 până la

judecarea irevocabilă a capătului de cerere privind nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare.

Prin decizia civilă nr. 4057/2003 a

Curții de Apel Craiova a fost admis recursul pârâților modificate hotărârile

judecătoriei și tribunalului iar pe fond a fost respinsă acțiunea în

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, deciziei

irevocabilă.

În urma soluționării petitului de

acțiune întemeiat pe dispozițiile Legii 10/2001, privind obligarea pârâților să

lase în proprietate și posesie reclamantului parte din imobilul situat în

Drobeta Turnu Severin, prin sentința civilă nr. 768 din 18 noiembrie 2004 a

fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Prima instanță a reținut, în esență

că partea de imobil solicitată de reclamant a fi restituită în natură, a făcut

obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 145/1997, act a cărui

valabilitate a fost constatată prin decizia civilă nr. 4057/2003 a Curții de

Apel Craiova.

În aceste condiții, reclamantul nu

mai poate solicita restituirea în natură a imobilului, care nu se mai află în

proprietatea statului, ci a fost vândut pârâților persoane fizice, actul

translativ de proprietate fiind confirmat printr-o hotărâre judecătorească

irevocabilă.

Apelul reclamantului declarat

împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.

2530 din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, instanța care a reținut

că, în urma disjungerii petitului privind constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare, prima instanță a rămas investită cu o

acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001, care a fost examinată prin

prisma acestor dispoziții și nu ale art. 480 C. civ.

Acțiunea în revendicare nici nu era

admisibilă după intrarea în vigoare a legii speciale, iar prima instanță nici

nu ar fi fost competentă să soluționeze o astfel de acțiune.

Prin urmare, în speță sunt incidente

dispozițiile art. 18 lit. d) din Legea 10/2001, reclamantul beneficiind doar de

măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a

arătat că, în mod nelegal, cu încălcarea principiului disponibilității,

instanțele au reținut că ar fi fost învestite cu o cerere întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu cu o acțiune în revendicare.

În realitate, astfel cum rezultă din

cuprinsul petitului acțiunii, acesta constituie o cerere în revendicare

imobiliară, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

Așadar, fără nici o justificare

legală, instanțele au calificat cererea sa de chemare în judecată, cerere care

a fost și este susținută ca o acțiune în revendicare de drept comun.

Cu privire la interdicția legală de

a apela la acțiuni de drept comun după intrarea în vigoare a Legii 10/2001,

instanța de apel face o interpretare greșită a prevederilor art. 21 alin. (5)

din acest act normativ, întrucât limitarea dreptului de a formula astfel de

cereri privește doar cauzele în care imobilul în discuție ar fi revendicat de

la Statul Român și nu din mâna unor persoane fizice, cu invocarea și

necesitatea analizării preferinței titlurilor de proprietate exhibate.

În drept, motivele recursului au

fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este fondat pentru

considerentele:

Cererea introductivă de instanță a

avut două capete de cerere și anume:

1.constatarea nulității absolute a contractului

de vânzare cumpărare nr. 145 din 8 august 1997 încheiat între Primăria

municipiului Drobeta Turnu Severin, în calitate de vânzător și pârâții C.G. și

C.M., în calitate de cumpărători;

2.obligarea pârâților să-i lase în

deplină proprietate și posesie reclamantului imobilul situat în Drobeta Turnu

Severin, județul Mehedinți, compus din 2 camere de locuit cu o suprafață utilă

de 28,57 mp și demisol, precum și cota indiviză de 20% din suprafața de

folosință a imobilului.

Acțiunea a fost întemeiată în drept

pe dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește

primul petit al cererii introductive iar pentru al 2-lea capăt de cerere, pe

prevederile art. 480-481 C. civ.

Soluționând cauza, prin încheierea

din 16 ianuarie 2003, instanța a admis excepția necompetenței materiale privind

soluționarea petitului având ca obiect constatare nulitate contract de

vânzare-cumpărare și a disjuns judecarea acestui petit care a fost trimis

Judecătoriei Drobeta Turnu Severin spre competentă soluționare, suspendând

soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere până la judecarea irevocabilă a

primului.

Această cauză a fost soluționată

prin sentința civilă nr. 580/2003 a instanței menționate care s-a pronunțat în

sensul admiterii acțiunii, hotărâre confirmată în apel prin decizia civilă nr.

701/2003 a Tribunalului Mehedinți. Recursul pârâților cumpărători a fost admis

prin decizia civilă nr. 4057/2003 a Curții de Apel Craiova, care a modificat

ambele hotărâri și pe fond a respins acțiunea în constatarea nulității

absolute, hotărâre irevocabilă.

Prin cererea, din succesiunea

datelor speței mai sus prezentate, rezultă în evidență că, la momentul

repunerii pe rol a cererii introductive, prima instanță rămăsese învestită cu

soluționarea petitului II al acțiunii, având ca obiect revendicarea imobiliară

și întemeiată în drept pe dispozițiile dreptului comun, art. 480, art. 481 C.

civ.

În analiza și soluționarea acestui

petit, atât prima instanță, cât și cea de control judiciar, au procedat prin

extrapolare la aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001, dispoziții străine

pretențiilor concrete ale reclamantului și temeiului juridic indicat de acesta.

De menționat că, atât în cuprinsul

acțiunii introductive, cât și în precizările depuse la prima instanță, dar și în

căile de atac exercitate, reclamantul a subliniat și a reținut cererea sa ca

fiind o acțiune în revendicare de drept comun, invocând pretențiile titularului

său de proprietate față de cel exhibat de intimați și solicitând compararea

acestora.

Prin urmare judecata, atât în fața

primei instanțe cât și a celei de apel, s-a făcut cu încălcarea principiului

disponibilității, ambele instanțe pronunțându-se în alte limite și pe alte

temeiuri decât cele ale investirii.

Ori, disponibilitatea constituie un

principiu specific procesului civil și constă în posibilitatea conferită de

lege părților de a sesiza autorităților judiciare, de a dispune de obiectul

litigiului și de mijloacele de apărare. Judecătorul nu poate soluționa un

litigiu decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele

investirii, cadru în care trebuie să se desfășoare activitatea judiciară în

materie civilă.

Ca urmare, statuând în alte limite,

în afara cadrului procesual și material fixat de reclamant, instanțele au

nesocotit principiul de drept enunțat, nepronunțându-se astfel asupra cererii

cu judecata căreia au fost investite.

Independent de modul de soluționare

al petitului I, acestea trebuiau să se pronunțe în cadrul fixat de reclamant,

prin analiza dispozițiilor legale invocate și socotite a fi aplicabile scopului

juridic litigios, orice altă modificare a cererii sub acest aspect putându-se

face numai cu respectarea principiului contradictorialității și publicității.

Constatând că instanțele au judecat

pricina în alte limite, dând o altă calificare cererii de chemare în judecată

și deci, fără a se pronunța asupra cererii cu judecata căreia au fost investite

în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis cu consecința casării

ambelor hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de D.I.

împotriva deciziei civile nr. 2630 din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă.

Casează decizia civilă nr. 2630 din

17 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, și sentința civilă

nr. 768 din 18 noiembrie 2004 a Tribunalului Mehedinți.

Trimite spre rejudecare cauza la

Tribunalul Mehedinți.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 martie

2006.