ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5803/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5803/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin sentința civilă nr. 1408 din 18

decembrie din 2003, pronunțată în dosarul nr. 7217 al Tribunalului Mehedinți,

s-a respins contestația formulată de reclamantul D.I.M. împotriva dispoziției

nr. 494 din 8 septembrie 2003 emisă de Primăria Municipiului Turnu Severin.

Pentru a se pronunța astfel, instanța în

baza probatoriului administrat în cauză a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare

autentificat de Notariatul de Stat al Județului Mehedinți sub nr. 28883/1987,

reclamantul D.I.M. a cumpărat de la B.I. „o locuință”, în suprafață construită

de 42,83 mp situată pe un teren aferent de 153 mp, teren care nu a făcut

obiectul vânzării și care a trecut în proprietatea statului, conform art. 30

din Legea nr. 158/1974.

Prețul acestei vânzări a fost de 10.000

lei.

Prin decizia nr. 403 din 16 decembrie

1987 emisă de Biroul Permanent al fostului Comitet Executiv al Consiliului

Popular al Municipiului Drobeta Turnu Severin, terenul în suprafață de 153 mp

situat în Drobeta Turnu Severin, aferent construcțiilor suprafața de 100 mp a

fost atribuită în folosință reclamantului, pe durata existenței construcției,

iar diferența de teren de 53 mp a fost închiriată acestuia, cu contractul de

închiriere nr. 41 din 1 martie 1988 emis de Biroul Permanent al fostului

Comitet Executiv al Consiliului Popular al Municipiului Drobeta Turnu Severin.

În acest mod, prin Decretul nr. 12 din 20

ianuarie 1989, reclamantul putea fi expropriat numai de imobilul casă, însă nu

și de terenul aferent acestei case, teren care nu a intrat în patrimoniul

reclamantului și care nu a făcut obiectul înstrăinării, prin contractul de

vânzare cumpărare nr. 28883/1987.

Fișa de evaluare a imobilului

întocmită de I.J.G.C.L. Mehedinți în anul 1989 (fila 2), face trimitere la

numitul B.I., ce a fost proprietar al casei și terenului, situat în Drobeta

Turnu Severin, însă, în anul 1989, casa era proprietatea reclamantului iar

terenul aferent în suprafață de 153 mp fusese preluat de la B.I., în calitate

de vânzător și trecut în proprietatea statului, astfel că, legal, reclamantului

nu putea primi despăgubiri cu ocazia exproprierii pentru teren.

Cu toate acestea, din adresa nr. 5675

din 1 octombrie 2001 emisă de SC S. SA Drobeta Turnu Severin, rezultă că

reclamantul D.I.M. a fost expropriat conform Decretului nr. 12/1989, și de

terenul în suprafață de 153 mp în valoare de 520 lei și 23 m liniari

împrejmuire, având valoarea de 5249 lei, total bunurile expropriate fiind

evaluate la 6113 lei, sumă ce a fost ridicată de către reclamant și care

rezultă și din cererea formulată de acesta și către I.J.G.C.L. înregistrată la

această unitate sub nr. 10721 din 8 noiembrie 1989 (fila 43).

În cazul dedus judecății,

construcțiile expropriate au fost demolate total, iar terenul a fost în

întregime ocupat funcțional, astfel că în raport de data exproprierii (1989),

este apropriată data actului care atestă valoarea imobilului respectiv,

contractul de vânzare cumpărare nr. 128883 din 6 noiembrie 1987, cu consecința

incidenței dispozițiilor art. 110 alin. (2), (4), (5) și (6) din Legea nr. 10/2001,

coroborată cu art. 11 pct. 7 din Normele Metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 aprobată prin H.G. nr. 498/2003 și raportat la art. 10 din

Legea nr. 10/2001, și pct. 10.8 lit. a) din Normele Metodologice.

Reclamantul a cumpărat locuința la 6

noiembrie 1987, cu suma de 10.000 lei, imobilul construit în anul 1920, cu o

suprafață construită de 42,83 mp, iar la data exproprierii, în anul 1989, s-a

constatat o suprafață mai mică, în actele de expropriere, aspect care, la acea

dată, nu a fost contestat de către reclamant, iar din mențiunile înscrise pe

cererea de acordare a despăgubirilor formulată de reclamant, înregistrate la

nr. 10721 din 8 noiembrie 1989 la I.J.G.C.L. Mehedinți, rezultă că reclamantul

a demolat și ridicat o parte din materialele încorporate în construcții.

Valoarea imobilului, la data

demolării (1989) era de 10.000 lei, valoare atestată la o dată apropriată prin

contractul de vânzare cumpărare nr. 28883 din 6 noiembrie 1987, imobilul fiind

construit în 1920, și având o suprafață construită redusă și un grad avansat de

uzură.

Din suma de 10.000 lei, reclamantul

a fost despăgubit în anul 1989, cu suma de 6113 lei, așa cum rezultă din adresa

nr. 5675 din 1 octombrie 2001, emisă de SC S. SA, rămânând o diferență de 3887

lei, diferență care, potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de

expertul S.G. , reprezintă suma de 243 dolari SUA, adică suma de 8.211.699 lei,

în prezent, raportată la paritatea leu–dolar, din anul 1989 și în prezent.

În ipoteza în care Primăria

Municipiului Drobeta Turnu Severin a achiesat să acorde despăgubiri și pentru

suprafața de 153 mp aferentă construcțiilor, deși acest teren nu se afla în

proprietatea reclamantului la data exproprierii, teren ce a fost evaluat în

raportul de expertiză la suma de 142.255.510 lei, reclamantul este îndreptățit

să primească suma de 150.464.209 lei formată din 142.255.510 lei valoare teren

și 8.211.699 lei diferență valoare construcții, sumă care este, oricum,

inferioară sumei de 164.000.000 lei acordată reclamantului prin decizia nr.494

din 8 septembrie 2003 emisă de Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.

Potrivit art. 11 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, care se aplică situațiilor prevăzute de art. 11 alin. (2), (3) și (4),

în care se încadrează și reclamantul, respectiv construcțiile expropriate au

fost demolate total și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

funcțional întregul teren afectat; măsurile reparatorii prin echivalent constau

în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în proprietăți

comerciale, tranzacționate pe piață de capital, în funcție de opțiunea

persoanei îndreptățite.

Reclamantul era îndreptățit să

opteze pentru acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc numai în situația

în care imobilul expropriat nu era demolat și nu putea fi restituit în natură,

potrivit motivelor prevăzute de art. 16, art. 18 lit. c) și d), art. 27 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere considerentele

arătate, instanța a apreciat că acțiunea reclamantului, prin care contestă

cuantumul despăgubirilor în echivalent, și modalitatea de acordare a

despăgubirilor reparatorii, în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare, nu este fondată.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal, a declarat apel reclamantul D.I.M., care, prin motivele de apel,

astfel cum s-au încălcat dispozițiile art. 129 pct. 2, 3 și 4 C. proc. civ., în

sensul că nu s-a lămurit, prin probele administrate, situația construcțiilor

expropriate și demolate, reținându-se, în mod greșit, o suprafață construită,

expropriată și demolată, de 20,40 mp în loc de 43,83 mp, deși nu s-a demolat

nici o încăpere; pe teren au mai existat două șoproane, gard împrejmuitor,

porți metalice, nefiind evaluate nici două sobe de teracotă; procentul de uzură

stabilit de comisie și de experți nu este corect; instanța, în mod nelegal a

făcut aplicarea art. 30 din Legea nr. 58/1974 și a reținut că terenul în

suprafață de 153 mp nu a fost expropriat, astfel încât a menținut despăgubirile

pentru teren numai pentru că au fost acordate de comisie însă, cuantumul

acestora este derizoriu; s-au calculat despăgubirile în titluri de valoare

nominală, însă aceste titluri nu pot fi realizate în condițiile în care

societățile de stat înregistrează pierdere, astfel încât despăgubirea trebuia

realizată prin plata sumelor corespunzătoare sau prin acordarea unui apartament

corespunzător.

În susținerea apelului, reclamantul

a depus la dosar mai multe acte și a solicitat completarea probatoriului cu

proba testimonială și expertiză.

Instanța de apel a respins cererea

de completare a probatoriului, constatând, că la instanța de fond, reclamantul

nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză cu privire la suprafața

construită supusă expertizării sau valorile stabilite de expert, solicitând cu

ocazia judecării cauzei, omologarea raportului de expertiză și obligarea

pârâtei la plata sumei de 244.000.000 lei și nu titluri de valoare.

Ca atare, s-a invocat și s-a

solicitat direct în apel, ceea ce nu s-a invocat în prima instanță iar, pe de

altă parte, în raport de prevederile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., se poate

dispune refacerea sau completarea probelor numai dacă sunt necesare pentru

soluționarea cauzei, ceea ce nu este cazul în speță, față de materialul

probator administrat.

Curtea de Apel de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 3050 din 23 septembrie 2004, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamantul D.I.M. împotriva sentinței civile nr. 1408 din

18 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în contradictoriu cu

intimata pârâtă, Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin.

S-a reținut că, prima instanță, în

raport cu susținerile contestatorului, prin cererea de chemare în judecată, a

încuviințat proba solicitată de reclamant, prin apărător, de efectuare a unei

expertize, care să stabilească valoarea imobilului, conform contractului de

vânzare cumpărare.

Obiectivele expertizei au fost

stabilite în mod concret și detaliat prin încheierea din 13 noiembrie 2003, și

nu au existat obiecțiuni sub acest aspect, din partea reclamantului.

De asemenea, nu au existat

obiecțiuni la raportul de expertiză, deși reclamantul a precizat expres, că a

luat cunoștință de expertiză.

Mai mult, apărătorul reclamantului,

au ocazia judecării cauzei, a solicitat omologarea raportului de expertiză și

admiterea contestației, în raport de valorile stabilite de expert.

Ca atare, nu au existat obiecțiuni,

cu privire la nerespectarea actului de proprietate al reclamantului, cu

referire la construcțiile și lucrările existente pe teren și nu cu privire la

evaluarea acestora.

În atare situație, este evident că

nu se mai impunea completarea probatoriilor, mai ales că nici reclamantul,

asistat de avocat, nu a formulat o astfel de cerere.

Față de considerentele expuse,

critica vizează încălcarea de către instanța a dispozițiilor art. 129 alin. (3),

(4) și (5) C. proc. civ. este neîntemeiată, atâta timp cât reclamantul a fost

asistat de avocat, s-a încuviințat probele solicitate și s-a constatat că, în

raport de probele existente, se poate corect dezlega cauza.

Critica ce vizează terenul în

suprafață de 153 mp, este, de asemenea, nefondată, întrucât, la pronunțarea

sentinței, instanța a avut în vedere valoarea de 142.252.510 lei, stabilită de

expert.

Reclamantul a fost de acord cu

valorile stabilite de expert, inclusiv, în ce privește terenul astfel încât, nu

poate fi primită, în apel, susținerea acestuia, în sensul că terenul a fost

subevaluat.

Este, de asemenea, neîntemeiată și

critica referitoare la acordarea de titluri de valoare nominală și solicitarea

reclamantului de a i se plăti despăgubiri bănești sau de a i se atribui un

apartament corespunzător, întrucât, construcțiile fiind demolate, în cauză se

aplică dispozițiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, care prevăd

exclusiv măsuri reparatorii prin echivalent, constând în acordarea de titluri

de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la

societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital în funcție de

opțiunea persoanei îndreptățite.

Ca atare, respectând dispozițiile

legale în materie, și sub acest aspect, instanța a pronunțat o sentință legală

și temeinică.

În raport de considerentele expuse,

în baza art. 296 C. proc. civ., se va respinge apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs reclamantul, susținând că instanța de fond a reținut

greșit că suprafața de construcții expropriată și demolată a fost de 20,40 mp,

deși din probe rezultă că a fost de 43,83 mp, suprafață, pentru care, a și

plătit impozit.

În afară, de casa de locuit, pe

terenul de 153 mp, se mai aflau două șoproane, care au fost edificate de el în

1987 care, în procesul verbal de predare primire, au fost omise, doar la

stăruința sa, fiind adăugate în partea de jos a fișei.

În fișa imobilului expropriat a fost

trecut garajul împrejmuitor, dar nu au fost trecute porțile metalice, care

aveau o lungime de 4 m și înălțime 1,80 m, toate construite din fier beton,

ciment, țeavă și tablă.

În sfârșit, au fost omise de la

despăgubire două sobe de teracotă care erau montate în cele două încăperi ale

casei.

Deși probele erau contradictorii și

a solicitat, să i se admită probe pentru a face dovada, fără echivoc, a

respectivelor bunuri, nu i s-a admis și nici nu s-au trecut, în întregime

încăperile imobilului, în suprafață de 43,83 mp, suprafață dovedită,

incontestabil.

Recurentul a criticat și evaluarea

făcută bunurilor de care a fost lipsit, ca urmare a trecerii imobilului său, în

proprietatea statului.

A solicitat admiterea recursului,

casarea deciziei atacată și trimiterea cauzei instanței de apel, pentru

rejudecarea cauzei.

Recursul este fondat.

Într-adevăr, în raport de petitul

cererii reclamantului și de probatoriile efectuate, de caracterul

contradictoriu al acestora, instanța de apel trebuia să conducă procesul civil

și să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală

privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin

aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și

legale.

În speță, contrar acestor obligații

avute, instanța de apel, n-a admis probele solicitate de apelant, probe

necesare soluționării corecte a cauzei, fiind menite, să ducă la stabilirea

exactă a suprafeței din construcția expropriată, la verificarea existenței a

celor două șoproane, la verificarea renovării în 1987, a întregului acoperiș al

casei, la stabilirea existenței porților metalice și a celor două sobe de

teracotă precum și la evaluarea corespunzătoare a respectivului imobil compus

din construcție și teren.

În raport cu cele arătate, Curtea va

trebui să privească recursul de față ca fondat și să-l admită, ca atare, modificând

decizia nr. 30850 din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova, în sensul

admiterii apelului reclamantului împotriva sentinței nr. 1408 din 18 decembrie

2003 a Tribunalului Mehedinți și a trimiterii cauzei Curții de Apel Craiova,

spre rejudecare, în limitele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul D.I.M.

împotriva deciziei nr. 3050 din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Craiova,

modifică decizia, admite apelul reclamantului împotriva sentinței civile nr. 1408

din 18 decembrie 2003 a Tribunalului Mehedinți și trimite cauza Curții de Apel

Craiova spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2005.