ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 265/2003

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Judecătoria Caracal, prin sentința civilă nr. 985

din 6 aprilie 1998, a admis acțiunea introdusă de reclamantul T.T. și cererea

de intervenție în interes propriu (coreclamante) formulată de A.M. și A.E. împotriva

Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt și

Primăriei comunei Dăneasa și a obligat pe pârâte să plătească reclamantului și

intervenientelor suma de 192.080.680 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând

contravaloarea unor mașini agricole și utilaje, de care autorul lor T.G. a fost

deposedat în mod abuziv în perioada 1961-1963, când au fost preluate de C.A.P.

Berindei.

Fiind atacată cu apel de pârâta Primăria comunei

Dăneasa, sentința judecătoriei a fost desființată prin decizia nr. 2462 din 20

noiembrie 1998 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă, care a reținut

cauza pentru soluționare în primă instanță.

Același tribunal, prin sentința civilă nr. 5 din

22 ianuarie 1999, a admis acțiunea și cererea de intervenție și a obligat pe

pârâte să plătească reclamantului și intervenientelor suma de 192.080.680 lei

cu titlu de despăgubiri civile.

Pârâtele au declarat apel, iar Curtea de Apel

Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 68 din 6 iulie 1999, l-a admis și a

schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea ca prescrisă.

Investită cu judecarea recursurilor declarate de

reclamant și de interveniente, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, le-a

admis, prin decizia nr. 275 din 16 ianuarie 2001, a casat decizia recurată,

pentru omisiunea de pronunțare cu privire la cererea de intervenție și a trimis

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În fond după casare, Curtea de Apel Craiova,

secția civilă, prin decizia nr. 141 din 30 august 2001, a respins apelurile

declarate de pârâte împotriva sentinței civile nr. 5 din 22 ianuarie 1999 a

Tribunalului Olt.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut

că, potrivit adeverinței nr. 417/1997 emisă de Primăria comunei Dăneasa și

certificatului nr. 574/1997 eliberat de Direcția Generală a Arhivelor

Naționale, județul Olt, autorul reclamantului și al intervenientelor a avut în

proprietate bunurile a căror contravaloare s-a cerut, că acestea au fost

preluate fără titlu de către stat prin organele locale, și că evaluarea lor de

către expert s-a făcut conform normelor legale.

Cu privire la excepția prescripției dreptului la

acțiune invocată de Ministerul Finanțelor – D.G.F.P.C.F.S. Olt, s-a reținut că

aceasta nu poate fi primită „atâta vreme cât prin legi speciale adoptate

ulterior anului 1999, respectiv legea privind fondul funciar și Legea nr. 10/2001

sunt prevăzute măsuri reparatorii pentru toate persoanele cărora li s-au

preluat abuziv bunuri mobile și imobile”.

Împotriva hotărârii instanței de apel, pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt a declarat recurs solicitând casarea

acesteia precum și a sentinței și respingerea acțiunii și a cererii de

intervenție.

În motivarea recursului au fost reiterate

excepția prescripției dreptului la acțiune și, respectiv, lipsa dovezilor în

sensul că autorul reclamantului și al intervenientelor ar fi avut în

proprietate bunurile mobile a căror contravaloare au solicitat-o.

Recursul este fondat.

Prin acțiune, reclamantul a cerut restituirea

unor bunuri, ori contravaloarea lor, respectiv: una mașină de treierat, un

tractor C.P. – 38, un plug pentru tractor, una batoză, un locomobil, curele de

acționare ale morii confecționate din piele, un motor-moară și două valțuri.

Ambele pârâte au cerut respingerea acțiunii,

astfel:

Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt a

invocat prescripția dreptului la acțiune privind cererea de despăgubiri iar în

referire la restituirea în natură a bunurilor pretinse a susținut că nu a fost

și nu este posesoarea acestora.

La rândul său, Primăria comunei Dăneasa a

susținut că bunurile mobile pretinse au fost preluate de către fostul C.A.P. Berindei

și că nu există nici un document, protocol de predare-primire, care să ateste

că la momentul lichidării acesteia patrimoniul ei ar fi fost preluat de

primărie.

Cu privire la piesele componente ale morii,

curele de acționare, motor și valțuri, aceeași pârâtă a arătat că moara a fost

demolată și toate piesele ei componente precum și materialele rezultate din

demolarea clădirii morii au fost preluate de același C.A.P. Berindei,

construindu-se în loc o brutărie și că întregul patrimoniu al cooperativei

agricole de producție a fost predat de Comisia de lichidare Asociației „C.”,

conform procesului verbal încheiat la 2 septembrie 1991.

După audierea martorului M.D., care, între

altele, a precizat că nu știe ce s-a întâmplat cu utilajele pretinse prin acțiune,

judecătoria a ordonat efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a acestora.

Lucrarea a fost întocmită de expertul tehnic

ing. B.D. care - dată fiind inexistența bunurilor și după aplicarea unor

corecții de uzură - a apreciat că valoarea lor actuală este de 192.080.680 lei.

Cum reclamantul și intervenientele și-au însușit

evaluarea făcută prin raportul de expertiză, și cum, cei în cauză nu au

exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței judecătoriei, și,

respectiv, a sentinței civile nr. 5 din 22 ianuarie 1999 a Tribunalului Olt, de

obligare a pârâtelor la plata sumei menționate, rezultă că ei au optat pentru

acest mod de dezdăunare, respectiv plata de despăgubiri.

Ca urmare, acțiunea și cererea de intervenție nu

pot fi reținute ca o acțiune reală, în revendicare, ci, dimpotrivă, ca una în

pretenții, pentru plata de despăgubiri, fiind supusă termenului general de

prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care,

potrivit art. 7 și art. 9, a început să curgă de la data de 22 decembrie 1989

când au încetat actele de violență morală ce ar fi împiedecat pe cei

îndreptățiți să ceară restabilirea dreptului încălcat or, cel mai târziu, la

data de 9 decembrie 1991 când, în urma referendumului național, a fost aprobată

Constituția României care garantează dreptul de proprietate.

Or, acțiunea a fost introdusă la 23 octombrie

1997 iar cererea de intervenție în interes propriu la 18 decembrie 1997, după

împlinirea termenului de prescripție, impunându-se respingerea acestora cu

această motivare, în condițiile în care legile speciale invocate de instanța de

apel, Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001, nu sunt aplicabile în cauză.

Aceasta întrucât, pe de o parte, obiectul litigiului nu-l constituie terenuri

agricole; pe de altă parte, părțile interesate au investit instanța conform

dreptului comun iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu au făcut uz

de dispozițiile art. 47 din lege, în conformitate cu care puteau renunța la

acțiune ori puteau cere suspendarea judecării cauzei făcând dovada că au

declanșat procedura prevăzută de legea specială.

Față de cele ce preced, hotărârile pronunțate în

cauză fiind nelegale sunt supuse casării, în condițiile art. 312 și art. 314 C.

proc. civ., în temeiul cărora se impune admiterea recursului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt împotriva deciziei nr. 141 din 30

august 2001 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și sentința

civilă nr. 5 din 22 ianuarie 1999 a Tribunalului Olt, secția civilă, și în fond

respinge acțiunea introdusă de reclamantul T.T. și cererea de intervenție

formulată de A.M. și A.E. în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice

Olt și Primăria comunei Dăneasa județul Olt constatând prescris dreptul la

acțiune.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

ianuarie 2003.