ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 265/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Caracal, prin sentința civilă nr. 985 din 6 aprilie 1998, a admis acțiunea introdusă de reclamantul T.T. și cererea de intervenție în interes propriu (coreclamante) formulată de A.M. și A.E. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Olt și Primăriei comunei Dăneasa și a obligat pe pârâte să plătească reclamantului și intervenientelor suma de 192.080.680 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea unor mașini agricole și utilaje, de care autorul lor T.G. a fost deposedat în mod abuziv în perioada 1961-1963, când au fost preluate de C.A.P. Berindei.

Fiind atacată cu apel de pârâta Primăria comunei Dăneasa, sentința judecătoriei a fost desființată prin decizia nr. 2462 din 20 noiembrie 1998 pronunțată de Tribunalul Olt, secția civilă, care a reținut cauza pentru soluționare în primă instanță. Același tribunal, prin sentința civilă nr. 5 din 22 ianuarie 1999, a admis acțiunea și cererea de intervenție și a obligat pe pârâte să plătească reclamantului și intervenientelor suma de 192.080.680 lei cu titlu de despăgubiri civile. Pârâtele au declarat apel, iar Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 68 din 6 iulie 1999, l-a admis și a schimbat sentința în sensul că a respins acțiunea ca prescrisă.

Investită cu judecarea recursurilor declarate de reclamant și de interveniente, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, le-a admis, prin decizia nr. 275 din 16 ianuarie 2001, a casat decizia recurată, pentru omisiunea de pronunțare cu privire la cererea de intervenție și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. În fond după casare, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 141 din 30 august 2001, a respins apelurile declarate de pârâte împotriva sentinței civile nr. 5 din 22 ianuarie 1999 a Tribunalului Olt.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut că, potrivit adeverinței nr. 417/1997 emisă de Primăria comunei Dăneasa și certificatului nr. 574/1997 eliberat de Direcția Generală a Arhivelor Naționale, județul Olt, autorul reclamantului și al intervenientelor a avut în proprietate bunurile a căror contravaloare s-a cerut, că acestea au fost preluate fără titlu de către stat prin organele locale, și că evaluarea lor de către expert s-a făcut conform normelor legale. Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Finanțelor – D.G.F.P.C.F.S. Olt, s-a reținut că aceasta nu poate fi primită „atâta vreme cât prin legi speciale adoptate ulterior anului 1999, respectiv legea privind fondul funciar și Legea nr. 10/2001 sunt prevăzute măsuri reparatorii pentru toate persoanele cărora li s-au preluat abuziv bunuri mobile și imobile”.

Împotriva hotărârii instanței de apel, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt a declarat recurs solicitând casarea acesteia precum și a sentinței și respingerea acțiunii și a cererii de intervenție. În motivarea recursului au fost reiterate excepția prescripției dreptului la acțiune și, respectiv, lipsa dovezilor în sensul că autorul reclamantului și al intervenientelor ar fi avut în proprietate bunurile mobile a căror contravaloare au solicitat-o. Recursul este fondat. Prin acțiune, reclamantul a cerut restituirea unor bunuri, ori contravaloarea lor, respectiv: una mașină de treierat, un tractor C.P. – 38, un plug pentru tractor, una batoză, un locomobil, curele de acționare ale morii confecționate din piele, un motor-moară și două valțuri.

Ambele pârâte au cerut respingerea acțiunii, astfel: Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt a invocat prescripția dreptului la acțiune privind cererea de despăgubiri iar în referire la restituirea în natură a bunurilor pretinse a susținut că nu a fost și nu este posesoarea acestora. La rândul său, Primăria comunei Dăneasa a susținut că bunurile mobile pretinse au fost preluate de către fostul C.A.P. Berindei și că nu există nici un document, protocol de predare-primire, care să ateste că la momentul lichidării acesteia patrimoniul ei ar fi fost preluat de primărie. Cu privire la piesele componente ale morii, curele de acționare, motor și valțuri, aceeași pârâtă a arătat că moara a fost demolată și toate piesele ei componente precum și materialele rezultate din demolarea clădirii morii au fost preluate de același C.A.P.

Berindei, construindu-se în loc o brutărie și că întregul patrimoniu al cooperativei agricole de producție a fost predat de Comisia de lichidare Asociației „C.”, conform procesului verbal încheiat la 2 septembrie 1991. După audierea martorului M.D., care, între altele, a precizat că nu știe ce s-a întâmplat cu utilajele pretinse prin acțiune, judecătoria a ordonat efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a acestora. Lucrarea a fost întocmită de expertul tehnic ing. B.D. care - dată fiind inexistența bunurilor și după aplicarea unor corecții de uzură - a apreciat că valoarea lor actuală este de 192.080.680 lei.

Cum reclamantul și intervenientele și-au însușit evaluarea făcută prin raportul de expertiză, și cum, cei în cauză nu au exercitat calea de atac a apelului împotriva sentinței judecătoriei, și, respectiv, a sentinței civile nr. 5 din 22 ianuarie 1999 a Tribunalului Olt, de obligare a pârâtelor la plata sumei menționate, rezultă că ei au optat pentru acest mod de dezdăunare, respectiv plata de despăgubiri.

Ca urmare, acțiunea și cererea de intervenție nu pot fi reținute ca o acțiune reală, în revendicare, ci, dimpotrivă, ca una în pretenții, pentru plata de despăgubiri, fiind supusă termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care, potrivit art. 7 și art. 9, a început să curgă de la data de 22 decembrie 1989 când au încetat actele de violență morală ce ar fi împiedecat pe cei îndreptățiți să ceară restabilirea dreptului încălcat or, cel mai târziu, la data de 9 decembrie 1991 când, în urma referendumului național, a fost aprobată Constituția României care garantează dreptul de proprietate.

Or, acțiunea a fost introdusă la 23 octombrie 1997 iar cererea de intervenție în interes propriu la 18 decembrie 1997, după împlinirea termenului de prescripție, impunându-se respingerea acestora cu această motivare, în condițiile în care legile speciale invocate de instanța de apel, Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001, nu sunt aplicabile în cauză. Aceasta întrucât, pe de o parte, obiectul litigiului nu-l constituie terenuri agricole; pe de altă parte, părțile interesate au investit instanța conform dreptului comun iar după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu au făcut uz de dispozițiile art. 47 din lege, în conformitate cu care puteau renunța la acțiune ori puteau cere suspendarea judecării cauzei făcând dovada că au declanșat procedura prevăzută de legea specială.

Față de cele ce preced, hotărârile pronunțate în cauză fiind nelegale sunt supuse casării, în condițiile art. 312 și art. 314 C. proc. civ., în temeiul cărora se impune admiterea recursului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt împotriva deciziei nr. 141 din 30 august 2001 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 5 din 22 ianuarie 1999 a Tribunalului Olt, secția civilă, și în fond respinge acțiunea introdusă de reclamantul T.T. și cererea de intervenție formulată de A.M. și A.E. în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Olt și Primăria comunei Dăneasa județul Olt constatând prescris dreptul la acțiune. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2003.