ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2338/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată cu nr. 5231

din 3 august 1998, la Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ,

reclamanta, Direcția Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâta SC D.C. SRL

Dorna-Cândreni a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată

pârâta să-i plătească suma de 92.432.160 lei, cu titlu de penalități de

întârziere în decontarea facturilor emise, în valoare de 105.861.923 lei.

Tribunalul Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 328 din 13 aprilie

2001, a respins, ca nefondată, acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în cauză, concluziile raportului de expertiză

extrajudiciară întocmit de expertul L.I., care a reținut că, datorită unor

calamități naturale, a actului adițional și a noului contract intervenit între

părți, precum și a procesului-verbal nr. 4559 din 15 octombrie 1006, pârâta nu

datorează penalități de întârziere în decontarea facturilor emise de

reclamantă.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamanta, Direcția Silvică Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și arătând că, în mod nejustificat, prima instanță a luat în

considerare concluziile unei expertize extrajudiciare întocmită de expertul L.I.,

care a concluzionat că nu se datorează penalități de întârziere în decontare,

când, în cauză, s-au efectuat două expertize ordonate de instanță, și anume,

experții P.I. și R.C., care au stabilit că pârâta a achitat cu întârziere

facturile emise de reclamantă, iar cuantumul acestora este de 69.780.879 lei.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 480 din 22

noiembrie 2001, a admis apelul reclamantei și, în consecință, schimbă sentința

apelată, în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamanta,

Direcția Silvică Suceava, împotriva pârâtei SC D.C. SRL Dorna-Cândreni și

obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 69.780.880 lei cu titlu de

penalități de întârziere în decontare a facturilor în termen, precum și suma de

7.247.788 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din ambele instanțe.

Instanța de apel a hotărât astfel,

având în vedere concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în

cauză.

Prin cererea înregistrată cu nr. 4595

din 27 decembrie 2001, pârâta SC D.C. SRL Dorna-Cândreni a declarat recurs

împotriva deciziei anterior menționată, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și arătând că:

- hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal, fiind dată cu încălcarea legii;

- art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

sensul că, în mod nejustificat, s-au acordat penalități de întârziere, în sumă

de 69.780.880 lei, reclamantei, acestea fiind nedatorate, reclamanta nefăcând

vorbire în cuprinsul acțiunii sale de actele de forță majoră și de decalarea

termenelor de livrare prin încheierea unor contracte pe anul 1997 (pentru

lemnul neexploatat în 1996).

În contextul acestui motiv,

recurenta arată că, deși, în apel, reclamanta recunoaște că au fost reeșalonate

pe anul 1997 – partițiile neexploatate din contractul nr. 6773 din 14 iunie

1996, în valoare de 24.727.954 lei și contractul nr. 7755 din 8 iunie 1996, în

valoare de 40.670.784 lei, „în urma ivirii unor calamități”, reeșalonare

cuprinsă în actul adițional nr. 14206 din 23 noiembrie 1996, cu termen de

livrare cuprinse între 1 ianuarie - 10 martie 1997, valoarea totală a

cantității de lemn neexploatat fiind de 65.398.738 lei, această sumă nu este

exclusă din calculul penalităților;

- făcându-se reeșalonarea cantității

de cherestea neexploatată din cauza forței majore pe anul 1997, reclamanta avea

obligația emiterii de noi facturi pe anul 1997, sau să-și reconsidere calculul

penalităților, ceea ce nu a făcut, susținând că obligația de plată a pârâtei

este pentru întreaga sumă, calculată inițial la 92.432.160 lei, și contestând

actele de forță majoră. Astfel, arată recurenta, cum obligația principală

contractuală a fost decalată ca termen de executare și obligația secundară,

privind dreptul de a solicita penalizări în cazul neexecutării, se naște la

împlinirea noului termen de executare, cuprins în actul adițional încheiat în

anul 1997.

Pentru motivele invocate, recurenta

a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței pronunțată

de instanța de fond.

Recursul declarat de pârâtă nu este

fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Analizând hotărârea recurată, în

raport cu criticile formulate de recurentă, se reține că aceasta este temeinică

și legală, instanța de apel a avut în vedere toate expertizele efectuate în

cauză.

Astfel, din suplimentul la expertiză

efectuat de dl. expert contabil P.I. înregistrat la 12 mai 2000 (dosar nr. 5231/1998)

cât și din raportul de expertiză al d-lui. expert tehnic în domeniul

silviculturii ing. R.C. (dosar nr. 5231/1998) rezultă că recurenta-pârâtă a

beneficiat de diminuarea penalităților cu suma de 22.651.280 lei, reprezentând

contravaloarea masei lemnoase din partizele afectate de calamități, rezultate

din procesul-verbal de calamitate, astfel că suma, calculată inițial la

92.432.160 lei, s-a redus la 69.780.879 lei.

Din aceste expertize, corect

reținute de instanța de apel, a reieșit că respectivul contract de furnizare,

în vigoare în anul 1996 – 1997, nu prevede faptul că, în caz de calamitate, o

dată cu reeșalonarea termenelor de exploatare, se face și reeșalonarea plăților

și, de altfel, nici actul adițional la contract nu a prevăzut acest lucru, ci a

consfințit termenele de exploatare cerute de beneficiar prin anexa 1 la

procesul-verbal de calamitate.

În concluzie, instanța de apel a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică, reținând că penalitățile se datorează

indisciplinei contractuale a pârâtei, care a nesocotit plata la termen a

contravalorii masei lemnoase și, de asemenea, calculul penalităților este

corect valoric, fiind calculat la limita minimă a acestora.

Față de aceste considerente,

recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC D.C. SRL Dorna-Cândreni, județul Suceava, împotriva

deciziei nr. 480 din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 16 aprilie 2003.