ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4293/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscală, la

data de 22 iulie 2003, reclamanta SC H. SA București a chemat în judecată pe

pârâta M.S. și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată

pârâta să-i plătească suma de 1.448.432.581 lei cu titlu de preț, suma de

1.230.250.213 lei cu titlul de penalități de întârziere și cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că a încheiat cu pârâta contractul de antrepriză din 12 decembrie 1996

având ca obiect realizarea de lucrări, dar că pârâta nu a achitat suma arătată

în petitul acțiunii deși producția realizată a fost recunoscută de pârâtă și că

înțelege să solicite și penalități de întârziere, conform art. 6-8 din

contract.

Pârâta prin întâmpinare a solicitat

respingerea acțiunii, deoarece reclamanta este aceea care nu a efectuat

lucrările la termenele arătate în contract, că actele adiționale încheiate

ulterior cu declararea termenelor de execuție nu s-au datorat dificultăților financiare

în care s-ar fi aflat, ci datorită condițiilor meteorologice și în fine că

penalitățile de întârziere de la art. 6, 8 din contract se referă la situația

când antreprenorul general nu finalizează lucrarea la termenul stipulat în

contract, urmează să suporte plata de penalități de întârziere și nu a

beneficiarului.

Tribunalul Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscală, prin sentința nr. 1918 din 4

octombrie 2004 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pe pârâtă

să-i plătească suma de 1.448.432.581 lei cu titlul de preț, suma de

1.230.250.213 lei cu titlul de penalități de întârziere precum și suma de

35.600.004 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și nu

a achitat prețul lucrărilor executate de reclamantă și că potrivit clauzelor

contractuale datorează și penalități de întârziere în decontare.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta care a arătat că nu este de acord cu cuantumul penalităților de

întârziere în decontare în sensul că suma stabilită drept garanție de bună

execuție care se constituie prin rețineri succesive din plata cuvenită pentru

facturile parțiale și care este de 5 % din valoarea acestora nu poate intra în

calculul penalităților de întârziere atâta timp cât nu este considerat debit.

Prin decizia nr. 11 din 23 februarie

2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ

a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta M.S.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen legal și motivat pârâta P.M.S., criticând-o pentru

nelegalitate, susținând în esență, că hotărârea instanței de apel este lipsită

de temei legal întrucât nu a avut în vedere dispozițiile contractuale

pretențiile reclamantei fiind mai mari decât cadrul contractual.

În consecință, recurenta a

solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și respingerea

acțiunii ca nefondată.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Din examinarea actelor dosarului

prin prisma motivului de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei

rezultă că instanța de apel în mod judicios a apreciat actul juridic dedus

judecății și probatoriile administrate, pronunțând o hotărâre temeinică și

legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

Potrivit art. 299 C. proc. civ.,

deciziile pronunțate în apel pot fi atacate cu recurs pentru cel puțin unul din

motivele de casare sau modificare prevăzută limitativ de art. 304 din același

cod.

Așadar pe calea recursului se poate

examina legalitatea hotărârii criticate, și limita motivelor prevăzute de lege,

acesta neavând caracter devolutiv și nereprezentând o nouă judecată în fond ci

numai un control al deciziei atacate.

Având în vedere aceste reglementări

se constată că, în speță, pârâta-recurentă a enunțat și invocat doar, ca motiv

de apel, nelegalitatea deciziei atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., fără a dezvolta susținerile sale referitoare la faptul că instanța de

apel nu a avut în vedere dispozițiile contractuale și că pretențiile

reclamantei sunt mai mari decât cadrul contractual.

De altfel, și motivul de apel

invocat de pârâtă nu a fost susținut de lucrările dosarului, așa cum a reținut,

în mod corect, instanța de apel.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei M.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul M.S., împotriva deciziei nr. 11 din 23 februarie 2005 a Curții de Apel

Suceava, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 27 septembrie 2005.