ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3028/2008

Asupra cererii de recurs de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin cererea înregistrată la data de 03 ianuarie 2007, recurenta reclamantă a formulat cerere de chemare în judecată împotriva Direcției Silvice Argeș pentru ca aceasta din urmă să fie obligată la plata sumei de 139.070,72 lei, cu titlu de penalități de întârziere, derivând din contractul nr. 6 din data de 23 februarie 2004. Cu privire la cererea reclamantei, prima instanță, a admis acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 20.552,57 lei, reprezentând penalități de întârziere precum și la cheltuieli de judecată în sumă de 475 lei. Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Comercial (nr. 943 din data de 10 octombrie 2007) s-a declarat apel, atât de către reclamanta SC A.A.

SRL cât și de către pârâta Direcția Silvică Argeș. În esență, motivele de apel ale reclamantei au vizat cuantumul penalităților reținute de instanța de fond, iar motivele de apel ale pârâtei Direcția Silvică Argeș, faptul că, în mod greșit instanța de fond a respins excepția nulității absolute a contractului încheiat între părți. Cu privire la toate aceste critici, instanța de apel, prin decizia atacată: „admite apelurile declarate în cauză anulează sentința și trimite cauze spre competentă soluționare Tribunalului Argeș-complet specializat în contencios administrativ și fiscal”. În motivare, în esență, se reține „litigiile privind actele administrative încheiate de autoritățile publice se soluționează de către tribunalele administrativ-fiscale, potrivit reglementărilor cuprinse în legea specială la art. 10 alin. (1) (Legea nr. 554/2004)”.

Împotriva acestei soluții reclamanta a declarat recurs, apreciind că în mod greșit, instanța de apel anulează sentința atacată și trimite cauza spre soluționare Completului specializat În contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Argeș. Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, va admite recursul pentru următoarele considerente: Potrivit textului de lege reținut de către instanța de apel, de altfel singurul temei legal al anulării hotărârii pronunțate de Tribunalul Comercial Argeș, art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ (modificat prin Legea nr. 262 din 2007): „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe si impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin legea organică nu se prevede altfel”.

Pentru a avea posibilitatea de a stabili dacă, în speță, sunt aplicabile prevederile din materia contenciosului administrativ, instanța de apel, trebuia mai întâi să stabilească dacă este vorba despre un „act administrativ”, în condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ, pe de o parte, iar de altă parte, trebuia să se aibă în vedere și practica juridică în materie, potrivit căreia, actele (contractele) încheiate între o societate comercială și o autoritate publică au caracter comercial, regulile aplicabile fiind cele prevăzute 3, 7 respectiv 56 C. com., precum și celelalte prevederi în materie. Cu toate acestea, instanța de apel se mulțumește să rețină: „ca atare, parte a contractului a cărui nulitate se solicită este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut din încheierea unui contract ce vizează domeniul public al statului.”.

Numai că, simplul fapt că, una dintre părțile contractului invocat este o autoritate (chiar și publică) nu conduce automat la ideea că ne aflăm în prezența unui act administrativ, care să atragă, în vederea soluționării conflictului, competenta unui complet specializat în acest sens. Referitor la motivul de recurs prevăzut la pct. 7 al art. 304, se știe că: „hotărârea ar putea fi modificată în situația în care lipsește motivarea soluției, or aceasta este superficială”. Referitor la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., încălcarea legii de către instanța de fond, vizează aplicarea unei norme care nu este incidentă în speță. În concret, așa cum s-a precizat anterior, în speță, nu sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ, în realitate, fiind aplicabile prevederile comerciale.

Având in vedere cele arătate și temeiurile de drept deja reținute, conform art. 312 C. pr. civ. urmează a se admite recursul declarat de reclamanta SC A.A. SRL Costești împotriva deciziei nr. 22/AC din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și a se casa decizia atacată și a se trimite cauza la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal pentru judecata pe fond a apelurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.A. SRL Costești împotriva deciziei nr. 22/AC din 13 februarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează decizia atacată și trimite cauza la Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pentru judecata pe fond a apelurilor. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 octombrie 2008.