ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3161/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 943/ C, pronunțată la data de 10 octombrie 2007, Tribunalul Comercial Argeș a admis, în parte, acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC A.A. SRL împotriva pârâtei Direcția Silvică Pitești, cu consecința obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 20.552,57 lei, cu titlu de penalități de întârziere decurgând din contractul din 23 februarie 2004 și suma de 475 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând excepția nulității absolute a contractului.

Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat, la data de 23 februarie 2004, contractul de execuție de lucrări silvice, prin care reclamanta s-a angajat să execute pentru pârâtă lucrări în pepinieră și lucrări de împădurire; că, deși lucrările convenite au fost executate, pârâta nu a achitat, în termenul stipulat prin contract, facturile emise de reclamantă, datorând, conform clauzei penale, penalități pentru neplata la termen a lucrărilor executate; că, față de variantele diferite depuse de părți la dosar cu privire la procentul aplicabil calculării penalităților, există îndoială, situație în care devin incidente dispozițiile art. 983 C. civ. și principiul in dubio pro debitori, potrivit căruia, atunci când există îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă.

Cu referire la excepția nulității absolute a clauzei penale din contract, invocată în apărare de către pârâtă, tribunalul a reținut că, chiar dacă A.V. era, la data semnării contractului din 23 februarie 2004, atât inginer la Ocolul Silvic Costești, cât și asociat și administrator al SC A.A. SRL, abaterea săvârșită de acesta, prin încălcarea normelor de incompatibilitate, este numai una de natură disciplinară, sancționabilă ca atare, norma legală de incompatibilitate cuprinsă în Statutul personalului silvic, încălcată, nefiind de ordine publică.

Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești, prin decizia nr. 22, pronunțată la data de 13 februarie 2008, a admis apelurile declarate de reclamantă și de pârâtă împotriva sentinței tribunalului pe care a anulat-o și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Argeș - complet specializat în contencios administrativ și fiscal, reținând că reclamanta este autoritate publică iar litigiile privind actele administrative încheiate de autoritățile publice se soluționează de către tribunalele administrativ-fiscale, potrivit reglementării cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin decizia nr. 3028, pronunțată la data de 22 octombrie 2008, Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza, pentru judecata pe fond a apelurilor, aceleiași instanțe, care, prin decizia nr. 2/ A-C, pronunțată la data de 7 ianuarie 2009, a respins, ca fiind nefondate, apelurile formulate de reclamantă și de pârâtă împotriva sentinței comerciale nr. 943/ C din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în Dosarul nr. 11/1259/2007.

Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul formulat de apelanta-reclamantă împotriva acestei din urmă decizii, pronunțată de instanța de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului acestei părți, cu motivarea că, față de susținerile contradictorii ale părților în ce privește procentul penalităților de întârziere datorate de pârâtă se impunea suplimentarea probațiunii în vederea stabilirii voinței reale a părților contractante cu privire la acesta și a anulat, ca netimbrat, recursul apelantei pârâte, în temeiul art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997, constatând neîndeplinirea obligației achitării timbrajului datorat de către această recurentă, menținând dispozițiile privind apelul acestei părți.

Prin decizia nr. 33/ A-C, pronunțată la data de 4 mai 2010, instanța de trimitere a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, cu motivarea că fiecare parte invocă câte un contract, cu privire la aceeași operațiune juridică, respectiv antrepriza privind lucrările de pepinieră și de împădurire efectuate de reclamantă în favoarea pârâtei și că fiecare parte recunoaște semnătura de pe contractul ce i se opune, constatând că, în realitate, părțile au încheiat două acte juridice succesive cu privire la același serviciu prestat, respectiv dobândit, secundul revocându-l pe primul; că, în speță, sunt aplicabile regulile art. 1177 C. civ., potrivit cu care cel căruia i se opune un act sub semnătură privată este dator a-l recunoaște sau a tăgădui curat scriptura sau semnătura sa; că reclamanta nu a contestat semnătura de pe contractul ce i se opune pentru ca judecătorul să poată trece la verificarea de scripte prevăzută de art. 1178 C. civ.

și art. 178 C. proc.

civ.; că, în această situație, actul de care se prevalează pârâta nu poate fi înlăturat în lipsa contestării semnăturii lui de către reclamantă; că, în lipsa unor indicii convingătoare din care să rezulte ordinea în care au fost încheiate cele două contracte pentru a se putea stabili care este ultimul contract, adică cel în vigoare între părți, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 983 C. civ., considerând că nu sunt relevante, în a stabili care dintre cele două contracte este în vigoare între părți, nici adresele emise de Regia Autonomă a Pădurilor, prin care se comunică răspunsul la sesizarea făcută de reclamantă, întrucât acestea conțin părerea unei terțe persoane cu privire la litigiul dintre părți și nici faptul că pârâta a precizat, pentru aceeași operațiune, penalități de 1 % în raport cu alți antreprenori, întrucât, conform principiului paralelismului formei actului, împotriva unui înscris nu se poate face dovada decât tot cu un înscris semnat de părți, situație în care debitorul este ținut la plata penalității de întârziere de 0,1 %, convenită prin contract.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta-reclamantă, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În motivarea recursului recurenta a evocat textul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile deciziei de casare, conformându-se doar parțial acesteia și că, prin nerecunoașterea valorii juridice a înscrisului emis de Regia Națională a Pădurilor, prin care se arată cuantumul penalităților ca fiind de 1 %, a nesocotit cadrul legal care reglementează înființarea și atribuțiile acesteia - recurenta neprecizând relevanța reiterării apărărilor de fond vizând cuantumul penalităților, față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care statuează asupra obiectului recursului. Intimata-pârâtă a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind neîntemeiate susținerile recurentei, în sensul că procentul penalităților este de 1 %, arătând că, anterior, aceasta a încheiat contractele nr. 1938 și nr. 1985 care cuprind penalități de 0,06 %. Recursul este nefondat. Astfel, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Examinarea actelor și lucrărilor dosarului relevă că instanța de trimitere, conformându-se dispozițiilor instanței de casare, a cercetat aspectele indicate în decizia instanței superioare și a administrat proba cu înscrisuri în dovedirea procentului de penalitate convenit de părți, conform cerințelor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., așa încât nu se poate reține încălcarea acestor prevederi prin modul în care judecătorii fondului au stabilit asupra situației de fapt, după analiza și aprecierea probelor administrate. Este de observat că prin critica referitoare la nesocotirea cadrului legal care reglementează înființarea și atribuțiile Regiei Naționale a Pădurilor, de către instanța de apel, recurenta își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța de apel a interpretat și a valorificat în probațiune adresa nr. 7741 din 26 octombrie 2007, or stabilirea situației de fapt în funcție de probele administrate nu mai poate face obiectul analizei instanței de recurs față de actuala redactare a art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.A. SRL Costești împotriva deciziei nr. 33/ A-C din 4 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.