ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3161/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 943/ C,

pronunțată la data de 10 octombrie 2007, Tribunalul Comercial Argeș a admis, în

parte, acțiunea precizată, formulată de reclamanta

SC A.A. SRL împotriva

pârâtei Direcția Silvică Pitești, cu consecința obligării pârâtei să plătească

reclamantei suma de 20.552,57 lei, cu titlu de penalități de întârziere

decurgând din contractul din 23 februarie 2004 și suma de 475 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată, respingând excepția nulității absolute a contractului.

Spre a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat, la data de

23 februarie 2004,

contractul de execuție de lucrări silvice, prin care reclamanta s-a angajat să

execute pentru pârâtă lucrări în pepinieră și lucrări de împădurire; că, deși

lucrările convenite au fost executate, pârâta nu a achitat, în termenul

stipulat prin contract, facturile emise de reclamantă, datorând, conform

clauzei penale, penalități pentru neplata la termen a lucrărilor executate; că,

față de variantele diferite depuse de părți la dosar cu privire la procentul

aplicabil calculării penalităților, există îndoială, situație în care devin

incidente dispozițiile art. 983 C. civ. și principiul in dubio pro debitori,

potrivit căruia, atunci când există îndoială, convenția se interpretează în

favoarea celui care se obligă.

Cu referire la

excepția nulității absolute a clauzei penale din contract, invocată în apărare

de către pârâtă, tribunalul a reținut că, chiar dacă A.V. era, la data semnării

contractului din 23 februarie 2004, atât inginer la Ocolul Silvic Costești, cât

și asociat și administrator al SC A.A. SRL, abaterea săvârșită de acesta, prin

încălcarea normelor de incompatibilitate, este numai una de natură

disciplinară, sancționabilă ca atare, norma legală de incompatibilitate

cuprinsă în Statutul personalului silvic, încălcată, nefiind de ordine publică.

Secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești, prin decizia nr. 22,

pronunțată

la data de 13

februarie

2008, a admis apelurile declarate de reclamantă și de pârâtă împotriva

sentinței tribunalului pe care a anulat-o și a trimis cauza spre competentă

soluționare Tribunalului Argeș - complet specializat în contencios

administrativ și fiscal, reținând că reclamanta este autoritate publică iar

litigiile privind actele administrative încheiate de autoritățile publice se

soluționează de către tribunalele administrativ-fiscale, potrivit reglementării

cuprinse în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin decizia nr. 3028,

pronunțată

la data de 22 octombrie 2008, Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței

de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza, pentru judecata pe fond a

apelurilor, aceleiași instanțe, care, prin decizia nr. 2/ A-C, pronunțată la

data de 7 ianuarie 2009, a respins, ca fiind nefondate, apelurile formulate de

reclamantă și de pârâtă împotriva sentinței comerciale nr. 943/ C din 10

octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în Dosarul nr. 11/1259/2007.

Secția comercială a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul formulat de apelanta-reclamantă

împotriva acestei din urmă decizii, pronunțată de instanța de apel, pe care a

casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru rejudecarea

apelului acestei părți, cu motivarea că, față de susținerile contradictorii ale

părților în ce privește procentul penalităților de întârziere datorate de

pârâtă se impunea suplimentarea probațiunii în vederea stabilirii voinței reale

a părților contractante cu privire la acesta și a anulat, ca netimbrat,

recursul apelantei pârâte, în temeiul art. 20 (3) din Legea nr. 146/1997,

constatând neîndeplinirea obligației achitării timbrajului datorat de către

această recurentă, menținând dispozițiile privind apelul acestei părți.

Prin decizia nr. 33/ A-C,

pronunțată

la data de

4 mai 2010, instanța de trimitere a respins, ca nefondat, apelul reclamantei,

cu motivarea că fiecare parte invocă câte un contract, cu privire la aceeași

operațiune juridică, respectiv antrepriza privind lucrările de pepinieră și de

împădurire efectuate de reclamantă în favoarea pârâtei și că fiecare parte

recunoaște semnătura de pe contractul ce i se opune, constatând că, în

realitate, părțile au încheiat două acte juridice succesive cu privire la

același serviciu prestat, respectiv dobândit, secundul revocându-l pe primul;

că, în speță, sunt aplicabile regulile art. 1177 C. civ., potrivit cu care cel

căruia i se opune un act sub semnătură privată este dator a-l recunoaște sau a

tăgădui curat scriptura sau semnătura sa; că reclamanta nu a contestat

semnătura de pe contractul ce i se opune pentru ca judecătorul să poată trece

la verificarea de scripte prevăzută de art. 1178 C. civ. și art. 178 C. proc.

civ.; că, în această situație, actul de care se prevalează pârâta nu poate fi

înlăturat în lipsa contestării semnăturii lui de către reclamantă; că, în lipsa

unor indicii convingătoare din care să rezulte ordinea în care au fost

încheiate cele două contracte pentru a se putea stabili care este ultimul

contract, adică cel în vigoare între părți, instanța de apel a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 983 C. civ., considerând că nu sunt relevante, în a stabili

care dintre cele două contracte este în vigoare între părți, nici adresele

emise de Regia Autonomă a Pădurilor, prin care se comunică răspunsul la

sesizarea făcută de reclamantă, întrucât acestea conțin părerea unei terțe

persoane cu privire la litigiul dintre părți și nici faptul că pârâta a

precizat, pentru aceeași operațiune, penalități de 1 % în raport cu alți

antreprenori, întrucât, conform principiului paralelismului formei actului,

împotriva unui înscris nu se poate face dovada decât tot cu un înscris semnat de

părți, situație în care debitorul este ținut la plata penalității de întârziere

de 0,1 %, convenită prin contract.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs apelanta-reclamantă, invocând, în drept, dispozițiile

art. 304 C. proc. civ.

În motivarea recursului

recurenta a evocat textul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând,

în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile deciziei de casare,

conformându-se doar parțial acesteia și că, prin nerecunoașterea valorii

juridice a înscrisului emis de Regia Națională a Pădurilor, prin care se arată

cuantumul penalităților ca fiind de 1 %, a nesocotit cadrul legal care

reglementează înființarea și atribuțiile acesteia - recurenta neprecizând

relevanța reiterării apărărilor de fond vizând cuantumul penalităților, față de

decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care

statuează asupra obiectului recursului.

Intimata-pârâtă a

solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind neîntemeiate

susținerile recurentei, în sensul că procentul penalităților este de 1 %,

arătând că, anterior, aceasta a încheiat contractele nr. 1938 și nr. 1985 care

cuprind penalități de 0,06 %.

Recursul este

nefondat.

Astfel, potrivit art.

315 alin. (1) C. proc. civ. în caz de casare, hotărârile instanței de recurs

asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității

administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Examinarea actelor și

lucrărilor dosarului relevă că instanța de trimitere, conformându-se

dispozițiilor instanței de casare, a cercetat aspectele indicate în decizia

instanței superioare și a administrat proba cu înscrisuri în dovedirea

procentului de penalitate convenit de părți, conform cerințelor art. 315 alin. (1)

C. proc. civ., așa încât nu se poate reține încălcarea acestor prevederi prin

modul în care judecătorii fondului au stabilit asupra situației de fapt, după

analiza și aprecierea probelor administrate.

Este de observat că

prin critica referitoare la nesocotirea cadrului legal care reglementează

înființarea și atribuțiile Regiei Naționale a Pădurilor, de către instanța de

apel, recurenta își exprimă nemulțumirea față de modul în care instanța de apel

a interpretat și a valorificat în probațiune adresa nr. 7741 din 26 octombrie 2007,

or stabilirea situației de fapt în funcție de probele administrate nu mai poate

face obiectul analizei instanței de recurs față de actuala redactare a art. 304

C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamanta SC A.A. SRL Costești împotriva deciziei nr. 33/ A-C din 4 mai 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

6 octombrie 2010.