ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 62/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 27 noiembrie 2002, reclamanții au chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj pentru a fi obligați la plata sumelor ce reprezintă sporul de 15% pentru condiții deosebite pe o perioadă de cinci luni, respectiv pe perioada 1 noiembrie 2000 – 1 aprilie 2001 în valoare reactualizată cu indicele de devalorizare a monedei naționale.

Temeiul legal al dreptului pretins este invocat ca fiind art. 48 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 republicată în M. Of., nr. 563/1999, precum și cu Anexa I la Ordinul nr. 2308/C din 27 noiembrie 1998 al Ministerului Justiției, în care sunt nominalizate locurile de muncă, precum și procedura de acordare a sporului de 15% din indemnizația de încadrare lunară.

Se mai relevă că prin O.G. nr.  83 din 1 septembrie 2001 a fost abrogat alin. (4) al art. 48, iar alin. (1) – (3) au rămas în vigoare și, cu toate acestea, plata sporului a fost întreruptă în perioada 1 noiembrie 2000 – 1 aprilie 2001.

Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a arătat că a solicitat suplimentarea bugetului cu 240.000 mii lei și s-au aprobat numai 125.000 mii lei și în raport de cele aprobate, toți magistrații au fost privați de acordarea acestui spor pentru perioada în discuție.

Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. 1982 din 10 decembrie 2002 a admis acțiunea reclamanților.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că prin Ordinul nr. 726/C din 11 aprilie 2001 Ministerul Justiției a dispus ca „începând cu 1 aprilie 2001 magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate vor beneficia de sporul pentru condiții deosebite de muncă”; că nu există temei legal pe baza căruia să se înceteze aplicarea acestui text de lege pentru plata sporului cuvenit și că au fost îndeplinite condițiile de fond cerute de lege și de Ordinul nr. 2308/C/1998 pentru acordarea sporului.

Împotriva acestei sentințe, Ministerul Justiției a declarat recurs, invocând art. III din O.G. nr. 83/2000, care prevede că se aplică „în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, după suplimentarea lor corespunzătoare, dar așa cum rezultă din înscrisurile anexate s-a făcut dovada că Ministerul Justiției a solicitat suplimentarea bugetului cu 240.000 mii lei, s-au aprobat numai 125.000 mii lei, astfel încât nu au existat fondurile necesare pentru plata sporului de 15% în intervalul 1 noiembrie 2000 – 1 aprilie 2001.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 119 din 6 februarie 2003 a respins recursul ca nefondat cu motivarea că lipsa temporară a fondurilor bănești, invocată de recurentă - nu poate justifica decât plata cu întârziere a acestor drepturi și nu pierderea definitivă a drepturilor salariale cuvenite, ele neputând face obiectul unor renunțări sau limitări.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2  C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 1982 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Dolj și deciziei civile nr. 119 din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, considerând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Astfel Procurorul General a considerat că:

- aprecierea instanțelor este greșită deoarece nu s-a luat în considerare faptul că sumele alocate prin buget pe anul 2000 nu acopereau sumele aferente creșterilor salariale;

- deși Ministerul Justiției a solicitat suplimentarea lunară a creditelor bugetare, necesare acoperirii cheltuielilor de personal, aceste sume nu au fost acordate;

- la fundamentarea bugetului pentru anul 2001 nu era clarificată posibilitatea acordării acestui spor, iar dispozițiile art. 11 din O.G. nr. 83/2000 se aplicau în limita bugetelor aprobate de Ministerul Justiției, după suplimentarea lor corespunzătoare.

Recursul în anulare este nefondat.

În mod corect instanțele, prin hotărârile criticate, au reținut că, prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, nu au fost abrogate prin O.G. nr. 83/2000, sporurile pentru condiții deosebite de muncă fiind acordate tuturor magistraților din România.

În aplicarea art. 48  alin. (1) – (3) din lege, au fost emise, anterior, norme aprobate prin ordin al Ministerului Justiției și cu avizul CSM, iar cu începere de la 1 aprilie 2001 s-au dat noi norme, reluându-se plata sumelor cuvenite prin sporul de 15%.

Dreptul la aceste sume a existat și pentru perioada de 6 luni, din litigiu, dar exercitarea acestui drept și plata efectivă a sumelor cuvenite s-a datorat unor situații conjuncturale și nu ilegalității plății, fapt ce explică acordarea în continuare a sporului pentru condiții deosebite de muncă pe baza acelorași prevederi legale.

Apariția unor disfuncționalități de ordin financiar în sistem, nu este de natură a lipsi de efecte dispozițiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, republicată, care recunoaște și garantează magistraților și celuilalt personal judecătoresc îndreptățit, sporul special de 15% din indemnizația lunară pentru condiții vătămătoare de lucru.

Față de cele ce preced, cum hotărârile criticate nu au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, recursul în anulare se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 119 din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  13 ianuarie  2004.