ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 61/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1983 din 10 decembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte și litigii de muncă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții B.I. ș.a., împotriva pârâților Ministerul Justiției și Tribunalul Dolj, care au fost obligați să le plătească drepturile bănești reprezentând sporul de 15 % pentru condiții deosebit de grele sau periculoase, din salariul tarifar de încadrare, pe perioada noiembrie 2000 - aprilie 2001, sume ce vor fi actualizate raportat la indicele de inflație la data efectuării plății. Recursul declarat împotriva sentinței de Ministerul Justiției a fost respins, prin decizia nr. 118 din 6 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția conflicte de muncă.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, în temeiul art. 330 pct. 2 din C. proc. civ., susținând în esență că instanțele nu au luat în considerare faptul că sumele alocate prin bugetul pe anul 2000 nu acopereau sumele aferente creșterilor salariale, că deși Ministerul Justiției a solicitat suplimentarea lunară a creditelor bugetare, aceste sume nu au fost acordate și că dispozițiile art. 11 din O.G. nr. 83/2000 se aplicau în limita bugetelor aprobate de Ministerul Justiției, după suplimentarea lor corespunzătoare. Recursul în anulare este nefondat.

Primul motiv referitor la sumele aferente creșterilor salariale nu poate fi primit deoarece acestea nu fac obiectul acțiunii, care se referă numai la sporul de 15 % cuvenit pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 1 aprilie 2001. Cel de-al doilea motiv privește cererea Ministerului Justiției de suplimentare lunară a creditelor bugetare pentru acoperirea cheltuielilor de personal, neaprobată, însă, înscrisul la care se face trimitere nu există. Prin cel de-al treilea motiv se susține că la momentul fundamentării bugetului pentru anul 2001, nu era clarificată posibilitatea acordării acestui spor, astfel că fondurile necesare nu au fost aprobate. Nu se explică, în recursul în anulare, în ce sens nu era clarificată posibilitatea acordării acestui spor, cât timp dispozițiile art. 48 alin. (1) - (3) din Legea nr. 50/1996, republicată, erau în vigoare, ca și ordinul Ministerului Justiției de aplicare.

În final se susține că dispozițiile art. II din O.G. nr. 83/2000 se aplicau în limita bugetelor aprobate de Ministerul Justiției, după suplimentarea lor corespunzătoare, dar nu sunt depuse înscrisuri care să ateste că pârâtul, în calitatea sa de ordonator principal de credite, a fundamentat și a depus, în condițiile actelor normative indicate și la termenele necesare, cereri de credite, incluzând valorile relative la sporul de 15 % cuvenit magistraților și celuilalt personal din sistem. De altfel, în ambele dosare (fond și recurs), cât și în cel din recursul în anulare nu s-a anexat nici un înscris din cele la care s-au făcut referiri în întâmpinare, în motivele de recurs și de recurs în anulare, dar nici alte înscrisuri (note de fundamentare, cereri de credite, etc.).

O.G. nr. 83/2000 a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2000, când a fost suplimentat corespunzător bugetul pe anul 2000 (art. IX), fără a se abroga art. 48 alin. (1) – (3) din Legea nr. 50/1996, republicată, care recunoaște și garantează magistraților și celuilalt personal judecătoresc îndreptățit sporul de 15 % pentru condiții vătămătoare de lucru. Într-adevăr, conform art. II din O.G. nr. 83/2000, prevederile ordonanței se aplică în limita bugetelor aprobate, după suplimentarea lor corespunzătoare.

În aplicarea art. 48 alin. (1) – (3) din lege au fost emise norme aprobate prin ordin al ministrului justiției, cu avizul C.S.M., iar cu începere de la 1 aprilie 2001 s-au dat noi norme, reluându-se plata sumelor cuvenite pentru sporul de 15 %. Prin urmare, dreptul la plata acestor sume a existat și pentru perioada de 5 luni în litigiu, dar exercitarea acestui drept și plata efectivă au fost împiedicate, în principal datorită unor considerații relative la acțiunea sau omisiunea ordonatorului principal de credite.

Pe lângă faptul că nu s-a probat inițierea sau formularea de cereri de credite vizând aceste sume privind sporul de 15 % și că ele nu au fost aprobate, nu este de înțeles de ce astfel de drepturi trebuiau să facă obiectul unor credite suplimentare, cât timp ele s-au acordat și până la 1 noiembrie 2000. Instanța de recurs a confirmat corect prima hotărâre, reținând faptul că acest drept la sumele reprezentând sporul de 15 % nu poate fi anihilat de lipsa temporară a fondurilor bănești aferente, care nu poate duce la pierderea definitivă a drepturilor cuvenite, ci doar, eventual, la plata lor cu întârziere. În consecință, recursul în anulare urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 118 din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția conflicte muncă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.