ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6355/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 52 din 7

februarie 2003 a Tribunalului Neamț, s-a admis în parte contestația formulată

de petiționarii V.A., ș.a., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești, N.A.,

ș.a., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, I.C., ș.a., de la

Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Teritorial Bacău, și cererea de

intervenție în interes personal formulată de către P.G., procuror pensionar, și

în consecință:

A fost obligat Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bacău, în calitate de ordonator secundar de credite, și Ministerul

Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, ca ordonator

principal de credite, să plătească contestatorilor și intervenientului,

diferența de sumă dintre salariul cuvenit fiecăruia conform prevederilor legale

în vigoare și salariul efectiv încasat pentru perioada mai-octombrie 2000,

avându-se în vedere atât valoarea de referință sectorială cât și coeficientul

de ierarhizare, stabilit prin Legea nr. 76/2000, diferență căreia urmează să i

se aplice sporurile prevăzute de lege precum și diferența de sumă dintre

salariul cuvenit fiecăruia conform prevederilor legale în vigoare și salariul

efectiv încasat începând cu 1 ianuarie 2001 până la 31 decembrie 2002 avându-se

în vedere atât valoarea de referință sectorială, cât și coeficientul de

ierarhizare stabilit prin Legea nr. 216/2001, cu reactualizarea creanțelor

datorate de către intimați prin aplicarea coeficientului inflației defalcat pe

fiecare lună până la executarea hotărârii.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel Bacău, secția civilă, care, prin decizia nr. 454 din 4 aprilie 2003 a

respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menționate, arătând

că au fost pronunțate în parte cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În esență, s-a susținut că

instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare,

cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului

juridic, în ce privește obligarea pârâților la plata diferenței dintre

indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai-octombrie 2000.

Concret, s-a arătat că hotărârile

criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea

judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996,

respectiv O.G. nr. 83/2000 și nu de celelalte acte normative invocate în

considerentele acestor hotărâri.

Recursul în anulare este nefondat

pentru următoarele considerente:

Motivele invocate în recursul în

anulare sunt neîntemeiate, instanțele de fond și recurs făcând o corectă

aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale

cuvenite reclamanților, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare pe

perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflație.

În acest sens, este de reținut că

salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era

reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998

privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru

persoane care ocupă funcții de conducere.

Prin Legea nr. 154/1998 a fost

reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul

bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate

publică.

Elementele principale de stabilire a

salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință

universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință

sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat

un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor

autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998

și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale,

corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității

judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a

adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea

magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității

judecătorești (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999).

Conform art. 1 din această ordonanță

valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului

organelor autorității judecătorești, este egală cu valoarea de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate

publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și

locală (art.1 alin.1).

La intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 134/1999

valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de

referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate

intersectorială de 0,55.

Așa fiind, începând cu luna

septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea

de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1alin. (1) teza II din

această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția

prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul

bugetar.

Prin art. 12 alin. (4) din Legea

bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referință

universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa

1 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998.

Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999

s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului

din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin

art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu

începere din luna mai 2000, așa încât de la acea dată pârâții aveau obligația

să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori.

Motivul invocat privind lipsa

fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu

poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite

magistraților și celuilalt personal al autorității judecătorești, ci, cel mult

poate determina amânarea plății acestor drepturi.

Față de considerentele menționate și

reținând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerința încălcării

esențiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ.

urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 454 din 4 aprilie 2003 a Curții de

Apel Bacău, secția civilă, și sentinței civile nr. 52/C din 7 februarie 2003 a

Tribunalului Neamț.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2004.