ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6355/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 52 din 7 februarie 2003 a Tribunalului Neamț, s-a admis în parte contestația formulată de petiționarii V.A., ș.a., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești, N.A., ș.a., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, I.C., ș.a., de la Parchetul Național Anticorupție, Serviciul Teritorial Bacău, și cererea de intervenție în interes personal formulată de către P.G., procuror pensionar, și în consecință: A fost obligat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, în calitate de ordonator secundar de credite, și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, ca ordonator principal de credite, să plătească contestatorilor și intervenientului, diferența de sumă dintre salariul cuvenit fiecăruia conform prevederilor legale în vigoare și salariul efectiv încasat pentru perioada mai-octombrie 2000, avându-se în vedere atât valoarea de referință sectorială cât și coeficientul de ierarhizare, stabilit prin Legea nr. 76/2000, diferență căreia urmează să i se aplice sporurile prevăzute de lege precum și diferența de sumă dintre salariul cuvenit fiecăruia conform prevederilor legale în vigoare și salariul efectiv încasat începând cu 1 ianuarie 2001 până la 31 decembrie 2002 avându-se în vedere atât valoarea de referință sectorială,

cât și coeficientul de ierarhizare stabilit prin Legea nr. 216/2001, cu reactualizarea creanțelor datorate de către intimați prin aplicarea coeficientului inflației defalcat pe fiecare lună până la executarea hotărârii. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, care, prin decizia nr. 454 din 4 aprilie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor menționate, arătând că au fost pronunțate în parte cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În esență, s-a susținut că instanțele au făcut o interpretare și aplicare greșită a legii de salarizare, cu ignorarea regulilor de interpretare logică ori sistematică a actului juridic, în ce privește obligarea pârâților la plata diferenței dintre indemnizația cuvenită și cea efectiv încasată în perioada mai-octombrie 2000. Concret, s-a arătat că hotărârile criticate sunt nelegale, întrucât salarizarea personalului din autoritatea judecătorească era reglementată în acea perioadă doar de Legea nr. 50/1996, respectiv O.G. nr. 83/2000 și nu de celelalte acte normative invocate în considerentele acestor hotărâri.

Recursul în anulare este nefondat pentru următoarele considerente: Motivele invocate în recursul în anulare sunt neîntemeiate, instanțele de fond și recurs făcând o corectă aplicare a prevederilor legale atunci când au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamanților, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare pe perioada mai-octombrie 2000, reactualizat cu indicele de inflație. În acest sens, este de reținut că salarizarea personalului din organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de conducere.

Prin Legea nr. 154/1998 a fost reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică. Elementele principale de stabilire a salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială. Datorită faptului că nu s-a elaborat un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr. 154/1998 și întrucât se impunea în mod necesar conform principiilor constituționale, corelarea salariilor magistraților și a celuilalt personal al autorității judecătorești, cu salariile autorităților legislative și executive, Guvernul a adoptat O.U.G.

nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești (publicată în M. Of. la data de 20 septembrie 1999). Conform art. 1 din această ordonanță valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază a personalului organelor autorității judecătorești, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală (art.1 alin.1). La intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 134/1999 valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază valoarea de referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate intersectorială de 0,55.

Așa fiind, începând cu luna septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998. Conform art. 1alin. (1) teza II din această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale în sectorul bugetar. Prin art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referință universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială prevăzute în anexa 1 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998. Întrucât prin O.U.G.

nr. 134/1999 s-a fixat valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, în urma modificărilor aduse prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000 s-a stabilit suma de 1.140.800 lei cu începere din luna mai 2000, așa încât de la acea dată pârâții aveau obligația să calculeze și să plătească salariile potrivit noilor valori. Motivul invocat privind lipsa fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru punerea în aplicare a legii, nu poate constitui un impediment în acordarea drepturilor salariale cuvenite magistraților și celuilalt personal al autorității judecătorești, ci, cel mult poate determina amânarea plății acestor drepturi.

Față de considerentele menționate și reținând în principal că în cauză nu este îndeplinită cerința încălcării esențiale a legii impusă de prevederile art. 330 pct. 2 teza I C. proc. civ. urmează a se respinge recursul în anulare ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 454 din 4 aprilie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, și sentinței civile nr. 52/C din 7 februarie 2003 a Tribunalului Neamț. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2004.