ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6354/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune intimații-reclamanți

C.B.G., ș.a., au chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Vaslui

solicitând obligarea pârâților la plata sumei ce reprezintă diferența dintre

indemnizația cuvenită potrivit prevederilor legale în vigoare și indemnizația

efectiv încasată, pentru perioadele 1 mai–31 octombrie 2000 și respectiv 1

ianuarie 2002, la zi, cu aplicarea indicelui de inflație.

Reclamanții au mai solicitat și

obligarea pârâților la calcularea salariului, conform valorii de referință

sectorială prevăzut de O.U.G. nr. 187/2001.

Tribunalul Vaslui, prin sentința

civilă nr. 942 din 2 septembrie 2002, a admis acțiunea și i-a obligat pe

pârâți, în solidar, la plata către reclamanți a sumelor ce reprezintă diferența

dintre indemnizația cuvenită acestora, calculată potrivit valorii de referință

sectorială prevăzută de prevederile legale în vigoare și cea efectiv încasată,

pentru perioadele 1 mai–31 octombrie 2000 și 1 ianuarie 2002, până la zi, cu

aplicarea indicelui de inflație, defalcat pe fiecare lună.

Totodată, chematul în garanție

Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să restituie pârâților sumele

datorate și achitate de aceștia, pe seama reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că începând cu luna septembrie 1999, conform O.U.G. nr.

134/1999, salarizarea personalului din organele autorității judecătorești, s-a

făcut pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998,

pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar potrivit Legii nr.

76/2000, privind bugetul de stat pe anul 2000, începând cu luna mai 2000,

valoarea de referință sectorială, aplicabilă pentru calculul salariilor

magistraților și personalului auxiliar de specialitate era de 1.140.800 lei și

nu de 685.872, valoare utilizată de pârâți la calculul salariilor, până la 1

noiembrie 2000.

Totodată, s-a reținut, conform art.

13 din Legea nr. 216/2001, valoarea de referință sectorială menționată în anexa

nr. 1 din O.G. nr. 83/2000 a fost stabilită la 1.515.280 lei, sumă care urma să

fie indexată cu 8% potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 187/2001, începând cu 1

ianuarie 2002. Ca atare, urmare acestei indexări, valoarea de referință

sectorială ce trebuie avută în vedere la stabilirea drepturilor bănești

cuvenite reclamanților, era de 1.636.520 lei.

Prin decizia civilă nr. 371 din 24

martie 2003, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondat recursul declarat de

Ministerul Justiției, a admis recursurile formulate de recurenții C.B.G., ș.a.,

a casat sentința Tribunalului Vaslui și a trimis cauza spre rejudecare cu

privire la acești recurenți la Tribunalul Bacău.

În conformitate cu prevederile art.

27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ.,

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri, considerând că acestea

au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține, cu privire la acordarea

drepturilor salariale, în funcție de valoarea coeficientului de ierarhizare, că

pentru perioada 1 mai–31 octombrie 2000, salarizarea personalului din

autoritatea judecătorească era reglementată de Legea nr. 50/1996 și respectiv

O.G. nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea acestei legi, aceasta din

urmă intrând în vigoare la 1 noiembrie 2000.

Astfel, se arată, potrivit art. 9

alin. (1) din acest act normativ, ordonanța urma să intre în vigoare la data de

întâi a lunii următoare celei în care s-a suplimentat în mod corespunzător

bugetul pe anul 2000 al instituțiilor publice prevăzute la art. II, cu excepția

art. I pct. 38 care se aplică de la data de 1 ianuarie 2001.

În consecință, se mai arată, pârâții

în calitate de ordonator principal și respectiv ordonator secundar de credite,

s-au aflat în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata diferenței de

indemnizație, solicitată de reclamanți pentru perioada 1 mai–31 octombrie 2000,

în condițiile în care O.G. nr. 83/2000, s-a aplicat începând cu data de 1 noiembrie

2000.

Recursul în anulare este nefondat și

urmează a fi respins, în sensul considerentelor ce succed.

Salarizarea personalului din

organele autorității judecătorești era reglementată de Legea nr. 50/1996, până

la data intrării în vigoare a Legii nr. 154/1998, privind sistemul de

salarizare în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoanele care

ocupă funcții de conducere.

Prin Legea nr. 154/1998 a fost

reglementat un nou sistem de stabilire a salariilor de bază din sectorul

bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care după funcții de demnitate

publică.

Elementele principale de stabilire a

salariului de bază, conform acestei legi sunt: valoarea de referință

universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință

sectorială.

Datorită faptului că nu s-a elaborat

un act normativ care să reglementeze salarizarea personalului organelor

autorității judecătorești în acord cu principiile stabilite în Legea nr.

154/1998 și întrucât se impunea, în mod necesar conform principiilor

constituționale, corelarea salariilor magistraților și ale personalului

auxiliar al autorității judecătorești, cu salariile autorităților legislative

și executive, Guvernul a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri

referitoare la salarizarea magistraților și celorlalte categorii de personal

din organele autorității judecătorești (publicată în M. Of. la data de 20

septembrie 1999).

Conform art. 1 din această

ordonanță, valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului organelor autorității judecătorești, este egală cu valoarea de

referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 pentru funcțiile de

demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică

centrală și locală [art. 1 alin. (1)].

La intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

134/1999 valoarea de referință sectorială era de 685.872 lei, având la bază

valoarea de referință universală de 1.242.040 lei și indicatorul de prioritate

intersectorială de 0,55.

Așa fiind, începând cu luna

septembrie 1999 coeficientul de ierarhizare a salariilor de bază ale

personalului din organele autorității judecătorești are aceeași valoare cu cea

de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998.

Conform art. 1 alin. (1) teza II din

această lege, această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția

prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale aplicabile

sectorului bugetar.

Prin art. 12 alin. (4) din Legea

bugetului de stat nr. 76/2000, a fost modificată atât valoarea de referință

universală, cât și indicatorul de prioritate intersectorială, prevăzute în

anexa 1 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 154/1998.

Conform textului de lege mai înainte

invocat, valoarea de referință universală, în vederea determinării valorii de

referință sectorială și respectiv a salariilor de bază pentru personalul

prevăzut în anexele nr. II/1, II/2 și III la Legea nr.154/1998, se stabilește

1.840.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială prevăzut la anexa

nr. I pct.1, 2 și 3 se stabilește la 0,62.

Întrucât prin O.U.G. nr. 134/1999

s-a stabilit valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor personalului

din organele autorității judecătorești, egală cu valoarea de referință

sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1999, în urma modificărilor aduse prin art.

12 alin. (4) din Legea nr. 76/2000, s-a stabilit suma de 1.140.800 lei începând

cu luna mai 2000.

În acest sens, este de reținut că

salarizarea magistraților era reglementată printr-o lege specială (Legea nr.

50/1996) care era concepută pe alte principii decât Legea 154/1998 din care s-a

„împrumutat” doar noțiunea de valoare de referință sectorială ca un criteriu

pentru stabilirea valorii coeficientului de ierarhizare din Legea 50/1996.

La acea dată, Legea nr. 50/1996 era

singura lege care mai utiliza sintagma de „coeficient de ierarhizare” și la o

valoare care nu mai era folosită pentru salarizarea altor categorii.

Alin. (5) al art. 12 din Legea

76/2000, a exceptat deci alte categorii de persoane, decât cele din anexele

indicate, dar care erau salarizate pe principii asemănătoare (militari,

diplomați), în timp ce sistemul prevăzut de Legea nr. 50/1996 era total diferit

iar rațiunea O.U.G. 134/1999 a fost de a stabili un criteriu de actualizare

periodică a coeficientului de ierarhizare.

Că aceasta a fost voința

legiuitorului s-a văzut ulterior când a fost adoptată O.G. nr. 83 din 29 august

2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 care a recunoscut

expres valoarea stabilită prin Legea nr. 76/2000 ca fiind aplicabilă

magistraților.

Așa fiind, pentru considerentele ce

preced, recursul în anulare urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul în

anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 371 din 24 martie 2003 a Curții

de Apel Bacău, secția civilă, și sentinței civile nr. 942 din 2 septembrie 2002

a Tribunalului Vaslui.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2004.