ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 618/2003

La data de 7 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâta L.E.împotriva deciziei civile nr.566/A din 4 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a III a civilă. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 7 februarie 2003, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar pronunțarea s-a amânat la 18 februarie 2003. C U R T E A Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă și de contencios administrativ, reclamantele S.C.S.și F.I.M.au chemat în judecată pârâții Consiliul General al Municipiului București, S.C. “C.” SA, L.E., T.G.și Z. F., solicitând să se dispună obligarea pârâților- persoane fizice de a le restitui în deplină proprietate și posesie apartamentele pe care le ocupă în imobilul situat în București, Șos.C.

nr.16, sector 6. Reclamantele au arătat că sunt unicele moștenitoare, în calitate de fiică și de nepoată de fiică, ale defunctului S.G., proprietarul originar al imobilului. Prin sentința civilă nr.11238/29 octombrie 1998 a Judecătoriei sectorului 6, rămasă definitivă, s-a constatat caracterul abuziv al măsurii naționalizării, dispusă prin Decretul nr.92/1950, S.G.făcând parte din categoriile socio-profesionale menționate în art.II din acest act normativ. În consecință, Consiliul General al Municipiului București a fost obligat să lase imobilul reclamantelor în deplină proprietate și posesie însă executarea hotărârii nu a fost posibilă întrucât pârâților- persoane fizice le fuseseră vândute cele trei apartamente conform prevederilor Legii nr.112/1995.

Tribunalul București, secția a V a civilă, prin sentința civilă nr.318/27.04.2000 a admis acțiunea împotriva pârâților- persoane fizice, obligându-le să lase reclamantelor în deplină proprietate și posesie apartamentele dobândite în temeiul Legii nr.112/1995. Instanța a reținut în esență că titlul de proprietate al reclamantelor este preferabil, ele dobândind de la adevăratul proprietar, în raport de cele ale pârâților, care au cumpărat de la un neproprietar. În privința pârâtelor Consiliul General al Municipiului București și S.C. “C.” SA, acestea au fost scoase din cauză prin încheierea din 24 februarie 2000. Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri pârâții L.E.și Z.F. Curtea de Apel București, secția a III a civilă, prin decizia civilă nr.566/4 octombrie 2000, a respins apelul pârâtei L. ca nefondat iar al pârâtului Z. ca nemotivat.

Curtea de Apel a reiterat în esență motivarea instanței de fond cu privire la caracterul preferabil al titlului reclamantelor. Pârâta L.E.a declarat recurs împotriva acestei decizii, susținând în principal că: - s-a acordat mai mult decât s-a cerut (art.304 pct.6 C.proc. civ.), deoarece nu s-a lămurit problema suprafeței de teren cedate de primărie constructorului pentru alinierea străzii; - în mod greșit s-a apreciat că titlul reclamantelor este preferabil în condițiile în care autorul acestora nu a avut decât o autorizație de construire și nu s-a efectuat nici transcrierea dreptului; - instanțele au ignorat și lipsit de efecte buna-credință cu care pârâta a dobândit apartamentul, fiind respectate atât prevederile Legii nr.112/1995 cât și ale HG 11/1997 (art.304 pct.10 C.proc.civ.).

La data de 18 septembrie 2001 pârâta recurentă a formulat “supliment de motive de recurs”, invocând în favoarea sa prevederile Legii nr.10/2001, adoptată după motivarea recursului. Intimatele reclamante au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului, probatoriile administrate, în lumina susținerilor părților, Curtea reține următoarele: Reclamantele-intimate și-au dovedit în mod incontestabil atât calitatea procesuală activă, cât și împrejurarea, intrată în puterea lucrului judecat, că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu. Acest ultim aspect a fost constatat însă abia prin sentința civilă nr.11238/29.10.1998 a Judecătoriei sectorului 6, la peste un an și jumătate după ce recurenta-pârâtă Lupașc dobândise, cu bună-credință și cu titlu oneros, proprietatea apartamentului său (11.03.1997).

În această comparare de titluri, instanțele au considerat în mod greșit că cel al reclamantelor este preferabil. Această concluzie nu ține însă seama de o serie de aspecte esențiale. Este vorba în primul rând despre faptul că titlul reclamantelor este constituit dintr-un act de proprietate asupra terenului ale cărui dimensiuni, vecinătăți și o parte din preț nu au fost precizate, unit cu o autorizație de construcție care nu a fost respectată în totalitate. Acest titlu de proprietate nu a fost niciodată transcris, aspect important în orice comparare de titluri, indiferent că ele provin de la același sau de la alți autori. În opoziție, recurenta-pârâtă a dobândit cu respectarea strictă a legii și în condiții care confirmă pe deplin buna sa credință.

În plus, ea posedă bunul, or, “in pari causa melior est causa possidenti”. Pe de altă parte, este cert că în raport de data in troducerii acțiunii, a pronunțării hotărârii și declarării recursului, dispozițiile Legii nr.10/2001 nu se aplică în speță. Nu mai puțin însă, acest act normativ, care în prezent face parte din ordinea de drept, dă preferință (art.46 alin.2) cumpărătorului de bună-credință, lăsându-i proprietarului originar calea reparațiilor prin echivalent. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.8 și 9, art.312 alin.3 C.proc.civ., va fi admis recursul declarat de pârâtă și se va modifica decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în sensul admiterii apelului ei împotriva sentinței tribunalului, respingându-se pe fond acțiunea în ceea ce o privește pe această pârâtă.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței și ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta L.E.împotriva deciziei civile nr.566/A din 4 octombrie 2000 a Curții de Apel București – Secția a III a civilă. Modifică această decizie, în sensul că admite apelul declarat de această pârâtă împotriva sentinței civile nr.318 din 27 aprilie 2000 a Tribunalului București – Secția a V a . Schimbă sentința, în sensul că respinge acțiunea promovată de reclamante împotriva pârâtei L.E. Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2003.