ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9903/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 12 mai 1998 reclamanții F.I., S.P., S.R. și S.B. au

chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună

restituirea către reclamanți a imobilului din București, imobil ce a aparținut

defunctei S.N. și a fost preluat abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950.

Prin sentința

civilă nr. 13319 din 6 decembrie 1999, Judecătoria sectorului 3 București și-a

declinat competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Reclamanții

și-au completat cererea de chemare în judecată, solicitând și constatarea

nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâții R.P., B.G.,

G.M., D.E. și N.A.A. cu privire la diferite apartamente din imobilul în

litigiu.

Prin decizia civilă

nr. 1231 din 5 noiembrie 1999, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

respins acțiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală

activă.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada

succesiunii numai a unor cote din imobil, iar nu asupra întregului imobil și

că, în lipsa unui mandat din partea tuturor coproprietarilor, nu pot formula o

acțiune în revendicare.

Astfel, tribunalul a

reținut că de pe urma defunctei S.N. au rămas ca moștenitori fiii acesteia,

S.C., S.A. și S.N.D., acesta din urmă neformulând cererea de chemare în

judecată alături de moștenitorii celorlalți doi frați.

Împotriva sentinței

tribunalului au declarat apel reclamanții și intervenientul A.M., a cărui

cerere de intervenție nu a fost admisă de prima instanță.

Prin decizia

civilă nr. 281 A din 12 iunie 2002, Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă, a respins ca nefondate ambele apeluri, cu următoarea motivare:

Tribunalul nu

s-a pronunțat asupra cererii de intervenție formulată de intervenientul A.M.,

din cauza modalității în care aceasta a fost formulată, fiind lipsită de obiect

și în a cărei admitere în principiu nu s-a stăruit, încălcându-se art. 50 și

art. 82 C. proc. civ.

În ceea ce

privește calitatea procesuală activă a reclamanților, corect a stabilit

tribunalul că aceștia au făcut dovada numai a unei cote-părți din imobil; nici

în apel nu s-au preocupat pentru lămurirea acestei situații.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții și intervenientul.

1.Recurenții S.P.,

S.R.A. și S.B.A. susțin că decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină,

iar instanța nu s-a pronunțat asupra unor dovezi administrate, care erau

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, și anume: certificatul de moștenitor

nr. 223/1961 eliberat de fostul Notariat al Raionului 1 Mai, nr. 273/1975

eliberat de fostul Notariat de Stat al sectorului 1 București, nr. 17/1998

eliberat de BNP T.P., nr. 2132/1992 eliberat de fostul Notariat de Stat al

județului Brașov, certificate care fac pe deplin dovada că reclamanții sunt

moștenitorii bunicii lor S.N.

În ce privește

cererea intervenientului A.M., care are la rândul său calitate de moștenitor,

aceasta nici nu a fost pusă în discuția părților, deși din modul de redactare

reiese foarte clar că este vorba despre o intervenție în interes propriu.

Oricum, în

baza rolului activ, instanța era datoare să ceară lămuriri cu privire la

cererea de intervenție, dacă ar fi socotit-o neclară.

În drept, recurenții

au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

2.Recurenta F.I. susține că în

mod greșit s-a reținut lipsa calității sale procesuale active.

Este adevărat

că ea a fost omisă din certificatul de moștenitor emis de pe urma defunctei

S.N., dar există pe rolul instanțelor un dosar care urmează a soluționa această

problemă, în sensul că a avut loc o acceptare tacită a moștenirii.

Recurenta mai arată

că decizia curții de apel este superficial și lapidar motivată și nu ține seama

de probele administrate în cauză.

În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10

C. proc. civ.

3.

Intervenientul A.M. critică decizia sub aspectul modului în care s-a pronunțat

asupra motivului de apel referitor la cererea de intervenție, arătând că

această cerere întrunea toate condițiile de formă și de fond pentru a fi pusă

în discuția părților, astfel încât în mod nelegal a fost trecută cu vederea.

Intimații au depus la

dosar întâmpinări, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

La dosar s-a atașat, ca înscris nou, copia

sentinței civile nr. 8145 din 27 septembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1

București, cu mențiunea definitivă și irevocabilă.

Cu ocazia

dezbaterilor din 17 noiembrie 2006, recurenții-reclamanți au arătat că înțeleg

să invoce și un motiv de recurs considerat de ordine publică, respectiv

nulitatea sentinței tribunalului pentru nesemnarea încheierii de dezbateri.

Cum acest motiv nu

vizează decizia care formează obiectul recursului, iar criticile referitoare la

hotărârea primei instanțe, care nu au fost formulate în apel, nu pot fi

invocate

omisso medio

direct în calea de atac a recursului, Înalta Curte

nu îl va analiza.

Verificând

decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate la adresa acesteia,

Înalta Curte constată următoarele:

formulat acțiunea în revendicare în calitate de moștenitori ai defunctei S.N.,

calitate pentru dovedirea căreia au depus la dosar mai multe certificate de

moștenitor și acte de stare civilă.

Curtea de

apel a menținut hotărârea primei instanțe, de respingere a acțiunii pentru

lipsa calității procesuale active a reclamanților.

Decizia

cuprinde motivele pe care se sprijină, dar nu face nici o referire la proba cu

înscrisuri, administrată în cauză și determinantă pentru dezlegarea pricinii,

ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C.

proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate.

Din analiza

actelor asupra cărora instanța de apel a omis a se pronunța, Înalta Curte reține

următoarele:

Cu certificatul de

moștenitor nr. 22371961 eliberat de fostul Notariat de Stat al raionului 1 Mai

București, reclamanții au dovedit că de pe urma defunctei S.N. au rămas ca

moștenitori cei trei fii ai acesteia: S.N.D., S.C. și S.A.

S.N.D. a decedat la

28 martie 1975, motiv pentru care nu putea formula acțiunea alături de ceilalți

reclamanți care, de altfel, sunt moștenitorii săi.

Astfel, de pe

urma sa au rămas ca moștenitori cei doi frați și soția supraviețuitoare S.V.,

așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 273 din 19 mai 1975 eliberat

de fostul Notariat de Stat al sectorului 1 București.

S.C. a

decedat, la rândul său, lăsând ca unic moștenitor pe fiul său S.P., conform

certificatului de moștenitor nr. 2132 din 20 noiembrie 1992 eliberat de fostul

Notariat de Stat al județului Brașov. S.P. este reclamant în cauză.

S.A. a

decedat, de asemenea, lăsând ca moștenitori pe fiii săi, S.R.A. și S.B.A.,

conform certificatului de moștenitor nr. 3043 din 13 decembrie 1994 eliberat de

fostul Notariat de Stat al sectorului 3 București, cei doi moștenitori fiind

reclamanți în cauză.

Prin urmare, toți

reclamanții au făcut dovada că sunt moștenitorii defunctei S.N., despre care

susțin că a fost proprietara imobilului pe care îl revendică, având astfel

calitate procesuală activă.

2.Deși au

respins acțiunea pentru lipsa acestei calități, instanțele s-au referit în

motivarea hotărârilor la o lipsă a unanimității proprietarilor în formularea

acțiunii în revendicare, acțiune care nu poate fi intentată decât de toți

coproprietarii, și nu doar de o parte din aceștia.

Sub acest

aspect, Înalta Curte reține că singurul moștenitor care nu a formulat acțiunea

introductivă a fost A.M., care a cules succesiunea defunctei S.V., moștenitoare

a defunctului S.N.D., fapt atestat de certificatul de moștenitor nr. 17 din 17

martie 1998 eliberat de Biroul notarului public T.P.

A.M. a formulat

însă o cerere de intervenție înaintea primei instanțe, înainte de închiderea

dezbaterilor, arătând că înțelege să revendice imobilul alături de ceilalți

reclamanți.

Cu privire la această

cerere prima instanță a omis să se pronunțe în vreun fel, iar instanța de apel

a considerat legal acest procedeu, deși el este în contradicție vădită cu

dispozițiile art. 52 C. proc. civ., care obligă instanța să pună cererea de

intervenție în discuția părților, să se pronunțe asupra admisibilității ei în

principiu și să dispună, după caz, comunicarea acesteia.

Faptul că în cerere

nu s-a indicat temeiul de drept nu îndreptățea instanța să o ignore,

calificarea acesteia putând fi făcută în temeiul art. 84 C. proc. civ., în

funcție de termenii folosiți și de scopul urmărit de parte prin formularea ei.

Ignorarea de către

curtea de apel a acestor dispoziții legale atrage incidența motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

privește recursul declarat de reclamanta F.I., acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Reclamanta a pretins

că are calitatea de moștenitoare a defunctei S.N. și că în legătură cu omisiunea

sa din certificatul de moștenitor nr. 223/1961 există un litigiu pe rolul

instanței.

Cum până la

soluționarea recursului nu a produs nicio dovadă în acest sens, nu se poate

reține că reclamanta a făcut dovada calității de moștenitor de pe urma mamei

sale.

Din copia sentinței

civile nr. 8145 din 27 septembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București,

depusă la dosar de recurenții-reclamanți, reiese că F.I. a solicitat

constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor eliberat de pe

urma defunctului S.N.D. și constatarea calității sale de moștenitoare a

defunctului, alături de ceilalți doi frați și de soția supraviețuitoare a

acestuia, dar acțiunea i-a fost respinsă irevocabil, constatându-se prescris

dreptul său de opțiune succesorală.

Față de cele

reținute, înalta Curte constată că în ceea ce o privește pe reclamanta F.I.

soluția de respingere a acțiunii pentru lipsa calității procesuale active este

corectă din punct de vedere legal.

Pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de

reclamanții S.P., S.R.A. și S.B.A. și de intervenientul A.M. și, conform art.

312 C. proc. civ., va casa în parte decizia și va admite apelurile declarate de

aceleași părți împotriva sentinței.

Cum în mod

nelegal nici prima instanță și nici instanța de apel nu au intrat în cercetarea

fondului cererii de chemare în judecată și

nu au pus în discuție admisibilitatea în principiu a

cererii de intervenție, Înalta Curte va desființa în parte sentința și, în baza

art. 297 alin. (1) C. proc. civ., va trimite caza spre rejudecare la același

tribunal.

Înalta Curte

va menține dispozițiile din decizie și din sentință referitoare la cererea

reclamantei F.I. și, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de aceasta ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de recurenții

S.P., S.R.A., S.B.A. și A.M. împotriva deciziei civile nr. 281/A din 12 iunie

2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Casează în parte decizia.

Admite apelurile

declarate de aceleași părți împotriva sentinței civile nr. 1231 din 5 noiembrie

2001 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Desființează în parte

sentința și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Menține dispozițiile

din decizie și sentință referitoare la apelul și cererea formulată de

reclamanta F.I.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de recurenta F.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie

2006.